Promovăm vinurile românești
Iubim vinul și pe cei ce trudesc la facerea lui. Știm cât de mult efort, pasiune și ardoare investesc în fiecare zi, pentru a obține cele mai bune produse. Vrem să le fim parteneri de încredere și să arătăm tuturor cele mai frumoase povești cu vinuri românești. Noi credem că vinul bun are o voce care merită auzită. De aceea, am creat acest concurs național de vinuri, adresat tuturor viticultorilor mici și mijlocii, cu suprafețe de viță de vie mai mici de 100 de hectare. Haideți să punem povestea vinurilor bune pe note muzicale celebre, acompaniate cu premii!
PREGĂTIM O NOUĂ EDIȚIE, 2025!
Am început o nouă ediție a concursului național ,,Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF în colaborare cu ADAR. Dacă exploatezi sub 100ha de viță de vie, pregătește cele mai bune probe de vin alb, rose sau roșu și înscrie-te la newsletterul BASF pentru a vedea când începe perioada de înscrieri. Începând cu anul 2023, premiem și vinurile spumante. Ca de fiecare dată, premiile vor fi foarte atractive!
Marele premiu oferit de BASF
Fă-ți ascultată vocea vinului tău pentru marele premiu: un kit de dezvoltare a cramei tale. Acordăm câte un kit pentru fiecare vin câștigător al marii finale, din categoriile alb, roșu sau roze. De asemenea, premiem și cel mai bun vin spumant în categoria nouă a concursului. Kit-ul de dezvoltare a afacerii poate fi configurat în funcție de nevoile câștigătorilor. Se poate opta pentru una dintre cele două variante:
- 1 utilaj pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie
- Pachet format din produse BASF pentru protecția viței de vie
”Povești cu vinuri românești 2024”
Vezi mai jos toate detaliile necesare pentru a te înscrie și participa la cea de-a IX-a ediție a concursului național ”Povești cu vinuri românești”
Etapele regionale
Ediția a VIII-a a concursului național de vinuri ”Povești cu vinuri românești 2024” se va desfășura în 4 etape regionale, urmate de marea finală națională, astfel că viticultorii din toată țara își pot trimite probele de vin la etapa cea mai apropiată de zona lor.
Vezi programul și etapele concursului de vinuri ”Povești cu vinuri românești 2024”
- Etapa regională Moldova, 8 februarie 2024 - vezi vinurile câștigătoare
- Etapa regională Oltenia & Prahova, 15 februarie 2024 - vezi vinurile câștigătoare
- Etapa regională Dobrogea & Buzău, 22 februarie 2024 - vezi vinurile câștigătoare
- Etapa regională Banat & Transilvania, 27 februarie 2024- vezi vinurile câștigătoare
- Marea finală - 7 martie 2024 - descoperă marii câștigători ai aceste ediții
Nu se percepe taxă de participare. Detalii înscriere
Despre concursul ”Povești cu vinuri românești”
BASF vine în sprijinul producătorilor de vinuri românești cu informații detaliate despre podgorii, soiuri și metode eficiente de protecție a viței de vie. Află tot ce ai nevoie ca să produci vinuri cu care să te mândrești!
Concursul ”Povești cu vinuri românești” va ajunge la a noua ediție. Din 2016 și până în 2023, cu ajutorul juriului de experți, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România, s-au degustat peste 2800 de probe de vin, aduse de viticultori din toată țara. Am selectat, în cadrul fiecărei etape regionale, câte 9 dintre cele mai bune probe de vin roșu, alb și roze, pe care le-am evaluat din nou, în cadrul marilor finale naționale. Fiecare probă de vin a fost evaluată profesionist, conform criteriilor de jurizare internaționale, folosite la cele mai mari concursuri. Începând cu anul 2023, am introdus o nouă secțiune în concurs, cea a vinurilor spumante.