Povești cu vinuri românești
Despre ediția 2023 a concursului ”Povești cu vinuri românești”
Cel mai respectat concurs de vinuri, adresat viticultorilor mici și mijlocii, revine în 2023 cu cea de-a VIII-a ediție. Concursul ”Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF în parteneriat cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România aduce din nou în prim-plan cele mai rafinate vinuri românești create de producătorii cu exploatații de viță de vie sub 100 de hectare.
Condiții de participare
Condițiile de participare la concursul „Povești cu vinuri românești” sunt simple: suprafața cultivată cu viță de vie să fie mai mică de 100 de hectare, iar probele de vin înscrise sa nu fie mai vechi de anul 2020 (cu excepția celor roșii care să nu fie mai vechi de 2018).
Premiile puse în joc sunt foarte atractive, în valoare de 5.000 de euro fiecare, constând, la alegere, în utilaje pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie sau produse BASF.
Concurs etichete
În concursul pentru desemnarea celei mai votate etichete de pe sticlele de vin pot participa în Etapele Regionale cramele care au trimis probe pentru concursul de vinuri, organizat ca un concurs separat de către Organizator prin vot popular pe pagina Facebook BASF. Dintre cele 4 etichete alese la etapele regionale, fanii paginii BASF vor alege cea mai frumoasă etichetă la nivel național.
- download Vezi regulamentul concursului de etichete (etape regionale)
- download Vezi regulamentul concursului de etichete (Marea Finală)
Descoperă vinurile câștigătoare în Marea finală
Vinuri albe
- Crama Bratu - SC Prestatorul SRL, Fetească Regală, sec, 2022
- Domeniile Ovidiu, Sauvignon Blanc, sec, 2022
- Crama Neptun, Sauvignon Blanc, sec, 2022
Vinuri roze
- Crama Corbuț, Cabernet Sauvignon + Merlot, sec, 2021
- Crama Hamangia - SC Nalba SRL, Cabernet Sauvignon, demisec, 2021
- Crama Pandora, Fetească Neagră + Cabernet Sauvignon, demisec, 2022
Vinuri roșii
- Crama Unu - SC European Project Sud-Est SRL, Fetească Neagră, sec, 2020
- Crama Pandora, Fetească Neagră + Cabernet Sauvignon + Merlot, sec, 2019
- Crama Strunga - PFA Stegariu F. Florin , Fetească Neagră Barique, sec, 2020
Vinuri spumante
- Podgoria Silvania, Blanc de Blancs, alb, brut
- Domeniile Panciu, Muscat Ottonel, alb, dulce
- Cramele Recaș, Muse, alb, brut
A început noua ediție a concursului național ”Povești cu vinuri românești”, căutăm vinurile românești de cea mai bună calitate, produse de micii viticultori!
Concursul de vinuri este organizat de BASF în colaborare cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România și se adresează viticultorilor ce exploatează suprafețe de viță de vie sub 100 de hectare. Înscrierile sunt gratuite, iar premiile sunt, ca de fiecare dată, extrem de atractive și utile în activitatea din fermă.
Ce poți câștiga
Concursul național ”Povești cu vinuri românești” se desfășoară în 4 etape regionale, urmate de marea finală națională. În cadrul fiecărei etape regionale, membrii comisiei de jurizare, formată din degustători experți, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România, desemnează câte 3 vinuri finaliste pentru fiecare categorie (vinuri roșii, albe și roze). În total, după terminarea etapelor regionale, vor fi desemnate 36 de vinuri calificate în marea finală națională.
Pentru faza națională, cele 36 de vinuri finaliste vor fi jurizate pentru a desemna cel mai bun vin al fiecărei categorii în parte (alb, roșu și roze), conform criteriilor prevăzute în regulamentul concursului.
La final, locul 1 al fiecărei categorii va obține marele premiu constând într-un kit personalizat de dezvoltare a afacerii, în valoare totală de 5.000 de euro.
Marele premiu oferit de BASF
Kit-ul de dezvoltare a afacerii poate fi configurat în funcție de nevoile câștigătorilor. Se poate opta pentru una dintre cele două variante:
- 1 utilaj pentru aplicarea tratamentelor la vița de vie
- Pachet format din produse BASF pentru protecția viței de vie
Câștigătorii trebuie să respecte condițiile de acordare a premiilor, prezentate în Regulamentul concursului ”Povești cu vinuri românești 2023”. Valoarea totală comercială a premiilor oferite în cadrul concursului este de 15.000 de euro. În cadrul acestui concurs, nu se permite acordarea contravalorii în bani a premiilor câștigate sau schimbarea premiilor.
Vrei să ai șansa de a câștigă unul dintre marile premii puse la bătaie de BASF?
Înscrie-te acum în concurs! Înscrierea este 100% gratuită
Unde se desfășoară etapele regionale ale concursului de vinuri ”Povești cu vinuri românești”
Ca de obicei, echipa BASF vine în sprijinul fermierilor, încercând să acoperim cât mai bine întregul teritoriu al țării, astfel încât procesul de înscriere și trimitere a probelor de vin să decurgă cât mai ușor.
Dată eveniment | Etapă | Adresă colectare probe vinuri | Perioadă înscrieri | Persoană de contact | Telefon | Fișă de înscriere | Detalii eveniment (adresa, oră etc) |
---|---|---|---|---|---|---|---|
9 martie | Etapa regională Moldova | Hotel Kristal - Bd București nr. 16C, 620144, Focșani, Vrancea | până pe 27 februarie 2023 | Eduard Tarulescu | 0765 211 474 | download descarcă fișa | Bohema Magic Garden - Str. Plaja Putna, Vânători, județul Vrancea, ora 10 |
15 martie | Etapa regională Muntenia | Gura Vadului, Prahova - Crama APOGEUM (SC Tohani SA) | până pe 3 martie 2023 | Oana Țenu | 0744 638 779 | download descarcă fișa | doar jurizare |
23 martie | Etapa regională Banat și Transilvania | Hotel Ramada by Windham, Oradea, Calea Aradului nr. 9, 410223, Bihor - Aba Turism SRL | până pe 9 martie 2023 | Alina Bodea | 0733 770 215 | download descarcă fișa | Opera Events, Calea Aradului, nr. 91A, Oradea, ora 10 |
30 martie | Etapa regională Oltenia și Dobrogea | Hotel Zenith - complex Jupiter Junona, Mamaia, Constanța | până pe 17 martie 2023 | Simona Frățilă | 0732 121 603 | download descarcă fișa | Hotel Zenith, Mamaia, Contanța, ora 10 |
25 mai | Marea finală |
Jurizarea concursului ”Povești cu vinuri românești” și criteriile de evaluare
Membrii juriului
Jurizarea probelor de vin înscrise în concursul ”Povești cu vinuri românești” este asigurată de degustători experți, membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).
Asociația este recunoscută ca organizație profesională reprezentativă în analiza senzorială a vinurilor și băuturilor alcoolice din România. ADAR reunește 138 de specialiști în sectorul vitivinicol, din toată țara și selectează permanent cei mai buni degustători autorizați pentru participarea în comisiile de jurizare ale concursurilor de profil.
Încă din 2016, Asociația Degustătorilor Autorizați din România a acordat sprijin valoros companiei BASF în efortul organizării concursului ”Povești cu vinuri românești” la nivel național, în încercarea de a oferi micilor viticultori o evaluare obiectivă a calității vinurilor înscrise în concurs.
Cum se evaluează vinurile
Pentru a oferi maxim de obiectivitate în evaluarea vinurilor, comisia de jurizare utilizează normele sistemului internațional de evaluare, stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV). Aceste norme sunt folosite la toate concursurile internaționale de vinuri.
Sistemul de punctaj folosit de OIVV este de până la 100 de puncte. O probă de vin este evaluată de mai mulți membri ai juriului. Se elimină nota maximă, respectiv nota minimă, apoi se face media aritmetică a notelor rămase. Rezultatul îl reprezintă nota finală pe care o primește fiecare probă de vin.
Regulile de evaluare
- Toate probele de vin sunt evaluate ”în orb”. Niciun membru al juriului nu cunoaște la momentul evaluării cărui concurent îi aparține proba respectivă de vin.
- Ordinea degustării se respectă cu strictețe. Întâi se evaluează vinurile albe, apoi cele roze, apoi cele roșii
- Examinarea se face din punct de vedere vizual, olfactiv și gustativ.
- Modul de acordare a punctelor:
- Vizual: Limpiditate și aspect: se pot acorda maximum 15 puncte
- Olfactiv: Tipicitate, intensitate și calitate: se pot acorda maximum 30 de puncte
- Gust: intensitate, tipicitate, persistență gustativă și calitate: se pot acorda maximum 44 de puncte
- Evaluare globală: se pot acorda maximum 11 puncte.