Pomi fructiferi
Deși pomii fructiferi au nevoie de atenție și tratamente dedicate, aproape de fiecare dată, eforturile depuse de pomicultori în ceea ce privește îngrijirea pomilor fructiferi se regăsesc direct proporțional în cantitatea și calitatea recoltei.
Pomi fructiferi
Pomii fructiferi au nevoie de mare atenție, în special primăvara. Însă, aproape de fiecare dată, eforturile depuse de pomicultori în ceea ce privește îngrijirea pomilor fructiferi se regăsesc direct proporțional în cantitatea și calitatea recoltei. Deși suprafețele pomicole au cunoscut o scădere accentuată în țara noastră, în ultimii ani, devotamentul specialiștilor a asigurat o bază solidă de creștere și mai ales de revenire a producției locale de fructe, ceea ce ne dă speranțe că, pe viitor, pomicultorii români vor reuși să ajungă din nou să acopere atât cererea internă, cât și să ofere produse de calitate la export.
Plantarea și întreținerea pomilor fructiferi trebuie să întrunească mai multe condiții pentru a crește armonios și a rezista bolilor și dăunătorilor. La începutul primăverii, livezile cu pomi fructiferi au nevoie de atenție sporită, îngrijire care se va reflecta cu siguranță asupra producției.
Multe dintre speciile pomicole sunt vulnerabile în fața factorilor climatici. Vremea nu poate fi controlată, însă pomicultorii pot lua o serie întreagă de măsuri pentru a asigura alte aspecte semnificative în ceea ce privește protecția pomilor fructiferi.
Toamna este cea mai bună perioadă pentru plantarea pomilor fructiferi, începând cu mijlocul lui octombrie și până la finalul lui noiembrie. În acest interval, prinderea este asigurată, căci solul beneficiază de suficientă umiditate. Dacă totuși îți dorești să plantezi primăvara, însămânțarea va fi cu atât mai eficientă cu cât se face mai devreme. În această perioadă, prinderea este condiționată de udările repetate, obligatorii în perioadele uscate, de secetă.
Cele mai bune soluri pentru plantarea pomilor fructiferi sunt cernoziomurile, bogate în humus, și solurile brun-roșcate de pădure, favorabile pentru cultura pomilor.
Stabilirea distanței dintre rânduri se face în funcție de soiurile pomilor fructiferi, însă aceasta nu trebuie să fie mai mică de 3,5-4,5 m, pentru a te asigura că au lumină suficientă. Foarte pretențioși cu privire la acest aspect sunt caișii, piersicii, migdalii, cireșii, dar și anumite soiuri de măr și păr. Dacă plantarea se face pe soluri cu fertilitate naturală crescută, distanțele se vor mări.
Tratamentele sunt esențiale pentru sănătatea pomilor din plantații, livezi și grădini. Pe lângă momentul optim de efectuare a tratamentului, contează la fel de mult și produsele folosite, astfel încât, combinația optimă a substanțelor active și o tehnologie de protecție bine pusă la punct pot asigura nu doar o stare fitosanitară perfectă, ci și recolte de o mai bună calitate.
Pentru livezi sănătoase, majoritatea pomicultorilor aplică cel puțin 5-6 tratamente în fiecare sezon, cu produse inovatoare, ce pot preveni sau ține sub control atacurile agenților patogeni, mai ales în perioade în care condițiile meteo sunt favorabile răspândirii bolilor.
În ceea ce privește condițiile de îngrijire, trebuie urmărită prevenția și nu tratarea. Stropirea pomilor este factorul cel mai important pentru sănătatea livezii cu pomi fructiferi roditori. Tratamentele fitosanitare previn apariția bolilor și dăunătorilor. Pentru că schimbările climatice pot favoriza apariția anumitor dăunători, se recomandă minimum 5-6 tratamente pe sezon: toamna, după căderea frunzelor, iarna, pe finalul anotimpului și primăvara, pe parcursul perioadei de vegetație.
Primul tratament se efectuează după tăiere, la finalul lui februarie sau începutul lunii martie, când temperaturile ajung în jurul valorii de 5 grade Celsius, element ce asigură cel mai bun start pentru plantație.
Dar sezonul de vegetație, iar mai apoi recoltarea, nu reprezintă tot ciclul de îngrijire a pomilor. Producția din anul următor poate fi mult îmbunătățită atunci când plantațiile primesc îngrijirea necesară și în perioadele de repaos. La fel, fructele pot fi mai bine protejate contra bolilor de depozit, atunci când se iau din timp măsurile specifice.
Vă invităm să consultați, așadar, gama noastră de produse și recomandările pentru diferitele tehnologii de protecție a speciilor pomicole cel mai des întâlnite în țara noastră.