Nuci și aluni
Cultura de nuc și alun
Cultura de nuc
Nucul (Juglans regia) este considerat una dintre cele mai importante plante cultivate datorită numeroaselor utilizări (în industria alimentară, în industria lemnului, dar și ca plantă decorativă). Nucul este o plantă iubitoare de căldură. În perioada de repaus vegetativ, poate rezista la temperaturi de -20°C, dar în vegetație temperaturile sub -2°C pot afecta florile și ramurile. Temperaturile ridicate de vară nu sunt prielnice culturii, așa că pentru a evita daunele produse, nucii vor fi plantați pe un versant orientat spre nord.
Plantarea se va face după ce terenul a fost curățat sau arat și curățat de buruieni, pietre și bușteni. Plantarea se realizează într-o groapă de 2x2x0,80 m, care necesită umiditate permanentă pentru primul an. Nucii sunt bine adaptați la condițiile climatice ale țării noastre și pot rezista chiar și la temperaturi extreme. Între timp, cultivatorii de nuci se pot dedica și altor culturi, deoarece nucul nu necesită îngrijire foarte multă.
Tăierile în verde se recomandă pe timpul vegetației. Tăierile de întreținere se vor face după ce nucul intră pe rod. Fertilizarea este necesară în livezile tinere pentru a stimula creșterea plantelor. Irigarea este esențială în zonele cu precipitații insuficiente și plantații tinere.
Cultura de nuc poate fi afectată de o serie de boli, dintre cele mai păgubitoare sunt arsura bacteriană, citosporioza și antracnoza. Acestea pot compromite recolta, iar în cazul atacurilor puternice pot distruge întreaga livadă.
Pentru combaterea arsurii bacteriene și citosporiozei se recomandă utilizarea fungicidului Novicure® în doza omologată de 1,6 – 2,4 kg/ha. Tratamentele se pot face înainte și după înflorire. Novicure® este un fungicid și bactericid cu 400 g/kg cupru sub formă de sulfat de cupru bazic, ce poate fi aplicat inclusiv la culturile ecologice.
Formularea produsului permite eliberarea imediată a 75% din ionii de cupru, restul fiind eliberați treptat. Astfel, se evită apariția fitotoxicității. Aplicarea produsului primăvara reduce riscul creat de înghețurile târzii, în timp ce tratamentele aplicate pe timpul toamnei ajută la maturarea lemnului și intrarea mai rapidă în repaus vegetativ.
Cultura de alun
Alunul (Corylus avellane) se poate cultiva atât la deal, cât și la câmpie. Îngrijită corect, o plantație de alun se poate exploata chiar și peste 30 de ani, fructele putând fi utilizate în alimentație sau industrie.
Alunul preferă temperaturi de 11 – 25 grade Celsius și poate rezista în repaus vegetativ până la -29 de grade Celsius. Alunul este o specie care iubește lumina și solurile fertile, bine drenate, în special soluri lutoase, aluviale sau luto-argiloase. Planta are nevoie de precipitații uniforme, de peste 700 mm PMA, dar nu suportă umiditatea excesivă și băltirile.
Plantația de alun poate intra pe rod după aproximativ 4 ani de la plantare, în funcție de soi. Acestea se clasifică în special după mărimea alunelor. Cele mai des întâlnite soiuri de alun din țara noastră sunt: Arutela, Daviana, Uriașe de Vâlcea sau Lambert. Trebuie menționat că, în funcție de soi, este esențial momentul polenizării.
Înființarea plantației trebuie făcută cu material certificat, din pepiniere, pentru a garanta factorii de calitate și absența eventualilor patogeni. Plantarea se va face în toamnă, pe terenuri desfundate și soluri mijlocii. În funcție de obiectivul plantației, se poate opta pentru un sistem de cultură clasic sau intensiv. În funcție de acestea se vor efectua și lucrările de îngrijire.
Tăierile de formare se vor efectua toamna, în uscat. Tăierile de fructificare se vor efectua în medie la 3 sau 4 ani. Plantația trebuie irigată prin picurare în situații de secetă. De asemenea, plantația trebuie fertilizată, însă programul de fertilizare trebuie conceput în funcție de rezervele din sol, condițiile de mediu, sistemul de cultură și obiectivele de producție. Recoltarea se va face în două sau trei etape, pe măsură ce fructele ating maturitatea.
Bolile care pot afecta cultura sunt antraczona, monilioza, cancerul bacterian, arsura bacteriană, citosporioza sau glesporioza. Pentru combaterea citosporiozei și arsurii bacteriene se recomandă utilizarea produsului Novicure®. Dintre dăunătorii alunului putem enumera acarianul mugurilor de pin, gărgărița alunului, păduchele verde, păduchele galben sau viermele alunelor.