BASF - expert în protecția plantelor, alături de fermieri
BASF, unul din cei mai mari furnizori de produse pentru protecția plantelor, vine în sprijinul fermierilor cu o gamă largă de produse, incluzând erbicide, fungicide, insecticide și tratament pentru semințe.
Investim permanent în cercetare – dezvoltare pentru a descoperi noi produse, tot mai eficiente, pentru culturi agricole sănătoase și productive.
Și nu în ultimul rând investim în oameni, în echipa BASF, pentru că ne dorim ca experiența și profesionalismul angajaților noștri să ofere fermierilor suportul tehnic și informațional necesar pentru obținerea unor rezultate excelente.
Noi, cei de la BASF, ne dorim să fim alături de fermieri și să creăm împreună soluții inovatoare pentru o agricultură durabilă. Pornim de la înțelegerea profundă a nevoilor agricultorilor și ne dorim să construim relații bazate pe încredere și parteneriate solide, menite să conducă la soluții care depășesc domeniul protecției plantelor.
Agricultura, segment strategic pentru BASF
Cu vânzări de aproximativ 5,7 miliarde euro în 2017, divizia BASF pentru protecția plantelor oferă soluții inovatoare de protecție a plantelor de cultură, a gazonului și plantelor ornamentale, pentru controlul dăunătorilor și sănătate publică. Portofoliul nostru cuprinde tehnologii de tratare a semințelor și control biologic, precum și soluții de management al apei, nutrienților și factorilor de stres ai plantelor.
Divizia BASF de protecție a plantelor este un inovator de vârf care sprijină cultivatorii să-și optimizeze producția agricolă, să-și îmbunătățească eficiența economică și calitatea vieții, fiind un sprijin real pentru populația mondială aflată în continuă creștere.
Activităţi complexe de cercetare şi dezvoltare pentru produse sigure şi eficiente
De la descoperirea unei molecule până la obținerea unui nou produs de protecție a plantelor, se pot parcurge 10 ani de cercetări, cu eforturi susținute și bugete impresionante.
În laboratoarele BASF sunt testate peste 100.000 de substanțe chimice pentru a se obține un singur produs pentru protecția plantelor. De asemenea, sunt necesare aproximativ 800 de studii științifice pentru a se obține certificatul de omologare a unui produs pentru protecția plantelor.
Cei peste 115.000 angajați ai grupului de firme BASF contribuie la succesul clienților noștri din aproape toate sectoarele economice și din aproape fiecare țară din lume.
Respectarea biodiversității într-o lume în permanentă dezvoltare
Compania BASF consideră că, în condițiile actuale ale creșterii populației lumii, este esențială stabilirea echilibrului între obținerea de produse alimentare accesibile și suficiente și conservarea biodiversității. Utilizarea produselor pentru protecția plantelor reduce necesitatea de a extinde suprafețele cultivate, prin dezvoltare intensivă și durabilă.
Produsele pentru protecția plantelor de la BASF sunt rezultatul anilor consecutivi de cercetări susținute, care dovedesc că acestea nu au efecte adverse asupra plantelor sau animalelor atunci când sunt utilizate corespunzător. Misiunea BASF este aceea de a proteja mediul și sănătatea umană, prin dezvoltarea unor produse, tehnologii și servicii de ultimă generație, care aduc mereu ceva nou în acest domeniu. Privim spre un viitor mai bun și muncim pentru a susține oamenii, productivitatea și protecția mediului.
Totodată, susținem utilizarea tehnologiilor pentru protecția plantelor în mod responsabil și în deplină siguranță. Ne luptăm pentru a dezvolta o agricultură durabilă, ceea ce implică soluții agricole care mențin echilibrul între profit, protecția mediului și responsabilitatea socială. Dorim să determinăm fermierii să lucreze într-un mod sigur și responsabil, producând cantități suficiente de hrană pentru populația planetei. Suntem alături de fermieri, în provocările întâlnite zi de zi, cu soluții eficiente, tehnologii inovatoare și profesionalism.
Extinderea portofoliului prin Functional Crop Care
Functional Crop Care, nou-înființata unitate BASF pentru soluții ce depășesc limitele produselor tradiționale de protecție a plantelor, va extinde considerabil portofoliul BASF de soluții pentru cultivatori. În urma finalizării integrării structurale a companiei Becker Underwood, cu sediul în SUA, BASF a devenit un furnizor global de vârf al soluțiilor pentru semințe, inclusiv al soluțiilor biologice, reușind să ajute și mai mult cultivatorii să-și îmbunătățească producția.
Pe lângă produsele destinate creșterii potențialului semințelor și inovațiile pentru un management mai bun al solului, Functional Crop Care va oferi tehnologii menite să ajute plantele să facă față mai bine la factorii de stres, precum căldura, frigul, deficitul de substanțe nutritive, protejându-le astfel sănătatea. Prin dezvoltarea portofoliului deja recunoscut AgCelence®, BASF va oferi cultivatorilor mai multe posibilități de a îmbunătăți calitatea și productivitatea generală a recoltelor lor, determinând creșterea productivității, eficiența recoltării și un profit stabil.
Extinderea inițiativelor de implicare a cultivatorilor
Un alt factor determinant cu rol esențial în activitatea noastră rămâne cel al implicării cultivatorilor, prin inițiative axate pe trei domenii cheie: consultanță agronomică personalizată, servicii de diminuare a riscurilor și rețele agricole globale. Pentru piața diversificată din Europa, BASF a dezvoltat o serie de soluții și servicii care să permită transferul rapid de tehnologie și cunoștințe de specialitate de la o piață la alta.
Un exemplu este rețeaua BASF de ferme pentru biodiversitate, în care colaborăm activ cu manageri profesioniști de ferme și experți independenți pentru a demonstra în ce fel poate să meargă mână în mână agricultura modernă cu măsurile de susținere a speciilor de animale sălbatice și plante locale.