Cu sau fără pesticide? Care este impactul pozitiv al acestora
19.04.2017
Vezi ce s-ar întâmpla cu recoltele dacă produsele de protecție a plantelor ar dispărea
Mulți își pun întrebări asupra efectelor pe care le au produsele pentru protecția plantelor . Dar ce s-ar întâmpla dacă, la un moment dat, legume precum cartofii, roșiile sau dovleceii nu s-ar mai găsi în piață? Aceasta este întrebarea la care Asociația Europeană de Protecția Culturilor (ECPA), în parteneriat cu AIPROM (Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România), încearcă să dea răspuns, în noua campanie #CusauFără (#WithOrWithout) pesticide, dedicată atât fermierilor, cât și publicului larg.
Potrivit datelor ECPA, la nivel mondial, producția de cereale, legume sau fructe, ar fi diminuată cu aproape 40%, în lipsa erbicidelor, fungicidelor sau a insecticidelor folosite de fermieri. Dacă alăturăm aceste date faptului că nevoia de fructe și legume se va mări cu peste 60% până în 2050, ca urmare a creșterii populației (conform datelor furnizate de Organizația pentru Alimente și Agricultură a Națiunilor Unite), putem avea o imagine mult mai bună asupra rolului pe care îl au produsele de protecție a plantelor în asigurarea hranei pentru oameni.
Procentul de 40% nu este valabil însă pentru toate culturile. Fără utilizarea pesticidelor, producția de morcovi, de exemplu, ar putea scădea chiar cu până la 92%. În Spania, fermierii estimează că producția de roșii ar putea fi diminuată cu până la 85%, polonezii ar produce cu 20% mai puține mere, englezii ar recolta cu 50% mai puțină ceapă, în timp ce olandezii ar rămâne fără aproape 80% din bulbii celebrelor lalele. Chiar și cei care iubesc chips-urile sau cartofii prăjiți ar avea de suferit, deoarece recolta globală de cartofi ar putea să scadă cu peste 40%.
De asemenea, un risc din ce în ce mai mare îl presupune folosirea pesticidelor contrafăcute. Acestea nu respectă standardele europene de omologare și, de multe ori, agricultorii nu sunt suficient de bine informați pentru a cunoaște beneficiile produselor omologate, sau instituțiile la care pot apela în astfel de situații. De altfel, un raport al Oficiului UE pentru Proprietate Intelectuală arată că falsificarea pesticidelor, pe lângă faptul că aduce riscuri majore asupra sănătății oamenilor și mediului, provoacă și pierderi anuale de 13,8% din veniturile legitime, în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Aceste pierderi, cumulate cu celelalte efecte negative ale pesticidelor contrafăcute pe piața UE, duc în total la dispariția a 11.700 de locuri de muncă.
De aceea AIPROM și ECPA încearcă să crească gradul de conștientizare și educație în privința produselor pentru protecția plantelor, oferind informații și recomandări. De asemenea, în cadrul campaniei ”Cu sau fără pesticide”, care se desfășoară până la finalul anului 2017, va fi lansat și proiectul ”Cunoaște-ți fermierul”, prin care agricultorii vor explica publicului cum, cât și de ce folosesc produsele de protecție a plantelor, astfel încât publicul să fie corect informat despre fructele și legumele pe care le consumă, fie că sunt achiziționate din piețe sau din centrele comerciale.
Mai multe detalii despre Campania #CusauFără #WithOrWithout puteți găsi pe pagina dedicată a proiectului north_east aiprom.ro și pe north_east Facebook .