Avem nevoie și de investitorii străini în agricultura românească

Editorial: Care sunt efectele schimbărilor aduse de alții la noi și ce se poate întâmpla dacă respingem noutatea

De câte ori nu ați auzit că ne-am vândut țara, că pământurile românești au ajuns pe mâinile străinilor? Este adevărat că, de-a lungul anilor, am avut parte și de speculanți în România, dar în același timp avem și mult mai multe exemple de ferme conduse de străini, care asigură sute de locuri de muncă. Mai mult decât atât, prin expertiza și investițiile lor în tehnologie, au creat competiție în rândul fermierilor autohtoni, forțându-i să practice o agricultură de elită pentru a putea supraviețui în economia de piață.

Străinii au adus tehnologii noi în fermele din România, iar astfel au reușit să dea un exemplu de cum se fac produse de calitate pe plan local, dar și de cum se face managementul unei ferme moderne. Investitorii străini au demonstrat că se poate face performanță în România. Cu ce ne ajută, așadar, dacă terenurile agricole rămân în posesia proprietarilor români, iar aceștia nu le lucrează? O agricultură de decor, sau, mai rău, terenuri rămase pârloagă, nu fac bine nimănui.

Recent, președintele României, Klaus Iohannis, spunea că respinge tentativele populiste de a pune în opoziţie investiţiile străine faţă de capitalul românesc. Acesta e de părere că repingerea investițiilor străine ar reprezenta o mare eroare.

La alții, alungarea fermierilor străini a avut rezultate catastrofale

Acest lucru se aplică și în agricultură. Dacă investitorii străini ar fi alungați, am putea asista la dispariția unei componente importante de inovație și tehnologie de vârf. E de ajuns să amintim două cazuri relativ extreme: Africa de Sud și Zimbabwe, țări care au organizat reforme de redistribuire a terenurilor agricole de la marii fermierii albi către populație. Problema pe care nu au luat-o autoritățile respective în calcul era că fermierii aveau și resursele și tehnologia și know-how-ul pentru a face agricultură performantă, spre deosebire de marea majoritate a fermierilor de subzistență. În plus, aceștia asigurau locuri de muncă și venituri consistente pentru statele respective, ca să nu mai vorbim de exporturi.

Efectele au fost dramatice. În Africa de Sud, până la momentul reformei, productivitatea agricolă crescuse între 1981 și 1989 la peste 3,98%, pentru ca, până în 1994, să scadă la 0,28%, ”ajutată” și de inflația care devenise galopantă. În Republica Zimbabwe, lucrurile au stat și mai rău. Exproprierea și evacuarea celor aproape 4.000 de fermieri albi este văzută astăzi drept principala cauză care a aruncat țara în criza economică. Dacă până în anul 2000, Zimbabwe era unul din cei mai mari 6 producători de tutun din lume, de exemplu, în 2005 producția a ajuns la o treime. La fel s-a întâmplat și cu alte produse agricole precum ceaiul sau cafeaua.

Țara a ajuns acum să aibă mari probleme în asigurarea hranei pentru populație. Principala hrană a oamenilor, porumbul, a cunoscut o reducere procentuală de 31%, iar aproape 45% din populație este considerată acum malnutrită. Efectele economice au fost atât de severe, încât până și autoritățile din Africa de Sud spun că ”Zimbabwe a oferit un exemplu de manual despre cum nu trebuie făcută o reformă agricolă” (Kraai van Niekerk, ministerul agriculturii din Africa de Sud).

Revenind la starea actuală din România, am observat deja că importul de agrotehnică din țările cu tradiție mai mare în cercetare ajută în multe domenii. Un exemplu pertinent îl constituie diferiții hibrizi dezvoltați de companii. Soiurile sunt mai rezistente, au potențial genetic mai mare, oferă deci mai mult profit românilor. Chiar dacă multe dintre semințe sunt importate, asta nu înseamnă că românii nu țin pasul cu tehnologia. La cereale, de exemplu, putem enumera suficient de mulți hibrizi românești de elită, care se regăsesc în fermele de la noi an de an.

Fermierii români încep să țină pasul din ce în ce mai mult cu cei din Vest

În același timp și companiile străine din agricultură au reușit să dea niște modele de urmat. Spre exemplu în domeniul produselor pentru protecția plantelor, firmele străine le-au arătat și încă le arată fermierilor români cum să aplice corect astfel de substanțe, ce înseamnă managementul rezistenței, sau cum se poate efectua o agricultură sustenabilă.

Astfel de companii și fermieri din străinătate reușesc să facă o educație în acest sens, deoarece aduc know-how-ul din afară. Iar în momentul în care toți fermierii din România vor înțelege cum să aplice cantitatea corespunzătoare de pesticide, cum să respecte toate verigile tehnologice, atunci vor ajunge să obțină producții mult mai bune.

E îmbucurător să vedem însă și mulți fermieri și agronomi români de elită în acest vârf de lance al schimbărilor prin care trece agricultura noastră. ”Dacă prin anii ’90 mi se părea că producțiile de 8 sau 9 tone, care se obțin în Europa de Vest sunt fantastice, am reușit să obțin aceste producții de 8 tone și eu aici. Începând de acum trei ani, o producție sub 7 tone nouă ni se pare o producție mică la hectar, având în vedere rezultatele pe care le-am obținut în ultima perioadă”, spune acum ing. Vasile Iacob, directorul tehnic pentru producția vegetală al grupului de ferme TCE 3 Brazi.

Da, avem producții record la nivelul țării, dar ne trebuie și investițiile străine pentru a ajunge la randamente medii bune pe hectar. Producția de rapiță a României s-a majorat în 2016 cu 38%, până la 1,26 milioane tone, iar producția de orz a urcat cu 24,5%, la 1,33 milioane tone. Însă datele cele mai spectaculoase sunt cele privind producția de grâu și secară, care s-a majorat anul trecut cu 5,5%, ajungând la 8,4 milioane de tone, un nivel-record istoric.

Și în ceea ce privește randamentul la hectar, România a înregistrat un record, depășind pragul de 4 t/ha de grâu, premieră în ultimii 10 ani. Dar e încă departe de randamentul de 7-8 t/ha, obținut în vest, sau chiar de fermierii mari din România, care fac tehnologie ca la carte. Perspectivele arată bine și se pot menține pe acest trend ascendent, însă numai prin colaborare, nu prin respingerea noutății.

Diana Enășcuț

Jurnalist cu peste 7 ani de experiență în presa națională. De-a lungul anilor, a semnat pentru publicații de renume, precum Adevărul, Curierul Național, sau revista Capital. În prezent, Diana este specializată pe domeniul agricol și semnează articole pentru agenția News.ro. Din postura de jurnalist, este în permanență în contact atât cu fermierii, cât și cu autoritățile, reușind să surprindă fenomenul din perspectiva ambelor tabere.