Cantus®, fungicidul eficient pentru protecția culturii de viță de vie
09.04.2025

Cum arată o colaborare de succes în lupta contra putregaiului cenușiu
Anul 2024 a pus viticultorii în fața unor provocări majore generate de schimbările climatice, dar și a unor boli apărute în momente neașteptate. În acest context, fungicidul Cantus®, un produs inovator din portofoliul BASF, și-a demonstrat din nou eficiența în protejarea viței de vie împotriva putregaiului cenușiu.
Pentru a vedea cum funcționează în practică o strategie de combatere bine pusă la punct, am ajuns la Domeniile Mitroi, în zona Valul lui Traian, județul Constanța. Aici, pe o plantație de 240 hectare cu viță de vie, inginerul Dumitru Banea, a implementat un program fitosanitar complex, în care fungicidul Cantus® a jucat un rol-cheie în salvarea recoltei, într-un sezon agricol marcat de incertitudine și presiune fitosanitară ridicată.
Eficiența tratamentelor de la BASF
În zona Valul lui Traian, județul Constanța, inginerii de la Domeniile Mitroi au aplicat tratamente pentru vița de vie pe o suprafață de 240 hectare. O problemă majoră a fost instalarea bruscă a putregaiului cenușiu (Botrytis cinerea), în perioada premergătoare recoltării.
Decizia de a aplica Cantus® ca tratament final s-a dovedit una eficientă, produsul având o acțiune sistemică rapidă și o rezistență excelentă până la momentul recoltării. Acesta a fost integrat într-un program de tratamente bine structurat, care a avut rol decisiv în limitarea infecției.
Rezultatele tratamentelor: protecția plantelor și culturi sănătoase
Cantus® este un fungicid apreciat pentru eficiența sa constantă, datorită substanței active boscalid. Aceasta are acțiune sistemică, pătrunzând rapid în plantă și distribuindu-se prin sevă spre vârful și marginea frunzelor. Acest mod de acțiune asigură o protecție uniformă și de durată împotriva putregaiului cenușiu. Produsul oferă o rezistență excelentă până la momentul recoltării, fiind ideal pentru aplicare în fazele finale ale vegetației.
Experiența viticultorilor cu produse de încredere
Fungicidul Cantus® s-a dovedit a fi eficient împotriva agenților patogeni și un produs de încredere pentru fermieri. Mulțumită substanței active Boscalid, care inhibă germinaţia sporilor şi dezvoltarea tubului germinativ, oferă multiple beneficii:
- Efect secundar împotriva făinării;
- Protejează calităţile strugurilor şi vinului;
- O nouă clasă chimică şi un nou mod de acţiune în combaterea putregaiului cenușiu;
- Eficacitate ridicată în combaterea bolilor.
„Soiurile foarte sensibile la putregaiul cenușiu au rezistat destul de bine până la recoltare, în urma tratamentului cu fungicidul Cantus®”, spune domnul inginer Dumitru Banea.