Se schimbă regulile de impozitare pentru fermieri
21.11.2016
Acestea se vor aplica în funcție de veniturile reale obținute de agricultori
Ministerul Agriculturii vrea să modifice normele de impozitare pentru activitățile agricole. MADR a propus modificarea HG nr. 330/2014, astfel încât noile impozite să se aplice pentru nivelul real al veniturilor obținute de agricultori. Noul proiect de hotărâre de guvern prevede clar perioadele de timp în care se pot transmite propunerile de norme de venit, recalcularea și retransmiterea acestora. Astfel, toate operațiunile ar trebui efectuate până la data de 15 februarie.
Noile modificări urmăresc și evitarea situațiilor în care fermierii plăteau impozite mult diferite, chiar dacă vindeau produsele la aceleași prețuri și se aflau în județe vecine. Propunerea de actualizare a metodologiei se află acum în dezbatere publică la Ministerul Agriculturii. Dacă va fi aprobată de Guvern, modificarea intră în vigoare la anul.
Cele mai importante modificări propuse de MADR vizează ca direcțiile județene să consulte asociațiile profesionale înainte de a face propunerile pentru normele de venit și să transmită datele către direcțiile regionale cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înaintea datei limită. Ulterior, direcțiile generale regionale de la Finanțe pot solicita calculația de fundamentare, în termen de 10 zile de la primirea propunerilor de norme, dacă se consideră necesar.
Aceste norme se vor propune ”în funcție de valoarea producției vegetale și de cheltuielile efectuate pe parcursul unui an agricol, pentru obținerea producției”, conform alineatului (1) din Anexa 1 ”metodologie pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor obținute din exploatarea terenurilor agricole”. Pentru crescătorii de animale, normele se vor propune ”în funcție de valoarea producției animale și de cheltuielile efectuate pe parcursul unui an calendaristic, pentru obținerea producției.”
Zilierii nu vor mai plăti CAS, CASS și contribuția la șomaj
Ministerul Finanțelor vrea să modifice Codul Fiscal și să adauge zilierii pe lista categoriilor exceptate de la plata contribuțiilor sociale obligatorii. Astfel, zilierii vor fi impozitați cu 16%, fără să se mai oprească cei 10,5% pentru contribuția de asigurări sociale, 5,5% pentru sănătate și 0,5% pentru șomaj, conform north_east Profit.ro .
Conform legii, zilierii pot efectua muncă necalificată în domeniile: agricultură, vânătoare, silvicultură, pescuit, activități în sere, spații verzi sau parcuri, colectarea sau eliminarea de deșeuri, comerțul cu ridicata al animalelor vii, comerțul cu ridicata al produselor agricole, organizarea târgurilor sau a expozițiilor, săpături arheologice, activități în grădini zoologice, hoteluri sau tabere, precum și activități ale cluburilor sportive. Conform legii, zilierii nu pot presta acest tip de activitate mai mult de 90 de zile într-un an pentru același angajator.
Cei care dețin mai puțin de 30 ha de pădure vor beneficia de pază gratuită
Autoritățile au instituit o nouă schemă de minimis pentru proprietarii de suprafețe forestiere mai mici de 30 de hectare. Astfel, aceștia vor putea beneficia de paza gratuită a pădurii. Banii pentru aceste activități vor fi transferați către ocoalele silvice. Acestea vor asigura efectiv paza pădurilor.
Hotărârea ar fi trebuit aplicată încă de acum opt ani. Ajutorul de minimis se va acorda pentru perioada 2016-2020 și se ridică la un total de aproape 249 de milioane de lei. Conform north_east News.ro , vor exista aproape două milioane de beneficiari în cei patru ani. În total, suprafața care trebuie păzită este de 580.000 de hectare de pădure.
Guvernul va aloca 14,5 milioane de lei pentru acest an, urmând ca din 2017 suma să crească la 58,6 milioane de lei. Proprietarii de păduri care vor beneficia de paza gratuită a acestora pot fi persoane fizice sau juridice, care să nu se afle în procedura de executare silită sau de insolvență, închidere operațională, dizolvare sau administrare specială, să nu aibă opriri pe conturi și să nu fi beneficiat în ultimii 3 ani fiscali de ajutoare de minimis mai mari de 200.000 de euro.