Gheorghe Paraschiv: ”Mi-aș dori un produs nou, care să facă curat în lanul de grâu”

Fermierul se confruntă de doi ani cu atacuri puternice de septorioză, pe care o consideră ”cea mai periculoasă boală a grâului”


Gheorghe Paraschiv este unul dintre fermierii cu mare experiență din Giurgiu. Face agricultură de când se știe, iar acum este administratorul fermei Agromec SRL, din Crânguri, județul Giurgiu. L-am găsit pe domnul Paraschiv târziu, la birou, înconjurat de documente și planuri pentru recolte din ce în ce mai bune. Deși a trecut deja de vârsta la care alții se gândesc deja la liniștea pensiei, domnul Paraschiv nu stă o clipă. Își inspectează mereu solele, gata să depisteze problemele încă din fașă. Doar că, de doi ani, una dintre cele mai periculoase boli ale grâului nu-i mai dă pace.


”M-a surprins amploarea atacului de septorioză


”Atât în vara lui 2015, cât și în 2016, pe porțiunile unde a băltit apa, am avut cele mai mari atacuri de septorioză, chiar dacă niciodată nu am semănat grâu după grâu. Chiar în 2015, am aplicat două tratamente. Dar când am văzut amploarea atacului, am rămas surprins. Eu urc mereu pe combină să văd unde sunt probleme. Și, de data asta, am văzut clar locurile unde lovise septorioza”, spune domnul Paraschiv.


Anul acesta, am zis să dau și al treilea tratament, la începutul înfloritului. Cu toate astea, s-a întâmplat la fel ca în anul 2015. Septorioză, pe bucăți, bucăți din sole. Septorioza a ajuns și la spice, grâul s-a șiștăvit. Prima dată, nu s-a văzut la masa hectolitrică, dar la condiționare grâul a decăzut mult calitativ și cantitativ.


Cred că nu exagerez, am pierdut peste 15%. Să ne înțelegem, eu vreau să fac în fiecare an mai mult, o producție din ce în ce mai mare. În 2016 am avut cel mai bun an, am obținut o producție de 6,2 tone/ha pe cele 225 de hectare de grâu. Dacă nu aș fi avut problema cu septorioza, aș fi obținut probabil 7 tone/ha.


”Mai sunt și alte boli, dar parcă nu la fel de rele ca septorioza grâului”


Am semănat la densitate mare. Dar cu cât e mai mare densitatea, cu atât apar mai multe boli. În primăvara anului trecut a venit un danez la mine și a început să se închine când a văzut densitatea: ”E mare! Păi și atunci cum mai faci producție?” mi-a spus. ”Cu hibrizi buni, spicul gros, soiuri românești. Dar uite că am probleme”, i-am răspuns.


Mi-aș dori un produs nou, care să facă curat în lanul de grâu. Pentru că deocamdată nu am acest produs, dau acum trei tratamente. Aș da și patru, dar costă foarte mult. Grâul trebuie să fie calitativ, să aibă gluten, proteină. Restul, precum corpurile străine, țin de mine, de cum reglezi combina, dar în rest trebuie să obții minim 24 gluten și 12,5 proteină. Mă confrunt cu septorioza de doi ani. Poate o fi fost și înainte, dar nu am observat-o, or fi fost atacuri mai mici, pe care să nu le fi sesizat. Dar parcă acum nimic nu mai are efect atât de mare în combaterea acestei boli. Pot spune că septorioza e cea mai periculoasă boală a grâului. Mai sunt și alte boli, dar parcă nu sunt la fel de rele ca septorioza.


Sincer, nu pot să îmi dau seama din ce cauză s-au întețit atacurile. Poate o fi în semințe. Cine știe? Eu nu dau tratament în toamnă. În primăvară dau primul tratament, e totul bine. Îl dau și pe al doilea, grâul nu are nimic. Dar apoi apare septorioza. Deci ar trebui un fungicid care să ofere o perioadă de protecție mai lungă. Eu am o vorbă: sunt prea sărac să mă îmbrac ieftin. Eu folosesc produse de calitate, vreau să elimin bolile înainte să fie prea târziu!


”Află mai multe despre septorioza cerealelor”

Mergi sus