Programul Tomata: sprijin pentru fermieri în 2023
26.01.2023
Programul de susţinere a producţiei de tomate în spaţii protejate în 2023 este deja activ
Ministrul Petre Daea îndeamnă românii să consume legume din recolta locală, iar pentru a le oferi posibilitatea de a găsi cât mai multe tomate româneşti la raft, Ministerul Agriculturii a accelerat aprobarea unui cadru legislativ important pentru creşterea acestora.
Guvernul a aprobat Hotărârea care reglementează programul de susţinere a producţiei de tomate în spaţii protejate în 2023 în data de 28 decembrie 2022. Acest act normativ oferă producătorilor locali de tomate un cadru legislativ şi o serie de paşi clari pentru a aplica la schema de sprijin. Cuantumul de ajutor de minimis va fi în valoare de 3000 euro/1000 mp/beneficiar, cu plafon maxim alocat în bugetul MADR de 262,999 milioane de lei, respectiv echivalentul a 53,142 milioane de euro.
Cum pot fermierii să beneficieze de ajutorul autorităților
Fermierii îşi pot depune cererile până cel târziu la data de 1 aprilie 2023, urmând ca valorificarea producţiei să fie efectuată până la data de 30 iunie 2023 inclusiv, termen prelungit la solicitarea fermierilor din zonele cu temperaturi mai scăzute, ce determină recolte târzii. De menţionat că ultima zi de depunere a documentelor justificative (copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) este 14 iulie 2023 inclusiv.
Aplicarea programului este şi ea simplificată în acest an, redusă la o singură verificare, după notificările transmise de către potenţialii beneficiari cu cel puţin 10 zile înainte de recoltare. Ea vizează identificarea suprafeţei înfiinţate, dar şi evaluarea producţiei de tomate înainte de recoltare.
Schema de ajutor de minimis se adresează tuturor fermierilor ce cresc tomate în România în anul 2023 şi are ca scop susţinerea producţiei de tomate în spaţii protejate, cultivate în Ciclul I de producţie.