Seceta este doar vârful aisbergului

Probleme mai adânci decât seceta

Desigur, trebuie să vorbim și despre volatilitatea prețurilor la nivel global. Prețurile inputurilor agricole – de la semințe la îngrășăminte și combustibil – au cunoscut fluctuații puternice, împingând fermierii într-o problemă de lichiditate care amenință stabilitatea întregului ecosistem. Pe lângă prețuri, perturbările în lanțurile de aprovizionare, în special în contextul post-pandemie și al conflictelor geopolitice, au avut un impact major asupra activităților agricole din România. Fermierii sunt, astfel, prinși într-un cerc vicios. Fără inputuri accesibile și fără acces la finanțare, nu pot produce la nivelul necesar. Fără o producție optimă, nu-și pot achita datoriile către furnizorii de inputuri sau către băncile și instituțiile de leasing de la care au luat credite pentru utilaje. Acești actori din sistem depind unii de alții, iar un blocaj în oricare verigă are consecințe asupra întregului lanț.

Problemele care se țin lanț

Agricultura românească trebuie privită ca un ecosistem complex, în care fiecare jucător are un rol esențial. Fermierii, traderii, furnizorii de inputuri, băncile și statul sunt interconectați. Un blocaj într-una dintre aceste verigi destabilizează întregul sistem. În acest context, fermierii au nevoie de o organizare serioasă și o infrastructură solidă care să le permită să funcționeze și să se dezvolte sustenabil pe termen lung. Din păcate, în România, lipsa investițiilor în infrastructura agricolă și în tehnologii moderne se simte tot mai mult, iar seceta nu face decât să scoată la iveală aceste neajunsuri. Încă ne bazăm pe un sistem de irigații vechi și deficitar, iar accesul la utilaje agricole moderne este limitat din cauza costurilor ridicate și a accesului dificil la finanțare. În acest context, agricultura poate deveni o activitate din ce în ce mai riscantă și mai puțin profitabilă.

Schimbările climatice, un catalizator pentru schimbare

Seceta din 2024 nu doar că a confirmat vulnerabilitatea agriculturii românești, dar a adus în discuție și nevoia urgentă de adaptare la noile realități climatice. Un ultim exemplu în acest sens în reprezintă temperaturile anormale din octombrie, care au prelungit sezonul pepenilor, încă un semn (după multe altele) că schimbările climatice ne forțează să regândim modul în care facem agricultură.

Însă, pe lângă adaptarea la noile condiții climatice, este esențial să regândim întregul sistem agricol. Fără investiții în irigații moderne, fără politici agricole coerente și fără un plan pe termen lung, agricultura românească riscă să se transforme într-o activitate tot mai ineficientă și riscantă, mai ales pentru fermele mici și mijlocii, cu efecte serioase pe termen lung. Poate că viitorul aparține doar fermelor foarte mari, capabile să se organizeze mai bine, să aibă o mai mare putere financiară și capacitatea de negocia mai eficient cu furnizorii și cumpărătorii.