Cultura mărului: Cum se înființează și cum se menține livada sănătoasă

Tot ce trebuie să știi despre cultura mărului: cum alegi soiul potrivit, cum înființezi plantația și ce lucrări de întreținere sunt necesare pentru o livadă sănătoasă

În ultimii ani, a crescut interesul pomicultorilor față de înființarea livezilor de măr superintensive, unde densitatea de plantare la hectar mai mare și diversitatea soiurilor par să meargă mână în mână cu productivitatea. Fie că avem planuri pentru o astfel de livadă, sau luăm în calcul o plantație clasică, trebuie să pornim de la câteva informații de bază. Ce trebuie să știm, așadar, despre cultura mărului în România?

Informații generale

Mărul (Malus domestica, Malus pumila) este o specie de plante din familia Rosaceae, care cuprinde numeroase soiuri. Datorită capacității de aclimatizare la condiții diferite de mediu, cultura mărului este foarte răspândită la nivel mondial, bananele, pepenii și portocalele fiind singurele fructe care dau o producție mai mare decât merele.

Cele mai însemnate producții sunt înregistrate în Europa și Asia, dar mărul se cultivă pe suprafețe întinse și pe continentul american.

Cultura mărului în România

În țara noastră, cultura mărului este caracteristică zonelor de deal, unde există numeroase centre pomicole. Printre județele recunoscute pentru cultivarea mărului se numără Argeș, Dâmbovița, Vâlcea, Prahova, Buzău, Suceava, Iași, Maramureș, Bistrița, Sălaj și Mureș.

Mărul ocupă, în România, aproximativ o treime din suprafața totală a livezilor, ceea ce îl situează pe locul al doilea, după specia prun. Sunt cultivate atât soiuri din sortimentul mondial, cât și soiuri românești, împărțite în trei grupe: soiuri de vară, de toamnă și de iarnă. Dintre soiurile întâlnite pe teritoriul României, amintim soiurile de Romus, Generos, Delia, Cardinal, Idared, Jonathan, Golden Delicious, Florina, Starkrimson, Pionier, Frumos de Voinești, Jonagold, Fuji.

Valoarea alimentară a merelor

Cultura mărului este atât de răspândită, pe de o parte, datorită valorii alimentare și terapeutice a fructelor, iar pe de altă parte, pentru valoarea economică mare. Merele au caracteristici biologice deosebite, fiind printre puținele fructe care își păstrează prospețimea multă vreme, putând fi transportate pe distanțe mari și consumate în orice perioadă a anului.
În ceea ce privește valoarea nutritivă, consumate ca atare, sub formă de sucuri și compot, sau chiar deshidratate, merele pot fi considerate un aliment complet, datorită conținutului de calciu, potasiu, magneziu, fier, iod, vitamine (A, B1, B2, C) și pectină. Consumul regulat de mere stimulează digestia, reglează nivelul colesterolului și al glicemiei și reduce riscul anumitor probleme de sănătate, precum bolile cardiovasculare și obezitatea.

Particularitățile culturii mărului

Principalele soiuri de măr

Există un număr foarte mare de soiuri de măr, până la câteva mii, însă nu toate fac parte din comerțul cu mere. Iată câteva dintre caracteristicile celor mai întâlnite soiuri de la noi, fie ele străine sau autohtone:

  • Jonathan este un soi de iarnă originar din Statele Unite, bun polenizator, cu fructe de culoare roșie și pulpă fermă, suculentă, apreciate pentru aromă și pentru gustul dulce, ușor acidulat.
  • Idared este, de asemenea, un soi de iarnă de origine americană, productiv, cu fructe mari galben-verzui, care își mențin starea proaspătă mult timp.
  • Generos este un soi românesc, de iarnă, cu fructe mari și aromate, de culoare galben-verzuie, cu o tentă roșiatică.
  • Florina reprezintă un soi de toamnă-iarnă, productiv, cu fructe mari, apreciate pentru culoarea purpurie și aroma plăcută.
  • Romus 3 este un soi autohton de vară, cu fructe roșii și pulpa dulce și suculentă. Produce fructe abundent, de la un an la altul.
  • Granny Smith reprezintă un soi de origine austriacă, sensibil la făinare, cu fructe mari, de culoare verde intens și pulpă fermă, suculentă și acidulată.
  • Golden Delicious este un soi de iarnă, originar din Statele Unite, cu fructe de mărime mijlocie, galben-verzui și pulpă albă, suculentă, cu gust dulce și ușor acidulat.

Cerințe de lumină

Mărul are cerințe moderate față de lumină: preferă suprafețele însorite, dar se poate dezvolta și în condiții de semiumbră. De mai multă lumină au nevoie frunzele și fructele, care capătă în acest fel o culoare mai intensă.

Cerințe de temperatură și sol

În ceea ce privește solul, mărul nu este o specie foarte pretențioasă, culturile putând fi înființate pe solurile plane sau în pantă, lutoase, luto-nisipoase, luto-argiloase, sau cernoziomouri, soluri de pădure, aluviuni. Condițiile optime sunt îndeplinite atunci când vorbim despre un sol fertil, bine drenat, cu un pH de 6 - 7, însă pot să difere și de la un soi la altul. Solurile grele nu sunt favorabile, decât dacă sunt drenate corespunzător.

Temperaturile propice dezvoltării mărului sunt cuprinse între 13 și 28 grade Celsius. Mărul se dovedește totuși rezistent la temperaturi joase, exceptând situația unui îngheț timpuriu sau puternic.

Înființarea plantației de măr

Plantarea pomilor

Plantarea merilor se realizează, de obicei, toamna, în noiembrie (înaintea primului îngheț), sau primăvara, începând cu luna martie.

După fasonare și mocirlire, pomii se plantează la o distanță cuprinsă între 1 și 4 metri, între ei, și o distanță de 3-6 metri, între rânduri. În cazul livezilor superintensive, unde se ajunge până la 2000-2500 de pomi la hectar, distanțele sunt chiar mai mici, acolo fiind vorba, însă, despre o tehnologie diferită.

După plantare, ne vom ocupa de materialul săditor, reprezentat de verigi scurtate la aproximativ 80 cm, din care vor rezulta lăstarii.

Formarea coroanei

Despre regulile de tăiere la măr și păr, găsești toate informațiile necesare în acest articol. Ce trebuie reținut: tăierile la măr se realizează primăvara devreme, anual, în anii cu rod bogat tăierile de regenerare a formațiunilor de rod fiind mai intense.

Întreținerea plantației de măr

La capitolul întreținere intră și tăierile, prin care obținem lemn nou, dar și fertilizarea, irigarea, lucrările solului și, bineînțeles, tratamentele fitosanitare aplicate culturii.

Fertilizarea livezilor de măr

La cultura de măr, fertilizarea de bază se realizează cu gunoi de grajd, fosfor și potasiu, iar în vegetație, cu azot, fosfor și potasiu. Cantitățile la hectar depind de soiul de măr și de rezultatele pe care le indică testarea prealabilă a solului.

Irigarea livezilor de măr

Irigarea este foarte importantă și ajunge deseori la 3 udări pe an, la plantațiile tinere, și 5 udări pe an, în cazul plantațiilor pe rod, cantitatea de apă crescând progresiv (20-40 litri apă/pom).

Boli și dăunători ai plantațiilor de măr

Principalii agenți patogeni

Principalele boli care atacă culturile de măr sunt rapănul mărului (Venturia inequalis), făinarea (Podosphaera leucotricha), focul bacterian (Erwinia amylovora), mozaicul mărului, Monilinia fructigena și bolile de depozitare (putregaiul amar, putregaiul cenușiu, putrezirea umedă, putrezirea amară).

Rapănul mărului (Venturia inaequalis)

Rapănul este una dintre cele mai păgubitoare boli care afectează mărul, atacând frunzele, fructele și lăstarii. Pe frunze apar pete cafenii catifelate, care se unesc cu timpul și ajung să acopere întreaga frunză. Frunzele atacate se usucă și cad de timpuriu. Fructele pot fi atacate în toate stadiile de dezvoltare. Pe fructe apar aceleași pete cenușii, catifelate, după care fructele se deformează, crapă și, în cazul unui atac timpuriu, cad din coroană.

Rapănul, sau pătarea cafenie a frunzelor și fructelor de măr, reprezintă, alături de făinare, cea mai gravă boală care afectează culturile de măr, metodele de combatere cele mai eficiente constând în aplicarea de fungicide. În acest caz, eficiente se dovedesc produsele ® DF, Bellis ®, Delan ® Pro și Sercadis ®.

Vom detalia mai jos cele mai noi produse intrate în portofoliul companiei BASF:

  • Delan® Pro, lansat în anul 2017 în România, este un fungicid cu acțiune preventivă, pe bază de ditianon, având acțiune de contact, și fosfonați de potasiu, cu proprietăți sistemice. Rezistă la spălare și atinge performanțe remarcabile în diferite condiții climatice (temperaturi scăzute, umiditate). Sistemia în plantă este deosebită (se translocă acropetal și bazipetal), acoperirea plantei este uniformă, fiind un produs de încredere pentru combaterea rapănului.
  • Cel de-al doilea fungicid, Sercadis®, lansat pe piață în anul 2018, este un nou produs BASF, având la bază substanța activă fluxapiroxad, din grupa SDHI, cu o mobilitate unică în interiorul plantei. Oferă rezultate deosebite în protecția culturii mărului și părului și, un aspect foarte important: combate atât rapănul, cât și făinarea, asigurând o protecție de lungă durată. Sercadis® se usucă rapid după aplicare și este rezistent la spălare. (Momente optime de aplicare: în faza de buton roz și la scuturarea petalelor).

Făinarea (Podosphaera leucotricha)

Făinarea mărului este, de asemenea, o boală gravă, cauzata de ciuperca Podosphaera leucotricha. Se manifestă prin formarea și răspândirea pe frunze, lăstari, flori și chiar pe fructe, la soiurile sensibile, a unei pâsle albe, cu aspect făinos, care duce la uscarea acestora.

Agentul patogen poate fi combătut prin utilizarea următoarelor produse: Bellis® și Sercadis®.

Bolile de depozitare

La fel de periculoase, în cazul mărului, sunt bolile de depozitare, care pot compromite fructele după momentul recoltării, dacă nu au fost aplicate anterior tratamentele de protecție necesare. Aceste boli sunt putregaiul amar (Gloeosporium spp.), putrezirea umedă (Penicillium spp.), putregaiul cenușiu (Botrytis spp.) și putrezirea amară (Alternaria), soluția recomandată în acest caz fiind Bellis®, un fungicid polivalent cu acțiune deopotrivă preventivă și curativă.

Puteți afla mai multe detalii despre tehnologia de protecție a culturii mărului

Principalii dăunători

Cei mai întâlniți dăunători ai mărului sunt gărgărița florilor, păduchele verde, păduchele lânos, viermele merelor, viespea merelor și păianjenul roșu.

Recoltarea merelor Recoltarea se face atunci când fructele au culoarea și dimensiunea specifice soiului (cu aproximativ 3 zile înainte de maturitatea de consum), maturarea acestora continuând și după momentul recoltării. Înainte de această etapă, este important să fi fost aplicate tratamente fitosanitare pentru bolile de depozitare , acestea diminuând mult pierderile din perioada de păstrare a fructelor. Fungicidul Bellis® este util în această privință, putând fi folosit atât preventiv, împotriva Botrytis cinerea, cât și pentru a controla bolile de depozit ale merelor, precum Alternaria, Rhizopus, Botrytis sau Penicilium.

Păstrarea merelor Cele mai bune condiții pentru păstrarea merelor sunt în depozite cu temperatură și umiditate controlată. Condițiile de păstrare standard sunt: o temperatură de 3-4 C, și o umiditate relativă a aerului cuprinsă între 85-95%. Durata de păstrare poate ajunge și până la 7 luni.

Subvenții pentru culturile de măr Pomicultorii interesați de subvenții pentru plantațiile de măr trebuie să îndeplinească câteva condiții, printre care înscrierea în Registrul Fermelor și deținerea unei suprafețe de minimum un hectar, împărțită în parcele de cel puțin 0,1 ha. Cererile pentru subvenție se depun la sediul APIA, la începutul anului, plățile fiind finanțate din fondurile Uniunii Europene și din bugetul Ministerului Agriculturii.

Conținut exclusiv pentru femierii înregistrați

Fă-ți cont pe site-ul BASF Agro și vei putea accesa conținutul premium, accesibil doar fermierilor înregistrați

Intră în secțiunea Premium

Noul fungicid Dagonis®

Descoperă noul fungicid polivalent de la BASF. Este simplu de folosit și poate fi aplicat la peste 20 de culturi de legume sau pomi fructiferi.

Vezi caracteristicile tehnice

Produsele BASF

Descoperă gama de produse adaptate nevoilor tale

Listă produse

De acum poți primi noutățile BASF și pe WhatsApp

Te poți abona la informările noastre în 3 pași simpli. Știri, sfaturi, recomandări, rapid și ușor, direct pe WhatsApp.

Mai multe detalii

Să fii fermier. Cea mai importantă meserie din lume

Trăim cel mai provocator moment din istoria agriculturii. Dar și cel care ne oferă cele mai mari oportunități.

Descoperă noua campanie BASF

Echipa vânzări BASF din zona ta

Ai întrebări despre produsele noastre?

Contactează-ne acum

Produsele BASF

Descoperă gama de produse adaptate nevoilor tale

Listă produse
Mergi sus