Varza de toamnă: cum protejezi cultura pentru producții bogate
22.07.2024
Cu tehnologia de cultivare potrivită și întreținerea corectă, poți obține între 40 și 60 de tone de varză de toamnă pe hectar.
Obține o recoltă remarcabilă de varză de toamnă, cu căpățâni compacte, frunze sănătoase și fără imperfecțiuni, maximizând producția pentru fiecare hectar.
În continuare, vei descoperi strategiile ideale pentru înființarea culturii de varză de toamnă, întreținerea acesteia și măsurile esențiale pentru a proteja plantele de boli și dăunători.
- Înființarea culturii de varză de toamnă - particularități
- Când se plantează varza de toamnă
- Bune premergătoare pentru varza de toamnă
- Soiuri de varză de toamnă cultivate în România
- Pregătirea răsadului pentru varza de toamnă
- Semănatul direct pentru varza de toamnă
- Cerințe față de sol, lumină, temperatură și apă
- Lucrări de întreținere a culturii de varză de toamnă
- Boli și dăunători la varza de toamnă
- Măsuri de combatere a bolilor și dăunătorilor verzei de toamnă
Înființarea culturii de varză de toamnă - particularități
Cererea pentru cultura de varză de toamnă este destul de ridicată, deoarece anumite soiuri pot fi păstrate în stare proaspătă în depozite până în primăvară. În plus, o parte din recoltă se folosește pentru murat.
Când se plantează varza de toamnă
Cultura de varză se obține fie prin răsad, fie prin semănat direct.
1. Cultura prin răsad
Răsadurile se produc în straturi și trebuie monitorizate pentru asigurarea unei dezvoltări sănătoase și viguroase.
Transplantarea răsadurilor de varză de toamnă în grădină sau în câmp are loc în intervalul 20 iunie - 5 iulie. Această perioadă permite verzei de toamnă să beneficieze de condițiile meteorologice benefice dezvoltării sale.
Înainte de plantare, solul trebuie pregătit corespunzător. Potrivit lucrării „Tratat de legumicultură”, Ruxandra Ciofu, pregătirea de bază a solului se face încă din toamnă și presupune fertilizarea cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, 350-450 kg/ha superfosfat și 150-200 kg/ha sare potasică. Acestea se încorporează în sol printr-o arătură adâncă, de aproximativ 28-30 cm. Plantarea răsadurilor se realizează de la sfârșitul lunii mai până la sfârșitul lunii iunie. Acest lucru depinde de perioada de vegetație a soiurilor utilizate și de zona de cultură.
În etapa premergătoare plantării, răsadurile se fasonează și se mocirlesc. E necesar să se respecte distanța de plantare, astfel încât plantele să se poată dezvolta corespunzător pentru obținerea unei recolte de calitate superioară.
Distanța de plantare a verzei de toamnă este de 70-75 cm între rânduri și 30-35 cm între plante pe același rând.
Pregătirea răsadului pentru varza de toamnă
Pentru pregătirea răsadurilor utilizează semințe de calitate, certificate, care să ofere garanția unei germinări uniforme și a unor plante sănătoase. Acestea se plantează manual, pe straturi reci, la distanțe de 8-10 cm între rânduri, asigurând o densitate de aproximativ 400 de plante pe m², echivalentul a 3-4 grame de sămânță pe m².
Îngrijirea răsadurilor presupune udarea acestora pentru a menține solul constant umed, plivitul manual în cazul în care nu s-a aplicat un erbicid, pentru eliminarea buruienilor și reducerea competiției pentru resurse, precum și protecția împotriva dăunătorilor, cum ar fi puricii cruciferelor (Phyllotreta sp.), prin metode adecvate. Într-un interval de 35-40 de zile, răsadurile cresc până la dimensiunea necesară pentru transplantare.
Răsadurile care sunt bine îngrijite și dezvoltate sunt mai rezistente și se adaptează mai ușor la condițiile din câmp, contribuind la obținerea unei recolte de calitate superioară. Astfel, gestionarea corectă a producerii răsadurilor și transplantarea la momentul optim sunt primii pași necesari pentru obținerea unei culturi de varză de toamnă sănătoase și productive.
2. Semănatul direct pentru varza de toamnă
Varza de toamnă poate fi înființată și prin semănat și necesită o pregătire atentă a terenului. O etapă fundamentală pentru obținerea unei culturi de succes o reprezintă pregătirea patului germinativ, care trebuie să fie bine nivelat și mărunțit, astfel încât să se asigure condiții ideale de germinare și creștere a semințelor. Alegerea corectă a momentului de semănat este importantă pentru asigurarea unei dezvoltări uniforme a plantelor.
Când se seamănă varza de toamnă? Perioada optimă pentru semănat este între sfârșitul lunii martie și începutul lunii mai, temperaturile fiind favorabile și riscul de îngheț scăzut.
Pentru a te asigura că semințele sunt plantate la adâncimea corectă, astfel încât să beneficieze de umiditate și de condiții de temperatură potrivite, ține cont de următoarele:
- în ceea ce privește adâncimea optimă de semănat, aceasta variază în funcție de tipul de sol: între 2-2,5 cm pentru solurile ușoare și 1,5-2 cm pentru solurile mijlocii;
- în ceea ce privește distanțele de plantare, se recomandă o distanță de 70-75 cm între rânduri, adaptată în funcție de particularitățile terenului și de condițiile locale.
De asemenea, se recomandă utilizarea a 1-1,5 kg de sămânță pe hectar, astfel încât să se asigure o densitate optimă a plantelor în câmp și să se obțină o cultură uniformă și productivă.
Bune premergătoare pentru varza de toamnă
Alegerea corectă a culturilor premergătoare verzei de toamnă îmbunătățește structura solului, contribuind la un sol mai fertil și reducând presiunea bolilor și dăunătorilor.
Bune premergătoare pentru varza de toamnă pot fi:
- tomatele;
- ardeiul;
- vinetele;
- castraveții;
- mazărea;
- fasolea etc.
Această practică agricolă contribuie la obținerea unor recolte sănătoase și viguroase.
Soiuri de varză de toamnă cultivate în România
Alegerea corectă a soiului de varză de toamnă este un pas important în obținerea unei recolte bogate, deoarece afectează semnificativ randamentul și calitatea acesteia. Soiul ales trebuie să fie bine adaptat la condițiile climatice și la solurile din diverse regiuni ale țări.
Potrivit „Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România”, printre cele mai cultivate soiuri de varză de toamnă în România se numără Muntenia și New York.
Cerințe față de sol, lumină, temperatură și apă
Cerințele față de sol, lumină, temperatură și apă sunt diversificate și influențează în mod direct dezvoltarea și calitatea culturii.
Solul
Varza de toamnă are cerințe moderate față de sol. Aceasta se dezvoltă mai bine pe soluri cu textură ușoară, fertile, bine drenate și reavene.
Solurile preferate sunt cele luto-nisipoase, aluviale, argilo-nisipoase, lutoase, argiloase și argilo-lutoase.
Varza de toamnă prosperă în soluri cu un pH situat între 6,8 și 7,2.
Lumina
Din punct de vedere al fotoperioadei, varza de toamnă este o plantă de:
- zi neutră (12-14 ore de lumină);
- zi lungă (>14 ore de lumină).
Are cerințe ridicate față de lumină, iar iluminarea slabă poate duce la formarea unei căpățâni mici și afânate, ceea ce o face necorespunzătoare pentru murare, și la alungirea răsadurilor.
Temperatura
În ceea ce privește temperatura, varza de toamnă este puțin pretențioasă. Pentru germinarea semințelor, temperatura optimă variază între 15ºC (germinație în 10 zile) și 25ºC (germinație în 6 zile).
Temperaturile potrivite pentru varza albă sunt cuprinse între 15ºC și 25ºC, cu o limită minimă de 7ºC și o maximă de 33ºC. Aceasta poate suferi din cauza înghețului, care afectează plantele la temperaturi de minimum -10ºC, însă doar pentru perioade scurte.
Apa (umiditatea)
Cultura de varză de toamnă prezintă cerințe ridicate față de umiditatea solului, fiind preferabilă creșterea în soluri reavene. Pentru menținerea condițiilor optime de umiditate, se recomandă sistemul de irigare prin picurare. Acest lucru este esențial, având în vedere faptul că în perioada de dezvoltare a căpățânii, varza de toamnă are un sistem radicular slab dezvoltat și rădăcini superficiale și are nevoie de mai multă apă.
În cazul alternanței între perioada de secetă și umiditate excesivă, în special după formarea căpățânilor, acestea pot crăpa.
Lucrări de întreținere a culturii de varză de toamnă
Varza de toamnă necesită următoarele lucrări de întreținere:
- răritul – în cazul soiurilor semitimpurii, se efectuează la distanțe de 25-30 de centimetri, iar pentru cele semitârzii și târzii, la 30-40 de centimetri, atunci când plantele au două-trei frunze;
- completarea golurilor – se realizează cu plantele rezultate din rărit, la 3-4 zile după plantarea răsadurilor;
- prășitul – se execută două prășile mecanice și una sau două prășile manuale pe rând;
- irigarea – în perioadele secetoase, norma de udare este de 300-400 m³.
Boli și dăunători la varza de toamnă
Printre cele mai păgubitoare boli la varza de toamnă se numără:
Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea)
Semnele de atac sunt vizibile pe nervurile frunzelor sau pe frunzele de la bază și constau în apariția unor pete gri-maronii până la maro-portocalii, cu o textură apoasă. În absența unui tratament prompt, plantele se usucă și mor. Boala poate afecta întreaga plantă, chiar și după recoltare, într-un timp scurt.
Soluție BASF: Signum®
Alternarioza (Alternaria brassicae)
Semnele de atac ale acestei boli sunt vizibile pe ambele părți ale frunzelor și constau în apariția unor pete circulare cu margini galbene, care au posibilitatea de a crește în diametru până la un centimetru. Apariția bolii este favorizată de umiditatea ridicată și afectează silicvele, pețiolul și căpățâna.
Pătarea albă (Mycosphaerella brassicicola)
Semnele de atac sunt vizibile pe ambele frunze și constau în apariția unor pete circulare sau ovale. În cazul atacurilor severe, petele sunt numeroase, frunzele se îngălbenesc și cad prematur; atacul se manifestă mai mult pe suprafața frunzelor exterioare.
Soluție BASF: Dagonis®
Alte boli care pot apărea la cultura de varză de toamnă sunt:
- Căderea plăntuțelor (Pythium ultimum);
- Mana verzei (Peronospora brassicae);
- Făinarea cruciferelor (Erysiphe communis);
- Putregaiul uscat (Phoma lingam);
- Rugina albă (Albugo candida);
- Bacterioza - Nervațiunea neagră (Xanthomonas campestris).
- Musca verzei (Delia brassicae);
- Musculița albă de seră (Trialeurodes vaporariorum);
- Musculița albă a verzei (Aleyrodes brassicae);
- Buha verzei (Mamestra brassicae);
- Fluturele alb al verzei (Pieris brassicae);
- Puricii cruciferelor (Phyllotreta spp.);
- Păduchele cenușiu al verzei (Brevicoryne brassicae);
- Limaxul cenușiu (Deroceras agreste);
- Limaxul mare (Limax maximus);
- Coropișnița (Gryllotalpa gryllotalpa).
Combaterea eficientă a bolilor verzei de toamnă presupune o abordare integrată care combină metode preventive și curative pentru asigurarea sănătății și productivității culturii.
Astfel, pentru a preveni apariția acestora, alege soiuri rezistente și calitative, practică rotația culturilor, elimină resturile vegetale și plantele bolnave pentru a reduce sursele de infecție și realizează corect lucrările solului. De asemenea, monitorizarea constantă a culturii reprezintă un pas important, deoarece astfel poți interveni la timp pentru a preveni și controla orice problemă înainte ca aceasta să se agraveze și să afecteze semnificativ randamentul culturii.
Pentru combaterea bolilor, folosește tratamente eficiente și sigure pentru varza de toamnă și alternează produse cu moduri de acțiune diferite, astfel încât să previi dezvoltarea formelor de rezistență la fungicide. Îți recomandăm următoarele fungicide:
➡️ Signum® – un produs inovator cu două moduri diferite de acțiune cu spectru complementar ce conține piraclostrobin și boscalid. Acest produs dispune de o dublă mișcare în plantă translaminară şi acropetală, sistemic local și acţionează prin inhibarea germinaţiei sporilor şi creşterii tubului germinativ, dar şi asupra sporulării. Signum® combate alternarioza și putregaiul cenușiu, se pot aplica maximum 3 tratamente la un interval de 7 zile între ele, în doză de 1 kg/ha.
➡️ Dagonis® – un fungicid polivalent, ușor de folosit, ce are la bază două substanțe active: fluxapiroxad și difenoconazol,, iar combinația lor asigură un control de lungă durată. Acest produs inhibă dezvoltarea și reproducerea ciupercii în toate stadiile. Dagonis® combate alternarioza și pătarea albă, se aplică maximum 3 tratamente, la un interval de 7 zile între aplicări, în doză de 1 l/ha.
Pentru combaterea dăunătorilor, asigură-te că folosești un insecticid pentru varza de toamnă și că respecți instrucțiunile de aplicare pentru a avea parte de cele mai bune rezultate.
În plus, buruienile concurează cu plantele de cultură pentru apă, nutrienți și lumină, ceea ce poate afecta întreaga cultură. În acest sens, se recomandă utilizarea erbicidelor pentru combaterea lor sau prășitul manual.
În concluzie, prin aplicarea acestor măsuri și practici integrate, poți menține sănătatea culturii de varză de toamnă și poți asigura obținerea unor recolte de calitate superioară.