Ghid: cultivarea florilor în câmp și în seră

Floricultura este un domeniu cu mare potențial. Iată care sunt sfaturile pe care orice floricultor pasionat le-ar da unui entuziast

Țara lalelelor și-a câștigat renumele de-a lungul anilor, iar astăzi deține o parte considerabilă din cota europeană a exporturilor de flori.

Indiferent că apelează la material săditor indigen sau de import, floricultorii români trimit pe piață flori proaspăt tăiate, flori uscate, răsaduri pentru amenajarea parcurilor și zonelor verzi, precum și bulbi, rizomi sau semințe.

Anumite specii, cum ar fi lăcrămioarele, gălbenelele, bujorii, nalbele, busuiocul sau crăiţele sunt folosite în industria farmaceutică, iar crinul, stânjenelul, dalia, levănţica sau tuberoza reprezintă ingrediente de bază în obținerea produselor cosmetice. La fel ca în cazul culturilor agricole sau horticole, reușita unei culturi de flori depinde atât de aplicarea metodelor potrivite de cultivare, cât și de exigențele speciilor față de factorii de mediu. Cu un sortiment bogat din care poate alege, un viitor floricultor poate folosi speciile și lucrările aferente, prezentate mai jos, cu titlu de sugestie.

• Tipuri de flori cultivate frecvent în România
• Condiții de plantare specifice
• Protecția eficientă a culturii
• Îngrijirea și înmulțirea florilor

Tipuri de flori cultivate frecvent în România

Gruparea tipurilor de flori pe care le putem cultiva poate fi realizată după caracteristici multiple, după cum urmează: - după durata ciclului biologic (specii floricole anuale, bienale sau perene), - după locul de origine (din zona subtropicală sau tropicală) , - după modalitatea de cultivare si vulnerabilitatea la factorii de mediu. Conform ultimului criteriu, se stabilește dacă planta se cultivă în câmp sau în spații protejate, cum ar fi serele ori solariile.

Flori cultivate în câmp

Cele mai frecvente specii din această categorie sunt cele ale plantelor anuale și bienale, precum și ale celor perene, originare din zona temperată. Tot în câmp se mai cultivă și florile care provin din zonele subtropicale. Printre aceste soiuri se numără următoarele:

Bujorul - (Fam. Ranunculaceae)

Cu o mulțime de conotații curative, care i-au fost atribuite încă din cele mai vechi timpuri, această floare este prezentă frecvent în grădinile decorative, datorită mărimii, culorii și parfumului deosebit. Bujorul crește în tufe mari și stufoase, care își păstrează aspectul proaspăt până târziu în toamnă, iar imaginea plăcută a acestei plante nu depinde neapărat de existența florilor. Tăiate, florile de bujor au căutare pe piață în special în perioada lunilor mai și iunie.

Varietatea Paeonia officinalis, cu o lățime de 70-80 cm și cu o tufă bogată, alcătuită din frunze mari, este caracteristică Europei. Această specie înflorește mai ales în perioada lunilor aprilie și mai. Paeonia lactiflora Pali se trage din China, iar înălțimea acestei plante poate ajunge până la un metru. Cu o bogăție de boboci și cu flori albe sau roz, această specie este recunoscută pentru mirosul intens pe care îl degajă.

Crinul (Fam. Liliaceae)

Exponent al genului Lilium, această floare se întâlnește în mai multe specii, care surprind prin varietatea de culori ale florilor. Cunoscut încă din Antichitate, crinul provine din China și Japonia, iar florile cu un aspect grațios și tulpina aeriană dreaptă, cu frunze ovale sau lanceolate, îl fac inconfundabil. L. candidum L sau crinul alb, așa cum este cunoscut pe scară largă, poartă până la 20 de flori puternic parfumate, pe o tulpină care se ridică până la 150 cm.

L. regale Wild, crinul imperial, are flori mai lungi, cu aspect de trompetă, care prezintă dungi mediane de culoare violacee, pe partea externă a petalelor. Acesta înflorește în luna iunie. L. aurantiacum este crinul cu flori colorate într-un portocaliu combinat cu accente purpurii. Florile acestui soi sunt grupate în număr de până la opt și sunt îndreptate în sus. Asemenea crinului regal, și L. aurantiacum înflorește în luna iunie.

Dalia (Fam. Compositae)

Apreciată în special pentru frumusețea pe care o conferă grădinilor, Dalia se asortează în mod agreabil cu gladiola și garoafele de vară. Tăiate, florile nu rezistă pentru multă vreme, dar sunt apreciate în mod deosebit pentru coloritul și strălucirea lor. Dalia provine din Mexic și este aleasă de mulți dintre cultivatori, pentru că oferă o producție abundentă și are o durată extinsă de înflorire, motive ce încurajează extinderea acestei culturi. Dahlia variabi are o tulpină fistuloasă, erbacee, ușor lemnificată, a cărei înălțime ajunge la doi metri.

Soiurile caracteristice acestei specii sunt daliile pompon, cele cu flori de cactus, cele cu flori de anemone sau cele decorative. Acestea sunt rezultatul încrucișării unor specii precum D. variabilis, D. juarezii, D. imperialis, D. rosea sau D. coccinea. Dalia înflorește începând cu luna iunie, iar acest proces durează până în luna octombrie. Pentru extinderea până în luna noiembrie a perioadei în care pot fi obținute flori, se poate recurge la protecția cu ajutorul foliei de polietilenă.

Garoafa de vară (Fam. Caryophyllaceae)

Sosită pe Bătrânul Continent tocmai din nordul Africii, această floare se înmulțește prin butași și poate atinge o înălțime maximă de 50 cm. Cu o tulpină accentuat noduroasă și cu lăstari porniți din mugurii pe care-i regăsim la baza acesteia, garoafa de vară înflorește după un interval de 4-5 luni de la plantare. Florile garoafei sunt simple sau bătute, au culori diferite, în funcție de soiul acestora (Apricot, Aurora, Carmin, Etincelant, Fire Queen, Jeanne Dionis, Légion d'honneur, Magent, Marie Chabaud, Nero, Princess Alice, Reine Rose pale, Reine Rose vif, Rialto, Rubin sau Salmon) și sunt grupate în partea terminală a tijelor florale. Diametrul florilor garoafei de vară variază între cinci și zece centimetri, iar petalele acestora prezintă o margine întreagă, zimțată sau franjurată. Fiecare plantă dezvoltă minimum 15 tije florale, iar numărul acestora poate ajunge chiar și la o valoare dublă.

Zambila (Fam. Liliaceae)

Cunoscută încă din Grecia Antică, această floare, asociată în prezent cu venirea primăverii, provine din Orientul Apropiat. Cel mai cunoscut și mai apreciat soi, H. orientalis, are un bulb peren, de formă sferică, a cărui tunică este albă sau colorată în galben, albastru ori violet. Florile sunt susținute de o tijă groasă și au un aspect simplu sau cu petale multe și dese, grupate într-un spic de 10-20. Printre soiurile de zambilă pe care clienții le caută cel mai des la florării se numără L'innocence și Porzellan, cu petale albe, Yellow Hammer, de culoare galbenă, Pink Pearl, roz, și Ostara, colorat în albastru. Necesitatea de a crește zambile în mediul controlat pe care doar o seră îl poate conferi vine din sensibilitatea deosebită a bulbilor la temperaturile scăzute din prima parte a anului.

Condiții de plantare specifice

Atunci când vorbim despre înființarea în câmp a culturilor floricole anuale, bienale sau perene, avem în vedere necesitatea ca acestea să se dezvolte pe un teren plan, expus la soare, ferit de acțiunea curenților reci. Un sol cu textură nisipos-lutoasă îi confer[ bune însușiri de fertilitate și permeabilitate. Punerea la punct a unei asemenea culturi implică desființarea culturilor care au existat anterior pe teren, prin strângerea resturilor vegetale și prin nivelarea realizată fie cu sapa, fie cu mijloace mecanizate. Prima dintre operațiuni este fertilizarea de bază, care se va face prin administrarea îngrășămintelor organice în cantitate de minimum 30 de tone, respectiv maximum 60 de tone/hectar.

Solul va fi arat, la o adâncime de 25-30 cm, după care va fi mărunțit. Modelarea sau marcarea terenului se va face în funcție de specia ce urmează a fi cultivată și de dimensiunile maxime pe care le poate atinge fiecare dintre plante. În câmp vor fi plantate răsadurile, bulbii, rizomii, tuberobulbii sau rădăcinile tuberizate ale plantelor floricole. De regulă, plantatul se execută manual. Acțiunea va avea loc dimineața, în zilele însorite, iar plantele se udă atât înainte, cât și după plantare. Înainte de introducerea plantelor în sol, rădăcina acestora va fi fasonată.

Înființarea culturilor floricole în spații protejate se va face atât la sol, cât și în recipiente specifice (ghivece etc.). Fertilizarea de bază, în cadrul acestui procedeu, se face în două etape. Mai întâi, are loc administrarea gunoiului de grajd bine descompus, într-o cantitate de 90-120 t/ha. A doua etapă este reprezentată de dezinfecția solului, realizată prin adăugarea îngrășămintelor chimice. Solul va fi mobilizat pe o adâncime de 20-30 cm, cu ajutorul sapei rotative sau manual, cu ajutorul hârlețului.

Vor urma dezinfecția și mărunțirea solului, iar cea de-a doua operațiune este completată de introducerea în sol a îngrășămintelor chimice și a unei cantități de 100-120 t/ha de turbă. Pentru marcarea terenului, în sere și solarii, se va folosi sârma galvanizată, cu o grosime de 1,5-2mm, întinsă în rânduri, cu respectarea distanței impuse de caracteristicile fiecărei culturi în parte. După plantare, solul din jurul plantelor va fi tasat bine. Unele plante floricole vor necesita susținere, cu ajutorul unui sistem de spaliere adecvat fiecăreia dintre specii.

Una dintre cele mai păgubitoare boli, ce pot afecta buna dezvoltare a unei culturi de flori, este putregaiul cenușiu - Botrytis cinerea. Acesta poate periclita întreaga producție, în cazul în care nu este detectat la timp și nu este contracarat cu ajutorul tratamentelor cât mai eficiente. Favorizat de succesiunea anilor ploioși, putregaiul cenușiu se prezintă sub forma unei ciuperci, întâlnite pe substraturile organice ale plantei și formate din conidii, respectiv din conidiofori. Aceștia din urmă sunt septați, ramificați monopodial, iar sterigmele lor prezintă conidii unicelulare, ovoide. Filamentele rezultate sunt cele care pătrund în țesuturile plantelor floricole și produc infecții.

Boala atacă toate organele supraterane ale plantelor, iar transmiterea ei se face de la an la an, prin miceliul de pe resturile vegetale ale plantelor care au fost afectate. Necombătută la timp, boala afectează întreaga cultură și formează chiar organe de rezistență, numite scleroți. În cazul bulbilor de flori sau al plantelor floricole din câmp, din sere sau solarii, se recomandă administrarea fungicidului Scala^® , un produs ce conține substanța activă Pirimetanil (400 g/l).

Îngrijirea și înmulțirea florilor

După operațiunea de plantare, misiunea floricultorului abia începe. Astfel, el trebuie să urmeze o serie de lucrări de îngrijire.Acestea garantează nu doar o producție bogată, ci și un aspect ireproșabil al florilor. Printre lucrări se numără:

• prășitul: spargerea crustei solului și mobilizarea stratului superficial al acestuia. Realizată cu sapa, între plante, pe rând, sau prin folosirea unui motocultor, între rânduri, această acțiune se repetă ori de câte ori solul se compactează excesiv;
• udatul: executat dimineața, acesta se face cu ajutorul furtunului, al stropitorii sau al sistemelor de irigare. Pe timpul verii, florile se vor uda după-amiaza, spre seară sau noaptea, în funcție de textura solului și de vârsta plantelor;
• dirijarea factorilor de mediu: lucrare cu caracter special, în cultura plantelor de seră, aceasta implică managementul luminii, căldurii și aerului. În cazul speciilor cu pretenții mari față de lumină, se va apela la tuburi de neon și la becuri fluorescente. Pe perioada sezonului rece, sera va fi încălzită prin folosirea centralei termice sau a apelor reziduale încălzite, iar pe întreaga perioadă a anului, se va asigura o aerisire corespunzătoare.