Impactul stresului termic și hidric asupra pomilor fructiferi

În funcție de cerințele termice, speciile pomicole pot fi clasificate astfel:

1. Cerințe mari față de căldură

Caisul, piersicul, migdalul și castanul comestibil preferă zonele sudice sau vestice ale țării, până la 200-250 m altitudine, unde iernile sunt mai blânde, iar brumele de primăvară apar rar. Înghețurile severe din timpul iernii și cele târzii din primăvară limitează însă extinderea acestor specii.

2. Cerințe moderate față de căldură

Părul, gutuiul, nucul, cireșul și unele soiuri de prun cu sensibilitate mai mare la ger se dezvoltă bine în regiuni colinare, la 250-500 m altitudine, cu temperaturi medii anuale între 9-10,5°C. Totuși, înghețurile târzii de primăvară pot afecta în special nucul și cireșul.

3. Cerințe reduse față de căldură

Mărul, prunul, vișinul, alunul, agrișul, coacăzul, afinul, zmeurul și căpșunul se adaptează bine iernilor aspre și sunt rareori afectate de brume sau înghețuri târzii. Soiurile târzii de măr, agrișul și coacăzul pot fi afectate de temperaturile ridicate din timpul verii în zonele de câmpie. Aceste specii se potrivesc cel mai bine regiunilor colinare, între 500-800 m altitudine, cu temperaturi medii de 7,5-10,5°C.

Temperaturile medii anuale și optimul termic la principalele specii pomicole din România

Stresul termic poate influența dezvoltarea pomilor fructiferi și, implicit, recoltele, iar toleranța acestora variază în funcție de specie. Astfel, temperaturile medii anuale necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare diferă:

Recomandări pentru evitarea stresului termic asupra pomilor fructiferi

Îngrijirea corectă a livezii influențează semnificativ rezistența pomilor la temperaturi scăzute. Pomii care au acumulat suficiente substanțe de rezervă pot face mai bine față gerului. Totuși, rădăcinile sunt mai sensibile la frig decât părțile aeriene ale pomilor, iar temperaturile la care acestea pot degera variază în funcție de specie:

• măr: -7 până la -12°C;
• păr: -11 până la -14°C;
• piersic și cais: -10 până la -14°C;
• vișin și coacăz: -15°C;
• agriș: -18°C.

Rezistența rădăcinilor este influențată de nivelul de umiditate al solului, de adâncimea și grosimea sistemului radicular, precum și de condițiile climatice generale.

Pentru a proteja pomii de stresul termic, se recomandă adaptarea speciilor pomicole în funcție de temperaturile minime din regiune:

• zonele cu temperaturi sub -22°C sunt neprielnice pentru migdal, cais, piersic și cireș;
• în regiunile cu temperaturi sub -26°C, trebuie evitată cultura migdalului, caisului, piersicului, părului, gutuiului și nucului;
• în zonele cu temperaturi de până la -30°C, se pot cultiva specii mai rezistente, precum mărul, vișinul și unele soiuri de prun.

Excesul de apă, provenit din irigații excesive sau precipitații abundente, poate avea un impact negativ asupra creșterii și fructificării pomilor. Acesta reduce aerarea solului, favorizează pierderea substanțelor nutritive în straturile adânci și poate duce la acumularea sărurilor în sol, fenomen cunoscut sub denumirea de sărătură. Un sol sărat, cu un conținut excesiv de săruri minerale, afectează dezvoltarea plantelor, iar salinitatea ridicată poate deveni toxică, inhibând creșterea acestora.

Vremea ploioasă și rece încetinește creșterea pomilor, reduce procesul de fotosinteză, prelungește perioada de vegetație și împiedică maturizarea lemnului. În timpul înfloririi, umiditatea ridicată și precipitațiile pot spăla polenul, pot dilua secreția stigmatică și pot afecta activitatea insectelor polenizatoare. De asemenea, un exces de apă în sol poate provoca asfixierea rădăcinilor.

Speciile sâmburoase (prun, cireș) sunt mai rezistente la stresul hidric decât speciile semințoase (măr, păr), datorită unei absorbții mai eficiente. Totuși, sensibilitatea la stres hidric diferă între specii și chiar între soiuri, în funcție de particularitățile radiculare și cerințele specifice de apă.

Cerințele față de apă

Necesarul de apă al pomilor variază în funcție de specie și de stadiul de dezvoltare din perioada de vegetație. În acest sens, potrivit lucrării „Pomicultură Generală” - Dorin Sumedrea, Mihaela Sumedrea, speciile pomicole din zonele temperate pot fi clasificate în patru categorii din acest punct de vedere.

Rezistența la secetă

Seceta încetinește creșterea lăstarilor, grăbește îmbătrânirea țesuturilor, afectează diferențierea mugurilor de rod și reduce dimensiunea fructelor.

În concluzie, gestionarea eficientă a provocărilor climatice, inclusiv stresul termic la plante, este cheia pentru livezi sănătoase și producții sustenabile. Înțelegerea nevoilor fiecărei specii și aplicarea unor măsuri proactive te pot ajuta să minimizezi pierderile și să menții pomii fructiferi într-o stare optimă.