Ce spun fermierii: Dumitru Hristea
14.05.2020
Legumicultorul Hristea Dumitru administrează din 2007 firma Nu Oricum Serv SRL, din comuna Băleni, județul Dâmbovița, care se ocupă de producția de legume și de comercializarea produselor fitofarmaceutice.
Deoarece producția sa de legume e comercializată la supermarket, a remarcat un singur moment de scădere a cererii, atunci când s-au dat ordonanțele legate de protecția împotriva răspândirii conovirusului. Între timp, remarcă o redresare a situației. Activitatea la fermă nu s-a oprit, dar s-a desfășurat cu măsuri suplimentare de precauție. Oricum, condițiile erau exigente și înainte, deoarece supermarketurile sunt foarte stricte în legătură cu produsele comercializate.
Pentru că are și un magazin de îngrășăminte și folie, a remarcat că oamenii au început să își cumpere materiale pentru a-și face mici solarii în curte, ca hobby sau din cauza accesului mai greu la produsele comercializate la oraș.
Materialul face parte din inițiativa “ Mulțumim fermierilor ”, prin care BASF susține micii fermieri care traversează această perioadă dificilă. Invităm fermierii să intre pe site în secțiunea dedicată, unde vor găsi interviuri cu fermierii care au reușit să-și stabilizeze fluxurile de vânzare în această perioadă, sfaturi pentru micii producători, informații despre cum se pot vinde sau promova produsele online și până la articole de specialitate pentru protecția culturilor.