Cultivarea arbuștilor ornamentali - plantare și întreținere

Află de ce e importantă cultivarea lor și cum se realizează corect

Alături de arbori și subarbuști, arbuștii ornamentali fac parte din grupa de plante lemnoase, cultivate în scop decorativ, dar și pentru crearea unui climat mai bun pentru sănătatea oamenilor, reducerea efectelor poluării atmosferei, protecția solului și a apelor, valorificarea terenurilor care nu sunt favorabile practicării agriculturii și construcțiilor, înfrumusețarea spațiilor verzi, cum ar fi parcurile, scuarurile, grădinile, zonele de agrement.

Dincolo de aceste aspecte, însă, unele plante lemnoase sunt utilizate în scop medical (Betula, Rosa canina (fructele), Pinus silvestris (mugurii), Tilia). Alte specii, precum Quercus, Abies sau Pinus au efecte bactericide, datorită fitoncidelor din frunze, și contribuie la o calitate mai bună a aerului, în vreme ce florile și fructele arborilor sau arbuștilor, precum Rosa centifolia, Malus, Sambucus, trandafirul de dulceață, cătina albă, socul, au proprietăți alimentare deosebite. Totodată, plantele ornamentale lemnoase pot reprezenta o resursă economică importantă, prin volumul producției și al exportului de material săditor.

Cultivarea corectă a arbuștilor ornamentali, atât în spațiile publice, cât și în cele private, din apropierea locuințelor, presupune respectarea cerințelor particulare ale fiecărei specii, în ceea ce privește condițiile de plantare, efectuarea la timp a lucrărilor agrotehnice și respectarea măsurilor fitosanitare de prevenire și combatere a bolilor, dăunătorilor și buruienilor.

• Tipuri de plante lemnoase ornamentale
• Condiții de plantare a arbuștilor ornamentali
• Metode de înmulțire a arbuștilor ornamentali
• Lucrări de întreținere a arbuștilor ornamentali
• Combaterea și prevenirea bolilor și dăunătorilor

Tipuri de plante lemnoase ornamentale

Potrivit lucrării „Arboricultură ornamentală” (Cristina Mănescu, 2010), plantele lemnoase ornamentale pot fi grupate în:

• arbori - au o putere de creștere mare și sunt longevivi; înălțimea lor poate fi de peste 25 de metri (talia I - exemple: Populus nigra, Tilia tomentosa (tei argintiu), Fagus silvatica, Liriodendron tulipifera, Ulmus glabra), între 15 și 25 de metri (talia II - exemple: Ailanthus altissima (Cenuşar, Fals oţetar), Paulownia tomentosa, Sophora japonica (salcâm japonez)) și între 3 și 15 metri (talia III - exemple: Catalpa bignonioides, Albizia julibrissin, Magnolia kobus, Salix babylonica (salcie plângătoare)); trunchiul poate fi unic, fără ramuri, ramificat sau multitulpinal;
• arbuști - sunt mai mici decât arborii, înălțimea maximă la care pot ajunge fiind de 7 metri; sunt multitulpinali și, din perspectiva formei de creștere, ei pot fi arbuști târâtori (Cotoneaster dammeri var. Radicans, Euonymus fortunei var. Radicans), semitârâtori (Juniperus chinensis), erecți (Potentilla fruticosa, Deutia gracilis, Berberis thunbergii); o categorie deosebită de arbuști ornamentali sunt cei urcători sau lianele (exemple: Clematis alpina, Wisteria sinensis), care vegetează pe verticală (îmbracă zidurile, de pildă); arbuștii urcători au nevoie de un sistem de prindere, cum ar fi cârceii sau rădăcinile adventive; unele specii de arbuști ornamentali, care sunt cultivate pentru gard viu, de exemplu, suportă tunderea, însă cele cu creștere liberă nu trebuie tunse, ca să capete o formă estetică;
• subarbuști - este vorba despre plante lemnoase intermediare (între arbuști și plante erbacee perene), care sunt lemnificate doar la bază, în vreme ce partea superioară este erbacee; pot avea creștere târâtoare, erectă sau semipendulă; exemple: Vinca, Hypericum, Lavandula, Perovskia.

Condiții de plantare a arbuștilor ornamentali

Dintre toate speciile de arbuști ornamentali, cele mai des cultivate sunt thuja, ploaia de aur, lămâița/iasomia, dracila, cununița și călinul. Condițiile de plantare a acestora țin de câteva aspecte esențiale pentru dezvoltarea lor corectă și anume:

• perioada optimă de plantare;
• alegerea terenului pentru cultivarea lor;
• cerințele de temperatură, apă, lumină, sol.

Plantarea principalelor specii de arbuști ornamentali

Un alt element important, legat de cultivarea corectă a arbuștilor ornamentali, este alegerea terenului propice. În funcție de specie, principalii arbuști ornamentali pot fi plantați în următoarele zone:

• tuia (Thuja occidentalis) - Familia Cupressaceae - sunt preferate zonele de deal și de munte, dar poate fi cultivat cu succes și în zonele de câmpie, acolo unde umiditatea atmosferică este redusă, condiția fiind plantarea într-o locație semiumbrită;
• ploaia de aur - gard viu (Forsythia intermedia) - Familia Oleaceae - este iubitoare de lumină, prin urmare, se dezvoltă bine în zonele însorite, dar suportă și locurile cu semiumbră; totodată, terenurile pe care se cultivă este indicat să fie drenate și ușoare; vegetează bine în marile aglomerări urbane, fiind rezistentă la poluarea cu gaze și fum;
• lămâița, iasomia (Philadelphus coronarius) - Familia Saxifragaceae - în țara noastră, iasomia este cultivată în zonele de câmpie și în cele de deal; se adaptează bine în zonele urbane sau industriale, pentru că are o rezistență deosebită la poluare;
• dracila (Berberis vulgaris) - Familia Berberidaceae - este o specie rezistentă la poluare, răspândită din zonele de câmpie până în cele de deal; poate fi gazdă intermediară pentru ciuperca Puccinia graminis, care provoacă Rugina grâului, și, de aceea, este de evitat cultivarea ei în apropierea zonelor agricole sau a locurilor acoperite de gazon;
• cununița miresei/floarea miresei (Spiraea x vanhouttei) - Familia Rosaceae - specie răspândită din zona litoralului și până la munte; poate fi cultivată cu succes în mediul urban; este rezistentă la poluare; nu este pretențioasă față de sol, dar se dezvoltă cel mai bine pe soluri reavene; poate fi cultivată în zone luminoase, dar și la umbră;
• călinul (Viburnum opulus) - Familia Caprifoliaceae - este un arbust ornamental indigen, care preferă văile râurilor.

Cerințele față de apă, temperatură, lumină, sol

Potrivit lucrării „Agricultură ornamentală” (Cristina Mănescu, 2010), din perspectiva cerințelor față de apă, temperatură, lumină și sol, arbuștii ornamentali cultivați frecvent se comportă astfel:

• tuia (Thuja occidentalis) - Familia Cupressaceae - ca majoritatea coniferelor, și tuia este o specie mezofilă, adică are cerințe moderate față de apă, dar îi priește umiditatea atât la nivelul solului, cât și în aer; lipsa apei pentru perioade lungi și temperaturile ridicate pot provoca stresul hidric, caz în care tuia își pierde, prin uscare, porțiuni de ramuri cu frunze, pentru a-și păstra mai bine rezervele de apă; este o specie rezistentă la ger și suportă bine semiumbra, deși este o mare iubitoare de lumină; tuia este puțin pretențioasă față de sol și se comportă bine pe soluri fertile, dar se poate dezvolta și pe cele calcaroase;
• ploaia de aur - gard viu (Forsythia intermedia) - Familia Oleaceae - are pretenții medii spre ridicate, în ceea ce privește necesarul de apă și, de aceea, este sensibilă la secetă; primăvara și vara este recomandată udarea abundentă, pentru menținerea umidității în sol; acest lucru facilitează înflorirea; este o specie de plantă lemnoasă rezistentă la ger; arbustul se dezvoltă riguros și înflorește abundent, dacă beneficiază de lumină naturală cel puțin 6 ore pe zi, însă tolerează și semiumbra; deși este puțin pretențioasă față de calitatea solului, este indicat să fie cultivată pe soluri argiloase, nisipoase sau neutre și bogate în substanțe organice nutritive;
• lămâița, iasomia (Philadelphus coronarius) - Familia Saxifragaceae - iasomia are nevoie de umiditate atât în sol, cât și în aer; este sensibilă la secetă și, în perioadele cu precipitații reduse, este recomandată udarea abundentă; este mare iubitoare de lumină, dar se adaptează bine și la condițiile de semiumbră, în sensul că se dezvoltă și crește armonios, dar înflorește mai puțin sau deloc; este sensibilă la ger; vegetează bine pe solurile compacte, sărace în elemente minerale sau afectate de perioade de secetă temporară; nu suportă solurile mlăștinoase, saturate;
• dracila (Berberis vulgaris) - Familia Berberidaceae - se dezvoltă bine atât pe soluri excesiv de uscate, cât și pe cele reavene; prezintă o deosebită rezistență la secetă și la ger; specie rustică, dracila poate vegeta atât în zone scăldate de soare, cât și la umbră; tolerează o varietate mare de soluri, de la cele ușoare la cele grele; preferă, totuși, solurile ușoare, bine drenate și reavene;
• cununița (Spiraea x vanhouttei) - Familia Rosaceae - este iubitoare de lumină, dar suportă și umbrirea; preferă locurile cu multă lumină naturală (cel puțin 6 ore pe zi); se dezvoltă bine în condiții de ger și secetă; nu este pretențioasă față de sol, putând vegeta chiar și pe soluri sărace; totuși, preferă solurile fertile, bine drenate, argiloase, nisipoase sau lutoase;
• călinul (Viburnum opulus) - Familia Caprifoliaceae - este o specie hidrofilă, care se adaptează foarte bine pe terenuri umede și care rezistă foarte bine chiar și în perioadele îndelungate de inundații; este rezistent la ger și suportă semiumbra.

Metode de înmulțire a arbuștilor ornamentali

Potrivit lucrării „Arboricultură ornamentală”(Tatiana Sandu, Roberto Bernardis, 2006), arbuștii ornamentali se pot înmulți prin semințe sau pe cale vegetativă.

Înmulțirea arbuștilor ornamentali prin semințe

Înmulțirea prin semințe este utilizată cel mai des și poate fi pusă în practică pentru cultivarea arborilor ornamentali direct în câmp, în paturi nutritive, în răsadnițe sau în sere. Există mai multe metode de semănat, dintre care cele mai importante sunt:

• semănatul pe rânduri;
• semănatul în rigole;
• semănatul în cuiburi;
• semănatul pe toată suprafața cultivată.

Adâncimea de semănat este influențată de mărimea semințelor: 1-1,5 cm pentru cele mici și 2-4 cm pentru cele mijlocii și mari. Sunt câteva aspecte importante legate de înmulțirea prin semințe și anume:

• metoda este eficientă pentru anumite specii de arbuști ornamentali; de pildă, în cazul coniferelor, ritmul de creștere a plantelor obținute prin semănare este foarte lent, iar la tisă, durata de germinare a semințelor poate dura chiar și doi ani;
• este indicată utilizarea unor semințe de calitate, certificate, achiziționate din surse sigure (puritate, procent de germinație, energie germinativă);
• semințele trebuie pregătite pentru semănat, în funcție de specie, prin procedee de favorizare a germinației (stratificare, umectare, tratare hidrotermică) și prin procedee de întârziere a germinației (scăderea temperaturii de depozitare a semințelor, la aproximativ 1°C);
• este recomandată respectarea momentului optim pentru semănat; în funcție de specie, poate fi primăvara, toamna târziu sau în timpul verii.

Înmulțirea arbuștilor ornamentali pe cale vegetativă

Plantele ornamentale se pot înmulți pe cale vegetativă, prin mai multe metode:

• butășire - se realizează prin butășirea ramurilor sau prin butași de rădăcină; se pot folosi următoarele tipuri de butași:
  • butași de ramură simpli - folosiți pentru lămâiță/iasomie, spiree, sălcii; sunt fragmente de ramuri anuale sau care nu au mai mult de doi ani și care măsoară 18-22 de cm;
  • butași cu călcâi - utilizați la cele mai multe specii de conifere, dud, buxus; lujerii de 1-2 ani sunt smulși de pe ramura-mamă, păstrându-se la bază un segment de țesut lemnos;
  • butași cu cârlig - indicați pentru dud, smochin; sunt la fel ca butașii cu călcâi, doar că, de-o parte și de alta a bazei, se păstrează un segment de 2-4 cm din ramura mamă; se colectează numai în timpul repausului vegetativ;
  • butași de un mugure - au, de-o parte și de alta a bazei, un fragment de 1-2 cm din ramura mama;
  • butași de rădăcină - utilizați la gutuiul japonez, liliac; sunt segmente de rădăcini tinere, de 6-12 mm grosime și 12-14 cm lungime, recoltate în timpul repausului vegetativ.
• marcotaj - este practicat pentru speciile de arbori și arbuști ornamentali care se înmulțesc mai greu prin butași, cum sunt unele liane, magnolia, hortensiile, glicina, iederele; concret, este vorba despre înrădăcinarea ramurilor tinere, fără a fi detașate de planta-mamă; marcotele se separă și sunt cultivate în pepinieră, ca puieți tineri; există câteva procedee de marcotaj:
  • marcotaj prin mușuroire - indicat în cazul iasomiei, hortensiilor;
  • marcotaj arcuit - recomandat pentru gutuiul japonez;
  • marcotaj japonez - folosit la arbori ornamentali, ca ienupărul, liriodendronul;
  • marcotaj șerpuit - indicat pentru iedere, vițe ornamentale, glicină.
• drajonare - metoda este recomandată pentru speciile care emit lăstari din mugurii de pe rădăcini, iar separarea drajonilor ar trebui realizată în timpul repausului vegetativ.
• despărțirea tufei - este o metodă recomandată pentru arbuștii și subarbuștii ornamentali, la sfârșitul perioadei de vegetație, adică primăvara devreme sau toamna; tufele arbustive se despart în 2-6 părți, puieții se fasonează, se mocirlesc și se plantează la loc.
• altoire - constă în unirea, pe cale vegetativă, a două segmente de plante, deosebite din punct de vedere morfologic, dar înrudite; pentru plantele ornamentale, sunt recomandate mai multe metode de altoire:
  • altoirea prin apropiere sau alipire - se aplică din martie până în aprilie, altoiul și portaltoiul având rădăcini proprii; se recomandă pentru arborii precum stejarul, mesteacănul;
  • altoirea cu ramură detașată - se realizează prin mai multe procedee:
    • altoirea în coroană - indicată pentru salcâm, ulm, în aprilie-mai, perioadă în care scoarța portaltoiului poate fi dezlipită ușor, fără risc de leziuni, iar mugurii altoiului nu sunt încă porniți;
    • altoirea în placaj - recomandată în cazul arborilor și arbuștilor cu frunze persistente; portaltoiul se plantează în ghivece, cu 1-2 ani înainte de altoire, iar altoiul se recoltează în momentul altoirii;
    • altoirea în triangulație - este utilizată pentru înmulțirea arborilor și arbuștilor foioși;
    • altoirea în despicătură - se practică în pepiniere, la speciile de foioase;
    • altoirea în copulație - portaltoiul și altoiul ar trebui să aibă aceeași grosime; este indicată pentru arborii și arbuștii foioși.
  • altoirea cu mugure detașat sau prin oculație - se realizează primăvara (oculație cu mugure crescând) sau în intervalul 15 iulie-15 septembrie (oculație cu mugure dormind); există două procedee comune:
    • oculația obișnuită - indicată pentru majoritatea speciilor de arbori, arbuști și subarbuști ornamentali;
    • oculația în placaj - mai ales pentru trandafirii cu trunchi, care sunt altoiți în coroană.

Lucrări de întreținere a arbuștilor ornamentali

Dincolo de respectarea condițiilor de plantare și de înmulțire, caracteristice fiecărei specii de arbuști ornamentali, sunt necesare și anumite lucrări de întreținere.

Udarea și mulcirea

În funcție de specie, arbuștii ornamentali au nevoie să fie bine irigați, mai cu seamă în primele luni de la plantare și mai ales dacă folosești puieți crescuți în ghiveci și îi muți în grădină. Totodată, pentru a asigura necesarul nutritiv, se recomandă mulcirea anuală, dar în straturi subțiri și nu direct la baza arbuștilor, ca să eviți subțierea rădăcinilor și apariția dăunătorilor.

Tăierile pentru regenerare

Se realizează în perioada de repaus vegetativ și presupun mai multe etape:

• se identifică leziunile la suprafață;
• se îndepărtează lăstarii porniți din rădăcină, care au crescut în diametrul tulpinii principale;
• se lasă 3-4 lăstari viguroși și ramificați, care pot înlocui, uneori, vechea tulpină;
• se aplică tăieri lăstarilor, la ½ sau ⅓ din lungimea lor, ca să se obțină o ramificare bogată;
• se curăță tulpinile vechi de ramurile bătrâne, slabe, care prezintă leziuni, sunt rupte sau bolnave.

În cazul lianelor care sunt dezgolite la bază și în zona de mijloc, iar vegetația este prezentă doar spre vârf, restaurarea se face prin tăierea de la bază, la suprafața solului, ca la vița de vie.

Recomandarea specialiștilor este ca tăierile de restaurare a arbuștilor ornamentali să fie urmate de fertilizări și udări.

Tăierile de întreținere

Se realizează mai ales în cazul gardurilor vii, doar dacă acestea nu sunt cu creștere liberă, de trei ori pe an: în a doua jumătate a lunii mai, la sfârșitul lui iulie și la sfârșitul lunii septembrie. În cazul în care unii arbuști sunt prea bătrâni, este indicată înlocuirea lor cu plante tinere.

Pentru gardurile vii, care pot fi tunse, se pot folosi specii de arbuști ornamentali, precum tuia (Thuja occidentalis), la o înălțime de 1,50-4 metri, tisa (Taxus baccata), la o înălțime de 1-4 metri, lemn câinesc (Ligustrum vulgare), la o înălțime de 1-3 metri, jugastru (Acer campestre), la o înălțime de 1-3 metri, sau carpen (Carpinus betulus), la o înălțime de 1,20-4 metri.

În ceea ce privește gardurile vii care cresc libere și nu trebuie tunse, acestea (foioase și conifere) pot fi combinate cu flori (liliac chinezesc (Syringa x chinensis), prun japonez (Prunus subhirtella), ploaie de aur (Forsythia x intermedia), plante mereu verzi (tuia - Thuja plicata, călin (Viburnum x burkwoodii), rhododendron), arbuști sălbatici (alun (Corylus avellana), trandafir cu frunze multe (Rosa multiflora), scoruș de munte (Sorbus aucuparia)).

Combaterea și prevenirea bolilor și dăunătorilor

Unele dintre aspectele esențiale pentru cultivarea corectă a arbuștilor ornamentali sunt legate de prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor. Acestea se referă la:

• monitorizarea constantă - precum în cazul monitorizarii plantelor de cultura, prin verificarea constantă a arbuștilor, te asiguri că plantele sunt sănătoase și, în cazul în care observi semne de boală sau ale atacurilor dăunătorilor, să poți acționa eficient și la timp;
• consultarea specialiștilor - în cazul în care apar anumite infecții sau dăunători, este indicat să te consulți cu specialiștii în domeniu, pentru a ști cum să acționezi, astfel încât măsurile de combatere să aibă și rezultatele așteptate;
• efectuarea lucrărilor agrotehnice - fiecare specie de arbuști ornamentali are particularitățile ei și, în funcție de acestea, trebuie realizate și lucrările specifice de întreținere;
• aplicarea măsurilor fitosanitare - ținând cont de specia de arbust ornamental cultivată și de specificul agentului patogen sau al dăunătorilor, precum și de specia de buruieni și plante parazitare care pot afecta arbuștii, pot fi aplicate tratamente cu fungicide, erbicide și insecticide.

Printre bolile frecvente care afectează arbuștii ornamentali se numără:

• Venturia Spilocaea - infecția fungică, provocată de ciuperca Venturia Spilocaea, atacă specii diverse de plante și arbuști ornamentali;
• putregaiul cenușiu - cauzat de ciuperca Botrytis cinerea, putregaiul cenușiu este întâlnit în mod special la plantele ornamentale (cu bulbi), dar poate afecta deopotrivă și unele specii de arbuști ornamentali;
• făinarea - în cazul arbuștilor ornamentali, făinarea este cauzată de specii de ciuperci din genurile Erysiphe spp., Sphaerotheca spp., Microsphaera spp., Podosphaera spp., Uncinula spp.; făinarea atacă multe specii de arbuști ornamentali, printre care Dracila și Cununița; se manifestă printr-o pulbere fină, care apare pe organele arbuștilor (frunze, flori, lăstari, boboci florali);
• necrozarea ramurilor din exteriorul spre interiorul coroanei - Berckmann’s Blight (cauzată de ciuperca Seimatosporium berckmansii); uscarea ramurilor din interior spre exteriorul coroanei - Cercospora Needle Blight (provocată de ciuperca Cercospora sequoiae), uscarea cauzată de alte ciuperci - Kabatina blight (Kabatina Thujae), Keithia blight (Didymascella Thujina); toate acestea afectează Thuya.

Pentru combaterea putregaiului cenușiu și al infecției cu Venturia Spilocaea, BASF recomandă aplicarea fungicidului Scala^® , un produs lichid ce are ca substanță activă pirimetanilul. Prin acțiunea sa de contact, activitatea translaminară și acțiunea sub formă de vapori, fungicidul Scala^® inhibă dezvoltarea agentului patogen, de la germinarea sporilor și creșterea tubului germinativ până la dezvoltarea miceliului. În cazul plantelor ornamentale (bulbi de flori), cultivate în câmp, sere și solarii, fungicidul se folosește în perioada de vegetație BBCH 00, respectiv înaintea plantării bulbilor. Se poate aplica cel mult un tratament pe sezon, iar doza recomandată este de 0,5%.