Cultura afinului. Plantare, întreținere și principalele boli

Afinul este unul dintre cei mai apreciați arbuști fructiferi, o astfel de cultură putând fi productivă chiar și după 30 de ani de la înființare.

Afinul face parte din familia Ericaceae, genul Vaccinium, ce cuprinde peste 200 de specii sălbatice și de cultură. Afinul brumăriu sau vânăt (Vaccinium Uliginosum L.), afinul negru (Vaccinium Myrtillus L.) și afinul roșu (Vaccinium vitis idaea L.) se numără printre speciile spontane de la noi din țară și se regăsesc, în special, în zonele colinare premontane, sub formă de tufe scunde (între 20-50 cm înălțime și, foarte rar, până la 80 de cm), cu tulpini târâtoare și fructe mici. Soiurile de afin de cultură (cu tufă înaltă, ce poate atinge între 1 și 3 m înălțime) au fructele de 2-4 ori mai mari față de cele produse de afinul sălbatic și provin, în general, din trei specii americane: Vaccinium Corymbosum (cu precădere), Vaccinium Lamarckii și Vaccinium Angustifolia.

Potrivit lucrării „Pomicultura pentru toți” (Nicolae Tănăsescu, 2005), afinul a fost cultivat pentru prima data în America de Nord, în 1890, iar în Europa, începând cu anul 1930. Prima cultură de afin din România a fost înființată, în 1968, la baza de cercetare de la Bilcești-Argeș a Institutului Pomicol Pitești.

Înființarea culturii de afin - condiții de plantare

Cultura de afin este productivă, de pe un singur hectar, putând fi recoltate între 6 și 9 tone, în funcție de soi. Chiar dacă intrarea pe rod are loc la 2-3 ani după plantare, afinul poate da roade de calitate chiar și după 30 de ani, dacă realizezi tăierile de regenerare a tufelor, după 15-20 de ani de la plantare, efectuezi lucrările de întreținere la timp și aplici măsurile fitosanitare pentru prevenirea și combaterea bolilor și a dăunătorilor. În ceea ce privește înființarea culturii, este bine să ții cont de particularitățile afinului, legate de necesarul de umiditate, căldură, lumină și de tipul de sol potrivit.

Cerințe față de temperatură

Potrivit lucrării „Pomi, arbuști fructiferi, căpșun - Ghid tehnic și economic” (coord. D. Sumedrea, I. Isac, M. Iancu, A. Olteanu, M. Coman, I. Duțu, 2014), temperaturile optime pentru dezvoltarea armonioasă a afinului, care preferă clima răcoroasă și umedă, se încadrează în intervalul 18-30°C. Nu se comportă bine în timpul verilor cu temperaturi extreme (la peste 42°C, creșterea încetează) și fără precipitații. Arbustul prezintă o rezistență foarte mare la ger, putând supraviețui chiar și la -36°C, însă numai dacă țesuturile tulpinilor și ale ramurilor sunt bine maturate. În caz contrar, afinul poate degera și la temperaturi de doar -10°C. Este de reținut că, în perioada de repaus vegetativ, afinul are nevoie de 700 până la 1200 de ore de frig (între 0 și 7°C), în funcție de soi.

Cerințele față de sol

La fel ca temperatura, calitatea solului este foarte importantă pentru reușita unei culturi de afin. Planta preferă solurile acide, ușoare spre mijlocii, bine drenate (nu suportă umezeala persistentă în sol), bogate în materie organică. Totodată, limitele optime ale reacției solului, exprimate în valori ale pH-ului, ar trebui să fie între 4,3 și 5,5.

Cerințele față de apă

Afinul este foarte pretențios în ceea ce privește necesarul de apă, mai ales în perioada creșterii și în cea a maturării fructelor. Nu îi priește ca apa să stagneze mult timp în sol, dar nu suportă nici uscăciunea excesivă. Zonele în care precipitațiile anuale depășesc 800-900 mm și au o distribuție uniformă pe parcursul anului, mai cu seamă în timpul fazei de vegetație, sunt ideale pentru cultivarea afinului, fără să fie nevoie de un sistem de irigare. Dacă aceste condiții naturale de umiditate nu sunt întrunite, atunci este obligatorie irigarea, pentru asigurarea necesarului de apă.

Cerințele față de lumină

Mai ales în perioada înfloririi și a legării fructelor, este important ca afinul să primească suficientă lumină directă de la soare. Deși se poate dezvolta normal și în condiții de semiumbră, arbustul va rodi mai slab, fructele vor fi mai mici și nu vor fi intens colorate, tulpinile vor crește mai scurte și mai fragile.

Alegerea terenului pentru cultura afinului

Afinul este o specie care se adaptează cel mai bine la condițiile unei clime răcoroase și umede. Este motivul pentru care zonele ideale pentru înființarea unei culturi a afinului sunt dealurile înalte, montane și premontane, cu altitudini de 600-900 de metri. Cu toate acestea, afinul poate fi plantat, cu succes, și la câmpie.

Principalele soiuri de afin cultivate în România

Soiurile existente în cultură sunt autofertile, adică fecundarea se face cu polen propriu, la fel ca la zmeur sau căpșun, de exemplu, nefiind nevoie de polenizatori. Principalele soiuri de afin cultivate în România sunt:

• Bluecrop - soi viguros, cu tufă densă și înaltă; unul dintre cele mai răspândite soiuri în culturile de la noi din țară, fiind bine adaptat condițiilor climatice; fructele sunt de mărime mijlocie, de 1,5-1,7 g, albastru-deschis, prinse în ciorchini răsfirați; sezon mijlociu de coacere (început de iulie și până la sfârșitul lunii sau început de august); soi rezistent la atacul ciupercilor de scoarță sau de frunze; este apreciat pentru productivitatea mare, în anii de plină rodire putându-se obține 4-6 kg de fructe pe tufă; totodată, este un soi rezistent la secetă;
• Silmutan - soi viguros, recomandat pentru recoltarea mecanizată; coacerea este timpurie, fructele sunt de mărime mijlocie, albastre, ferme și dulci; se comportă bine în condiții de ger și prezintă o foarte bună rezistență la boli și dăunători;
• Blueray - soi viguros, cu fructe foarte mari, albastre, cu pulpă verde, care pot atinge între 2 g și 2,2 g; coacerea este semitimpurie, fructele sunt aromate și prezintă o rezistență bună la crăpare;
• Coville - soi viguros, cu fructe mari, de 1,9-2,1 g, de culoare albastră; coacerea este târzie, fructele cresc în ciorchini răsfirați, iar pulpa este fermă; sunt rezistente la crăpare și foarte gustoase;
• Duke - soi viguros, cu tufe cu tulpini numeroase și moderat ramificate; coacerea este timpurie, aproximativ în același timp cu perioada de maturare a fructelor din soiurile Weymouth, Simultan sau Earlyblue; fructele sunt mijlocii spre mari, de culoare albastră; este un soi rezistent la antracnoză (Gloeosporium fructigenum) și arsura bacteriană (Erwinia amylovora) și prezintă toleranță la arsura ramurilor (Phomopsis spp.) și septerioză (Septoria albopunctata);
• Earlyblue - soi viguros, cu fructe mari, albastre, pulpă fermă și aromate; coacerea este timpurie;
• Weymouth - soi de vigoare mică spre mijlocie, cu fructe de 1,1-1,3 g, de culoare albastră; coacerea este foarte timpurie și într-un interval scurt de timp; fructele sunt dispuse în ciorchini rari și sunt foarte puțin aromate.

Surse:

➢ Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2020
➢ „Cultura afinului”, Ing. Felicia Elena Andronic, Agenția Zonei Montane, 2017
➢ „Pomicultura pentru toți”, Nicolae Tănăsescu, Editura Universității din Pitești, 2005

Tehnologii de cultivare a afinului

O cultură de afin reușită presupune alegerea a 2-3 soiuri diferite, material săditor de calitate, adică arbuști cu vârsta de 2-3 ani, cu un sistem radicular foarte bine dezvoltat. Afinul intră pe rod după 2-3 ani de la înființarea culturii, producțiile consistente fiind realizabile începând cu anul 5-6. Reține că afinul poate rodi chiar și din primul an de la înființarea culturii, dar recomandarea este ca în primii 2-3 să îndepărtezi mugurii de rod și să te concentrezi pe dezvoltarea tufelor, pentru că arbuștii tineri vor rodi oricum timid, deci producțiile nu vor fi satisfăcătoare.

Poți opta pentru plantarea:

• convențională - plantarea butașilor se face în gropi de 40x40x40 cm, în care este indicat să pui 15-20 l de turbă acidă și, dacă solul este sărac, poți adăuga 5-10 l de gunoi de grajd; după plantare, este nevoie de mușuroire, cu sol afânat;
• pe paturi înălțate - este un sistem de plantare care presupune formarea unor biloane, sub formă de trapez, cu înălțimea de 30-35 cm, baza mare de 100-110 cm și cea mică, de 40-50 cm; în biloane, pui un amestec de sol și rumeguș, turbă acidă, gunoi de grajd); plantarea butașilor se realizează pe mijlocul biloanelor;
• în vase de vegetație - este o tehnologie de cultură mai puțin folosită, dar foarte utilă pentru situațiile în care solul nu corespunde cerințelor afinului (nu are un pH corespunzător, de exemplu); plantarea butașilor se face în vase de 60-90 de litri, în sol cu pH între 4,3 și 5,5, amestecat cu turbă acidă, rumeguș, gunoi de grajd.

Perioada optimă pentru plantare

Perioada optimă pentru înființarea unei culturi de afin este toamna, în lunile octombrie-noiembrie. Dacă zona în care vrei să plantezi afinii este secetoasă, atunci recomandarea este să faci acest lucru primăvara, cât mai devreme. În cazul în care zona este cu precipitații abundente, atunci momentul ideal pentru plantare este în martie-aprilie. Distanțele de plantare se stabilesc în funcție de sistemul de cultură și de vigoarea solului.

Pregătirea terenului și a materialului săditor

Înainte de înființarea unei culturi de afini, este importantă pregătirea terenului, astfel:

• îndepărtarea vegetației lemnoase și a rădăcinilor;
• nivelarea terenului;
• arătura de desfundare, la 40-50 cm adâncime;
• scarificarea, la 60-80 cm, în cazul solurilor cu permeabilitate scăzută.

Cultura de afin se înființează folosind material săditor, adică plante de 2-3 ani, bine înrădăcinate și care au 30-45 de cm înălțime. Pentru reușita unei culturi de afin, este indicat să folosești material săditor certificat Vf, adică virus free/fără virusuri și organisme similare acestora. Este important acest aspect, pentru că butașii pot fi afectați de numeroase boli virale, cum ar fi:

• virusul deformării frunzelor afinului (Blueberry shoestring virus - BSSV), transmis prin afide;
• oprirea creșterii (Blueberry stunt phytoplasma), transmisă prin afide;
• mături de vrăjitoare (Blueberry witches’ broom phytoplasma), transmisă prin afide;
• falsa înflorire (Cranberry false blossom phytoplasma), transmisă prin afide;
• mozaicul afinului (Blueberry mosaic agent), transmis prin vectori necunoscuți;
• virusul pătării inelare roșii a afinului (Blueberry red ringspot caulimovirus), transmis prin vectori necunoscuți;
• virusul pătării inelare (Cranberry ringspot agent), transmis prin vectori necunoscuți.

Recoltarea și depozitarea afinelor

În cazul culturii afinului, sunt necesare 2-3 recoltări, pentru soiurile cu maturare concentrată, și 6-8 recoltări, pe o durată de 4-7 săptămâni, dacă este vorba despre soiuri cu maturare lentă.

Recoltarea se poate realiza:

• manual - în cazul în care fructele sunt destinate consumului în stare proaspătă; fructele se grupează pe soiuri, în recipiente de 0,5 kg, așezate în lădițe de 3-5 kg;
• mecanizat - cu ajutorul combinelor; recoltarea mecanizată implică pierderi cantitative și calitative și, de aceea, este destinată producțiilor industriale;
• semimecanizat - fructele se culeg manual și sunt colectate într-un punct comun.

Indiferent de metoda de recoltare, este recomandat ca operațiunea să fie realizată în zilele în care nu plouă . Totodată, este important ca bacele să fie sănătoase și să rămână întregi după colectare. Afinele se pot păstra 4-5 zile, la 10-12°C, în spații uscate sau 4 săptămâni, în depozite frigorifice, la 0-2°C.

Bolile comune și principalii dăunători ai culturii de afin

Potrivit lucrării „Bolile și dăunătorii căpșunului și ai arbuștilor fructiferi” (M. Cristian, M. Călinescu, M. Sumedrea, 2020), principalele boli ale afinului și dăunătorii comuni sunt:

Principalele boli în cultura afinului

• Putregaiul cenușiu. Este una dintre cele mai întâlnite și păgubitoare infecții fungice care afectează arbuștii fructiferi cum sunt afinul, căpșunul, zmeurul, murul, dar și pomii fructiferi precum mărul, părul, prunul, caisul. Boala este cauzată de ciuperca Botrytis cinerea și evoluția ei este favorizată de primăverile și verile umede, în care se înregistrează temperaturi cuprinse între 5 și 30°C. Ciuperca atacă toate organele vegetative ale afinului, cele mai agresive forme ale bolii înregistrându-se la nivelul florilor și al fructelor. Florile atacate se usucă, iar fructele putrezesc în timpul transportului. Peste iarnă, ciuperca rezistă sub formă de scleroți în resturi vegetale.
• Antracnoza. Infecție fungică, provocată de Colletotrichum gloeosporioides, ciupercă ce iernează în leziunile prezente pe tulpini și lăstari. Pe lăstarii tineri apar leziuni brun-închise, cu cercuri, iar pe frunze apar pete brun-roșcate, de forme diferite. Organele atacate au aspectul de ars, cu pete care se adâncesc.
• Cancerul tulpinilor. Infecție fungică, provocată de ciuperca Botryosphaeria dothidea, cunoscută și sub numele de „cancerul scoarței afinului”. Atacurile severe duc la pieirea plantelor tinere în 2-3 ani, prin necroza și moartea tulpinilor.
• Arsura lăstarilor. Infecție fungică, provocată de ciuperca Phomopsis vaccinii. Atacul duce la ofilirea și la moartea lăstarilor.
• Cancerul lăstarilor. Infecție fungică, provocată de ciuperca Fusicoccum putrefaciens sin. Godronia cassandrae. Lăstarii sever afectați se brunifică și se usucă. Cancerele se extind de la an la an și cuprind ramurile arbuștilor în totalitate, în 8-10 săptămâni, ducând la uscarea acestora.
• Septorioza. Infecție fungică, provocată de ciuperca Septoria albopunctata Cooke, cunoscută și sub numele de „pătarea în ochi”. Atacul agentului patogen afectează procesul de fotosinteză, poate determina defolierea tufelor de afini, reducerea diferențierii mugurilor de rod și poate duce la pierderi însemnate de recoltă.
• Făinarea. Infecție fungică, provocată de ciuperca Microsphaera vaccinii, în mod special către mijlocul verii. Atacul împiedică asimilarea fotosintetică a arbuștilor și afectează creșterea, prin defolierea prematură a tufelor.
• Monilioza. Infecție fungică păgubitoare, provocată de ciuperca Monilia vaccini corymbosa, și cunoscută și sub denumirea de „mumifierea fructelor”. Atacul se manifestă inițial pe lăstarii tineri (arsuri și brunificări acoperite de o pulbere de spori). În unele cazuri, simptomele pot fi observate și pe inflorescențe. Lăstarii atacați se brunifică în două săptămâni. În condiții de precipitații abundente, fructele atacate cad, iar cele rămase pe plante se înnegresc.
• Alte boli ale culturii de afin: rugina frunzelor (Pucciniastrum myrtilli Arthur sin. Pucciniastrum vaccinii (Wint.) Joerst.), înroșirea frunzelor (Exobasidium corticis).

Principalii dăunători ai culturii afinului:

• Cicada gheboasă (Ceresa bubalus);
• Gărgărița mugurilor (Sciaphobus squalidus);
• Gărgărița florilor de afin (Anthonomus musculus);
• Gărgărița fructelor de afin (Conotrachelus nenuphar);
• Musca afinului (Rhagoletis pomonella);
• Cotarul verde (Operophtera brumata);
• Păduchele țestos (atacuri ocazionale) (Eulecanium corni).