Tot ce trebuie să știi despre cultura gutuiului: de la înființare la recoltare
07.10.2019
Care sunt condițiile optime pentru cultura gutuiului: particularitățile de creștere, soiuri des întâlnite, bolile și dăunătorii care o amenință, dar și momentul optim pentru recoltare.
Cunoscut sub denumirea științifică de Cydonia oblonga, gutuiul este cunoscut încă din Antichitate; fructele ies în evidență prin culoarea galbenă și aroma specifică. De altfel, dulceața de gutui este foarte apreciată pentru gustul său bogat.
Din păcate însă, chiar dacă dau fructe foarte gustoase, cu un aport nutrițional generos (sunt bogate în vitamine și minerale), suprafețele cultivate cu gutui s-au micșorat în România. O posibilă cauză pentru această situație ar putea fi focul bacterian, o boală care provoacă pagube semnificative nu doar în cazul gutuilor, ci și al merilor și al perilor (familia rozaceelor).
Pe de altă parte, interesul pentru aceste fructe este într-o continuă creștere, așa că, dacă luați în calcul o plantație de gutui, sunt câteva aspecte de care ar fi indicat să țineți cont de la bun început. Iar în ghidul de mai jos le dezbatem în detaliu.
- Particularitățile de creștere și dezvoltare ale gutuiului
- Soiuri de gutui
- Plantarea gutuiului
- Lucrări de întreținere pentru cultura de gutui
- Bolile și dăunătorii culturii de gutui
- Recoltarea culturii de gutui
Particularitățile de creștere și dezvoltare ale gutuiului
Gutuiul este o plantă termofilă, un pom fructifer care se dezvoltă cel mai bine în zonele calde, cu ierni blânde, și care dă primele roade repede, la aproximativ trei ani de la plantare. Sistemul său radicular este unul superficial, rădăcinile gutuiului dezvoltându-se mai mult pe lateral.
Trunchiul pomului este ușor răsucit, iar de la nivelul coletului încep să se dezvolte mai multe tulpini. Gutuiul are o coroană deasă, cu numeroase ramuri, în vârful cărora apar florile.
Soiuri de gutui
Pentru că focul bacterian reprezintă o amenințare constantă pentru plantațiile de gutui, în România se cultivă preponderent soiurile care au o rezistență mai bună în fața acestei boli. În volumul „Pomi, arbuști fructiferi, căpșun - Ghid tehnic și economic“, sunt menționate și cele mai populare dintre ele:
- Gutuile aurii: un soi cu fructe de dimensiuni mari (cu o greutate de aproximativ 500 de grame), rotunjit piriforme și o pulpă galbenă, dulce și foarte suculentă, cu sclereide fine;
- Gutuile Bereczki: un soi de origine maghiară, cu fructe mari, piriforme, care prezintă proeminențe pe toată suprafața și care au o pulpă tare, suculentă;
- Gutuile Adonia: un soi precoce, care înflorește încă din al doilea an de la plantare, cu fructe de dimensiune medie, fără pubescență, de culoare galben pai lucios, cu o pulpă crocantă și fără sclereide;
- Gutui Champion: un soi de origine americană, prezent în special în sudul țării, în Moldova și Dobrogea. Intră pe rod mai târziu decât alte soiuri (la 5-6 ani de la plantare), produce fructe mari, cu pulpă tare, ușor astringentă și sclereide fine;
- Gutui de Constantinopol: un soi de origine turcă, rezistent la secetă, recunoscut pentru fructele mari, de peste 400 de grame, cu cinci coaste largi (denivelări prezente la suprafața fructului);
- Gutui de Huși: un soi rustic din zona Moldovei, cu o rezistență bună la ger și secetă, dar sensibil la boli. Fructele sunt de mărime medie (aproximativ 200-300 de grame), au coaste largi și o pulpă fără sclereide;
- Gutui moldovenești: un soi din zona de deal a Moldovei, cu fructe de dimensiune medie, culoare galben-portocalie și pubescență cenușie. Gutuile moldovenești au pulpa galbenă, ușor crocantă, potrivit de suculentă;
- Gutuile aromate: o selecție derivată din soiul Bereczki, cu fructe piriforme, de dimensiune medie și o pubescență fină.
Perioada de consum pentru gutui se întinde, pentru aproape toate soiurile prezentate mai sus, din octombrie până în decembrie. Cele mai rezistente sunt gutuile aromate și Adonia, care se pot păstra mai mult.
Plantarea gutuiului
Grație capacității lor de adaptare la condiții climatice variate, gutuii se numără printre pomii fructiferi ce merită cultivați la scară largă. Mai mult decât atât, spre deosebire de mere și de pere, fructele pot fi depozitate și păstrate într-o stare bună mai multă vreme.
Află ce ar trebui să faci încă de la început pentru a obține o recoltă bogată, cu fructe gustoase, ce pot fi consumate atât ca atare, cât și în compoziția dulcețurilor, a compoturilor și a altor preparate.
Cerințele gutuiului față de climă și sol
Deși are o capacitate foarte bună de adaptare, gutuiul este o specie care iubește căldura și este destul de sensibilă la ger. Preferă verile însorite și iernile blânde (cu temperaturi de până la -26 de grade Celsius). De asemenea, terenul ideal pentru gutui este situat într-o zonă ferită, la adăpost de vântul puternic, dar unde soarele ajunge ușor pentru că această plantă nu se dezvoltă așa cum ar trebui în condiții de umbrire.
În plus, după cum este menționat și în volumul „Pomi, arbuști fructiferi, căpșun - Ghid tehnic și economic“, gutuii preferă solurile fertile (cernoziomurile, în special), adânci, calde, cu o textură ușor argiloasă. Important de menționat este că ar trebui evitate solurile calcaroase (cu un conținut de peste 8% calcar) pentru că sunt foarte uscate și duc lipsă de substanțe nutritive. Nu în ultimul rând, gutuii au nevoie de multă apă, suportă excesul de apă din sol, însă rezistă bine și în regiunile secetoase.
Alegerea perioadei de plantare
Plantarea pomilor se face, în general, toamna, la final de octombrie, după căderea brumei, când planta iese din etapa de vegetație. Gutuii pot fi plantați și la început de primăvară, înainte să apară precipitațiile abundente și căldura, care pot interfera cu prinderea pomilor.
Pregătirea terenului pentru gutui
Primul pas pentru înființarea unei livezi de gutui este alegerea terenului în funcție de cerințele plantei față de climă, lumină și sol. Gutuiul are întotdeauna rezultate bune pe solurile fertile, cu umiditate crescută și cu un conținut redus de calcar (sub 8%). În ceea ce privește distanța de plantare, se recomandă a se lăsa aproximativ 4 metri între rânduri și 3 metri între pomii plantați pe un rând.
Pentru gutui sistemul de cultură folosit poate fi cel clasic, cu distanțe de plantare de 5x4 metri (cu o densitate de 500 de pomi la hectar), cu pomi dispuși sub formă de piramidă, sau cel intensiv, cu distanțe de plantare de 4x3 metri (4 metri între rânduri și 3 metri între pomi), ceea ce s-ar putea traduce printr-o densitate de aprox. 1200 de pomi la hectar.
Plantarea propriu-zisă a gutuilor
Înainte de plantarea efectivă a pomilor sunt necesare două lucrări esențiale pentru obținerea unei culturi sănătoase, cu rod bogat. În primul rând, este vorba despre fasonarea rădăcinilor, care înseamnă tăierea și îndepărtarea porțiunilor de rădăcină care sunt vătămate sau îndoite, cu scopul de a stimula creșterea unora noi, fără probleme.
O altă operațiune este mocirlirea rădăcinilor, care e realizată exact înainte de plantare și care constă în introducerea rădăcinilor gutuiului într-un amestec alcătuit din părți egale de apă, gunoi de grajd și pământ. După ce se plantează copacii, se udă bine terenul.
Tot o mențiune importantă este că pentru altoirea gutuiului se folosesc numai portaltoii vegetativi de gutui (gutui A, gutui EMC, BA29, Adams, Sydo, BN70), astfel încât să nu existe probleme de compatibilitate.
Lucrări de întreținere pentru cultura de gutui
Pentru că au un sistem radicular superficial, gutuii trebuie să fie udați mai des, folosind o cantitate mai mică de apă. După cum spuneam și mai sus, gutuiul este o plantă care tolerează și un exces de umiditate în sol. Însă cea mai bună tehnică pentru această cultură este irigarea prin picurare, cu un debit de apă de 2-6 litri, la o adâncime de 30-50 de centimetri.
De asemenea, în funcție de cantitatea de precipitații din zona în care se cultivă gutuii, solul trebuie fie lucrat și curățat de buruieni (pentru că acestea consumă apa și substanțele sale nutritive), fie înierbat cu diverse ierburi perene (în regiunile în care există o cantitate suficientă de precipitații).
Apoi, după intrarea pe rod a culturii, trebuie efectuate constant tăieri de întreținere, care constau în scurtarea ramurilor lungi purtătoare de măciulii, astfel încât să se regenereze și să asigure o rodire bogată și în următorul an. Adesea, se pot face și tăieri de formare și dirijare a coroanei gutuilor, care ar trebui orientate în direcția rândurilor plantate.
Nu în ultimul rând, aplicarea unor tratamente fitosanitare reprezintă un pas esențial în menținerea culturii de gutui într-o stare optimă.
Bolile și dăunătorii culturii de gutui
Așa cum se întâmplă în cazul tuturor culturilor, și cea de gutui poate fi afectată de boli și dăunători.
Una dintre principalele boli ale gutuiului este focul bacterian, cauzat de bacteria Erwinia amylovora.
Atacul are loc primăvara, de regulă, iar printre primele semne ale focului bacterian se numără: ofilirea florilor și a frunzelor, brunificarea și căderea rodului, apariția unor ulcerații de diferite culori (de la alb la brun) și a unor secreții bacteriene la nivelul scoarței. Focul bacterian atacă toate organele plantei și, dacă nu este oprit la timp prin efectuarea unor tratamente fitosanitare, poate distruge cultura în totalitate.
Pentru combaterea lui este indicată folosirea unor produse care să ajute planta să dobândească o rezistență sporită la factorii de stres, cum este Regalis® Plus , care controlează focul bacterian.
Din păcate, sunt puține produse omologate pentru combaterea acestei boli, iar Regalis® Plus vine să extindă această gamă de produse.
De asemenea, foarte importante sunt și igiena instrumentelor de tăiat și arderea într-o zonă izolată a frunzelor și ramurilor afectate de focul bacterian . În felul acesta se previne răspândirea infecției.
O altă boală este pătarea brună a frunzelor de gutui (Diplocarpum maculatum), care atacă, în principal, frunzele și lăstarii plantei (mai rar fructele). Simptomele sunt petele galbene și brun-roșiatice. Într-un final, frunzele se brunifică și cad.
Pe de altă parte, culturile de gutui se confruntă adesea și cu mumifierea fructelor tinere (Monilinia linharthiana) sau monilioza. Apare în urma infectării cu o ciupercă al cărei atac se resimte la nivelul tuturor organelor plantei (de la lăstari la fructe). La început, acestea se brunifică, însă, pe măsură ce infecția se extinde, ajunge la întreaga plantă, fructele se mumifică și cad.
Nu în ultimul rând, culturile de gutui pot fi atacate adesea de anumiți dăunători, cum sunt:
- viermele fructelor, care ajunge în fruct, săpând galerii și distrugând complet pulpa
- cărăbușul de mai, care atacă în special frunzele, dar, uneori, și florile și fructele în plină formare.
Recoltarea culturii de gutui
Gutuile se coc toamna târziu, când multe dintre fructele de sezon au fost deja culese. De regulă, cel mai bun semn al coacerii totale a fructelor este atunci când fructele capătă nuanța specifică soiului ( de obicei, o nuanță de galben aprins).
Nu în ultimul rând, marele avantaj al gutuilor este că au o rezistență bună la păstrare, putând fi depozitate în condiții bune până în ianuarie.
În concluzie, grație capacității mari de adaptare la diferite condiții climatice, a intrării rapide pe rod, dar și a rezistenței sporite a fructelor chiar și pe timpul depozitării, gutuii se numără printre plantele în care pomicultorii merită să investească. În plus, cu aplicarea unei tehnologii moderne, tratamente și mijloace eficiente de prevenire a bolilor (a focului bacterian, în special), culturile de gutui pot da recolte foarte bogate.
Referințe:
- „Pomi, arbuști fructiferi, căpșun - Ghid tehnic și economic“, editura Invel, Pitești, 2014
- north_east http://www.insse.ro
