Cultura de sparanghel în România: tot ce trebuie să știi

Cu o durată economică de 10-12 ani și un potențial de profitabilitate ridicat, cultura de sparanghel este o alegere strategică pentru fermieri.

Sparanghelul (Asparagus officinalis L.) se cultivă în țara noastră pe suprafețe mici, dar are un potențial semnificativ de expansiune în agricultura românească.

Lăstarii tineri ai sparanghelului, denumiți turioni, constituie partea comestibilă a plantei și pot fi atât etiolați (albi), cât și verzi. Aceștia sunt recunoscuți pentru valoarea lor nutritivă ridicată, fiind bogați în substanțe organice, săruri minerale și vitamine. Gustul specific este dat de conținutul în asparagină, vanilină, acizi, metil-mercaptan și a unui ulei volatil ce conține sulf.

În continuare, vei descoperi tehnologiile de cultivare și practici agricole care pot îmbunătăți eficiența și sustenabilitatea culturii de sparanghel, pentru randamente maxime cu costuri de producții minimizate.

• Condiții de cultivare a sparanghelului
• Tehnologii de cultivare a sparanghelului
• Producerea materialului săditor
• Pregătirea terenului și înființarea culturii de sparanghel
• Lucrări de întreținere în cultura de sparanghel
• Bolile și dăunătorii culturii de sparanghel
• Recoltarea, depozitarea și transportul sparanghelului

Condiții de cultivare a sparanghelului

Sparanghelul, plantă legumicolă perenă, are o adaptabilitate remarcabilă la diverse condiții climatice și de sol, făcându-l o cultură viabilă pentru fermierii care își doresc o producție constantă și de calitate, pe termen lung.

Cultura de sparanghel suportă bine iernile aspre, având capacitatea de a tolera înghețul. De asemenea, face față căldurilor prelungite, atât timp cât este asigurată o irigare adecvată pentru prevenirea stresului hidric. În plus, tolerează umiditatea moderată, însă este necesar să beneficieze de un drenaj eficient al solului, pentru a preveni acumularea excesivă de apă și bolile radiculare.

Factori de mediu care influențează cultura de sparanghel

Gestionarea optimă a acestor factori de mediu face diferența dintre o cultură de succes și una nerentabilă, maximizând atât nivelul producției, cât și calitatea culturii.

Cerințe față de sol

Sparanghelul are pretenții foarte ridicate față de sol. Culturi productive se obțin pe solurile lutoase sau nisipoase, bogate în substanțe nutritive, cu îngrășăminte organice pentru susținerea dezvoltării optime a sistemului radicular.

Sparanghelul nu tolerează solurile cu aciditate mare, de aceea se va cultiva pe soluri cu pH neutru - cuprins între 6,5 și 7,8.

Solurile mai grele, prea compacte, care se încălzesc lent și se lucrează greu determină deprecierea lăstarilor. Totuși, deși creșterea în lungime a lăstarilor este încetinită, este favorizată creșterea în diametru, făcând acest tip de soluri mai potrivit pentru sparanghelul verde.

Potrivit lucrării „Tratat de legumicultură”, Ruxandra Ciofu, compactarea severă a solului limitează aportul de oxigen la rădăcini, favorizând apariția unor reacții de reducere și fermentare. Acest mediu favorizează dezvoltarea unor forme de fuzarioză care provoacă putrezirea rizomilor.

De asemenea, nu sunt recomandate nici solurile prea ușoare, nisipoase sau pietrișurile, deoarece au o capacitate redusă de reținere a apei.

Necesarul de lumină

Cultura de sparanghel are cerințe ridicate față de lumină în timpul vegetației plantelor, înfloririi și fructificării. Pentru rezultate optime, sparanghelul trebuie cultivat pe terenuri însorite, care permit acumularea maximă de substanțe nutritive de rezervă în rizomi.

Lăstarii comestibili etiolați sunt obținuți prin reducerea expunerii la lumină, realizată prin bilonarea plantelor în primăvară. De asemenea, creșterea plantei nu este influențată de lungimea zilei.

Umiditatea optimă

În ceea ce privește umiditatea, cerințele sparanghelului sunt moderate, fapt pentru care în multe dintre regiuni se cultivă fără irigare. Totuși, sunt importante următoarele două aspecte:

• în condiții de secetă prelungită, se recomandă irigarea deoarece seceta produce o stagnare a creșterii, precum și o reducere și o depreciere a producției de lăstari;
• excesul de umiditate cauzează putrezirea rizomilor și a rădăcinilor, încetinește creșterea și duce la ofilirea plantelor, iar acest mediu umed favorizează infecțiile cu Rhizoctonia violacea și compromite calitatea lăstarilor.

Terenurile ideale pentru cultura de sparanghel sunt bine drenate, cu apa freatică la o adâncime de minimum 150 cm.

Cerințe față de temperatură

Cerințele sparanghelului față de temperatură diferă în funcție de faza de vegetație. Semințele încolțesc la o temperatură minimă de 8-10 grade Celsius, iar lăstarii aerieni au o creștere normală la temperaturi de 16-23 de grade Celsius, însă la temperaturi de îngheț (mai mici de minus trei grade Celsius) aceștia sunt distruși și mor treptat. Gerurile de primăvară reprezintă un risc mai mare pentru plantele tinere.

Creșterea lăstarilor comestibili începe din luna aprilie, când temperatura solului atinge 7-8 grade Celsius, iar viteza de creștere se accelerează pe măsură ce temperatura depășește 30 de grade Celsius. Plantele de sparanghel au o reacție favorabilă la variațiile de temperatură, având o creștere mai intensă în timpul zilei, comparativ cu nopțile reci.

Când temperaturile scad sub 15 grade Celsius, în perioada de sfârșit de august și început de septembrie, plantele încep procesul de transfer al nutrienților din tulpini în rizomi și rădăcini pentru depozitare. Rizomii aflați în starea de repaus au capacitatea de a rezista temperaturilor negative ale iernii, cu condiția de a nu fi prea aproape de suprafață.

Datorită perioadei de repaus în timpul iernii, se stimulează creșterea numărului de lăstari, a masei acestora și prelungirea duratei de viață a plantațiilor comparativ cu cele care beneficiază de creștere continuă, cum ar fi cele din spații protejate sau cele din zonele tropicale.

Producerea materialului săditor

Producerea materialului săditor (puieții) pentru sparanghel se realizează într-o pepinieră bine pregătită. Se recomandă ca aceasta să fie situată pe un teren adăpostit, cu un sol de calitate superioară, care oferă o bună textură, structură și fertilitate.

Pregătirea terenului

Potrivit lucrării „Legumicultură. Volumul III”, Nistor Stan, pregătirea se face urmând următorii pași:

• fertilizarea de toamnă - se folosesc 60-70 tone de gunoi de grajd și 300 kg de superfosfat pe hectar, care sunt încorporate în sol odată cu arătura de toamnă, la 30 cm adâncime;
• fertilizarea de primăvară - se aplică 40-50 kg/ha de azot și 80-100 kg/ha de potasiu, urmată de afânarea solului și modelarea în brazde de 94 cm sau 104 cm lățime;
• perioada de semănat - semănatul se realizează în a doua jumătate a lunii martie până la începutul lunii aprilie. În anumite regiuni, semănatul poate avea loc și toamna, în septembrie. Semințele de sparanghel se înmoaie în apă la 30-35°C timp de 3-4 zile. Acestea pot fi semănate imediat sau menținute încă 5-6 zile la 25-30°C pentru germinare rapidă. Rezultate foarte bune se obțin și prin însămânțarea în sol umed.

Tehnica de semănat pentru obținerea puieților

• semănătoarea de precizie - se folosește pentru a planta 4 rânduri pe brazdă, cu distanța de 25 cm între rânduri. Semănatul manual se practică pe suprafețe mici, plasând semințele la 6-10 cm distanță.
• adâncimea de semănat - în cazul solurilor grele, semințele se plantează la 2-3 cm adâncime, iar al celor ușoare, la 5-6 cm. Dacă sămânța nu a fost pregerminată, pentru a asigura un contact deplin cu solul, se realizează o ușoară tăvălugire pe rând.
• norma de sămânță - sămânța 6-10 kg/ha, plus 10% semințe de ridichi sau salată pentru prașile oarbe. Se recomandă tratarea semințelor pentru protecția împotriva bolilor fungice.

Lucrări de întreținere pentru răsaduri

• irigarea - se aplică, de câte ori este nevoie, 250-300 m³ de apă per hectar;
• fertilizarea fazială - se face în iulie cu azotat de sodiu (100 kg/ha);
• combaterea buruienilor - se poate realiza o erbicidare imediat după semănat sau în postemergență;
• mulcirea solului - cu mraniță, folie sau nisip și ajută la menținerea umidității în sol;
• rărirea - necesară doar dacă semănatul nu a fost realizat cu semănătoarea de precizie, menținându-se o distanță de 10 cm între plante, când acestea au aproximativ 7-15 cm înălțime;
• tăierea tulpinilor - se realizează în octombrie și presupune tăierea tulpinilor la 3-4 cm deasupra solului. În plus, solul se mulcește cu un strat de 5-6 cm de gunoi de grajd sau paie pentru protecție la îngheț.

Răsaduri de sparanghel - scoaterea și sortarea

Răsadurile de sparanghel (puieții) se scot din pepinieră toamna sau primăvara, dar numai înaintea plantării, deoarece uscarea rădăcinilor afectează negativ producția. După scoatere, acestea se depozitează la 4-5°C, protejate în nisip umed pentru a evita uscarea rădăcinilor.

Pentru plantare, se recomandă utilizarea unor puieți cu vârsta de un an, asigurându-se astfel vigoarea și sănătatea lor. Se sortează și se păstrează doar cei care îndeplinesc standardele de calitate, iar mai apoi se ambalează în lăzi sau legături de 25 de bucăți.

1 hectar de pepinieră furnizează puieți suficienți pentru înființarea a 10 hectare de cultură.

Pregătirea terenului și înființarea culturii de sparanghel

Se recomandă alegerea unor soluri ușoare și drenate care se încălzesc rapid primăvara, ceea ce va grăbi creșterea lăstarilor. Evită solurile grele, reci sau cele cu apa freatică aproape de suprafață, deoarece acestea pot duce la producții scăzute și de calitate inferioară.

Bune culturi premergătoare pentru cultura de sparanghel sunt castraveții, ardeii, varza, roșiile și vinetele, care lasă terenul afânat și fără buruieni. Evită plantarea sparanghelului după culturi din familia Liliaceae pentru a preveni bolile și dăunătorii comuni.

Pregătirea solului

• fertilizare de toamnă - se realizează o desfundare a solului la o adâncime de 40-50 cm, iar mai apoi încorporarea următoarelor îngrășăminte: exemplu - 68-80 tone/ha gunoi de grajd, 400 kg/ha superfosfat și 200 kg/ha de sare potasică;
• corecția acidității - doar dacă este necesar, se corectează aciditatea solului, ajustând în funcție de pH-ul terenului.

Primăvara devreme, se pregătește terenul prin grăpare sau discuire, apoi se creează răndurile la o adâncime de 15 cm, se adaugă un strat de 10 cm de mraniță și se marchează distanța dintre plante cu ajutorul picheților.

În țara noastră, pentru sparanghelul etiolat, se recomandă rânduri late de 35-40 cm și adânci de 30-35 cm, cu distanțe între rânduri de 1,40-1,50 m și între plante pe rând de 0,50 m, rezultând 13.000-15.000 plante pe hectar.

În ceea ce privește plantarea puieților:

• se acoperă rădăcinile cu un strat de 2-3 cm de pământ și se tasează bine.
• în cazul în care solul este uscat, se udă fiecare plantă cu 1-2 litri de apă.

Recoltarea, depozitarea și transportul sparanghelului

Recoltarea sparanghelului

Recoltarea sparanghelului începe din al treilea an de cultură, cu un sezon limitat la 2-3 săptămâni. Pentru următorii ani, perioada se extinde la 4-8 săptămâni, în funcție de dezvoltarea plantelor. În cazul în care producția scade, se recomandă scurtarea sezonului pentru ca plantele să se refacă.

Pentru a preveni înverzirea vârfurilor, recoltează lăstarii etiolați. La începutul sezonului, recoltarea se face la 2-3 zile, iar pe măsură ce temperatura crește, poate fi necesară recoltarea zilnică. Lăstarii de sparanghel verde se recoltează la 20-25 cm lungime, când jumătate din lungimea lor este la suprafață.

Se recomandă recoltarea dimineața, când lăstarii sunt mai suculenți, folosind cuțite speciale sau metoda manuală, care reduce riscul de deteriorare a rizomilor și lăstarilor nematuri. După recoltare, lăstarii trebuie transportați rapid în spații răcoroase pentru a preveni pierderea calităților gustative.

Depozitarea sparanghelului

Depozitarea temporară se face în depozite frigorifice la 0°C și umiditate de 90-95% timp de 5-7 zile. Pentru depozitarea pe termen lung, se menține temperatura de 2°C timp de 3-4 săptămâni. Evită temperaturile prea scăzute pentru a preveni înghețul și temperaturile prea ridicate care favorizează putregaiul.

Ambalarea se face în lăzi de lemn sau cutii de carton, iar pentru vânzarea directă se recomandă legarea în mănunchiuri de 0,5–1,5 kg.

Transportarea sparanghelului

Începând cu sezonul de recoltare, lăstarii se transportă în autocamioane nerefrigerate. În cazul în care se străbat distanțe mai mari, ambalajul va conține hârtie specială sau mușchi umed. Dacă producția crește, se utilizează transportul refrigerat.

Așadar, cultivarea sparanghelului în România reprezintă o investiție promițătoare pentru fermieri, iar prin aplicarea practicilor agricole corecte, se poate maximiza randamentul economic și asigura o producție de calitate.