Topul celor mai profitabile culturi pe suprafețe mici

Chiar și un teren mic poate fi o mină de aur, dacă știi cum să-l exploatezi. Descoperă ce culturi îți pot aduce profituri substanțiale, chiar și din câteva hectare.

Culturile pe suprafețe mici pot fi foarte profitabile. Cătina, lavanda sau rubarba sunt doar câteva dintre culturile care pot aduce venituri substanțiale.

Majoritatea fermierilor din țara noastră lucrează loturi mici. Peste 800.000 de fermieri lucrează terenuri de până în 5 hectare, iar o asemenea suprafață nu poate aduce suficient de multe profituri, astfel încât să permită investiții serioase în mecanizare sau extindere.

Totuși, cu alegerile potrivite, chiar și o suprafață mică, de până la 5 hectare, poate fi suficientă pentru o afacere profitabilă și promițătoare.

De ce aleg fermierii sa înceapă cu suprafețe mici

Fermierii preferă să cultive suprafețe mici, în primul rând deoarece investiția inițială este mai redusă. Începând cu o suprafață mai mică, este mai simplă realizarea unei strategii pentru gestionarea activității și ulterior pentru vânzarea produselor. Suprafețele mici sunt potrivite pentru a încerca o afacere nouă, de nișă și tocmai de aceea sunt deseori preferate de fermieri, mai ales de cei aflați la început de drum.

Când devine profitabilă o astfel de cultură

Chiar dacă se vorbește adesea despre culturi ce pot aduce mici averi în scurt timp, realitatea este că niciuna dintre plantele enumerate mai sus nu va aduce profit din primul an. Este nevoie de circa 2 - 3 ani pentru amortizarea investiției și abia apoi se poate trece pe profit. Chiar și în aceste condiții, însă, ele reprezintă unele dintre cele mai rapide căi către un profit sigur pe termen lung.

Alte două condiții importante se referă la îngrijirea și protecția culturii, respectiv la găsirea din timp a clienților pentru recolta respectivă. Aceștia pot fi din categorii diverse: angrosiști, supermarketuri, procesatori din industria farmaceutică sau cosmetică, respectiv firme din străinătate. Exporturile necesită însă un grad de efort mai mare, precum și o altă logistică de transport al produselor, dar promit și profituri mai mari.

23 cele mai profitabile culturi pe suprafețe mici de teren

Culturile de nișă sunt, de obicei, cele mai profitabile în cazul în care vorbim despre suprafețe mici. Totodată, înainte sa ne axăm pe o anumită cultură, este obligatoriu să luăm în considerare care sunt ariile în care poate fi utilizată (alimentație, cosmetică etc.), cât și cerințele culturii în ceea ce privește factorii de mediu și dacă plantele se pot dezvolta bine în condițiile oferite de terenul respectiv (solul, precipitațiile, orele de insolație, intensitatea și direcția vântului etc.)

Iată ce culturi pot aduce profituri mari din terenuri mici, dar și care sunt cerințele lor în ceea ce privește îngrijirea:

1. Cătina

Fructele de cătină au devenit tot mai utilizate în medicina alternativa. Bogate în vitamina C, aceste fructe mici și acrișoare sunt cel mai des consumate cu miere de albine, însă ele pot fi și baza unor produse medicinale - ceaiuri, tincturi, siropuri, unguente.

Particularitățile culturii de cătină

Cătina rezistă foarte bine la temperaturi mici și chiar geroase, cât și la temperaturi caniculare. Are nevoie de multă lumină, iar în primii 2 ani de la înființarea plantației are nevoie și de irigații. Totuși, odată ce plantele se dezvolta și trec primii doi ani de la înființarea culturii, cătina rezistă bine la secetă.

Planta de cătină se dezvoltă bine pe aproape orice timp de sol și pe orice tip de teren, putând fi cultivată atât la câmpie, cât și în zone submontane. Este recomandat, totuși, să eviți solurile grele și fără drenaj.

Distanța de plantare se stabilește astfel încât plantele să nu se umbrească între ele

• 2,5 – 3,0 m între rânduri și 2,0 m între plante pe rând
• 3,5 – 4,0 m între rânduri și 2,0– 2,5 m între plante pe rând
• 3,7- 4,0 m între rânduri și 1,10-1,25 m între plante pe rând
• 4,0 m între rânduri și 3,0 m pe rând pentru soiuri foarte viguroase

Pentru o valorificare și mai bună a solului, între plantele de cătină se pot cultiva rădăcinoase.

Lucrările solului - discuirile, de pildă, se execută la suprafață (maximum 10 cm adâncime), iar prașilele nu trebuie să depășească 7 cm adâncime. Pentru a proteja plantația de rozătoare, trunchiurile plantelor se învelesc cu hârtie cerată, sau întreaga plantație se împrejmuiește.

Se execută tăieri de formare - în formă piramidală, globulară sau de tip cordon.

Udările se fac în funcție de sistemul de irigații folosit, de tipul solului și vârsta plantei. Norma este de 300-400 m3/ha și sunt recomandate 12-15 udări pe sezon.

Recoltarea se face la sfârșitul lunii septembrie - prima decadă a lunii octombrie, în funcție de culoare - galbenă sau albă, dar şi în funcție de soi. Recoltarea este una dintre cele mai grele etape ale cultivării cătinei și se face manual, mecanizat sau semi-mecanizat.

2. Căpșuni

Căpșunile sunt folosite în alimentație. Din ele se fac siropuri, gemuri și dulcețuri sau se consumă ca atare. În țara noastră se cultivă suprafețe mari în Transilvania și Muntenia. Cultura căpșunilor este foarte profitabilă și fără prelucrare, doar vânzând fructele ca atare.

Particularitățile culturii de căpșuni

Căpșunile se cultivă cu succes pe orice formă de relief, de la câmpie, până la altitudini de peste 1000 de metri. Rezistă bine la temperaturi foarte scăzute, chiar și -30°C. Stolonii de căpșuni se cultivă fie primăvara (martie - aprilie), fie toamna (septembrie - octombrie). Plantarea se face în benzi de 2-5 rânduri cu distanță între benzi de 80-95 cm. Stolonii se fasonează și se păstrează câteva frunzulițe, rădăcinile se curtează, apoi stolonii se mocirlesc, după care urmează plantarea.

Cultura de căpșuni are nevoie de multă apă, solul trebuie să fie mereu reavăn, astfel încât udarea prin picurare este cea mai bună soluție. Lucrările necesare culturii de căpșuni sunt umplerea golurilor, eliminarea florilor, prășile, plivit, dirijarea stolonilor, tratarea pentru combaterea bolilor și dăunătorilor.

Principalele boli ale căpșunilor sunt: putregaiul cenușiu, pătarea albă, pătarea purpurie, mana, antracnoza, făinarea, rizoctonia, fusarioza. Dăunătorii cei mai întâlniți sunt afidele, acarienii, viermii sârmă, gândacul căpșunului, limaxul cenușiu. Pentru a combate aceste boli și dăunători se utilizează fungicide și insecticide pentru culturile de căpșuni.

Căpșunile se recoltează în mai-iunie, dar și mai târziu, în funcție de momentul plantării. Fructele se culeg când devin roșu aprins.

3. Mure

La fel ca și căpșunile, murele sunt folosite în alimentație, fiind consumate ca atare, sau în gemuri, dulcețuri, produse de patiserie, dulciuri etc. Murelor le priește foarte bine clima de munte și sunt fructe extrem de profitabile, ce pot da profit încă din primii ani de la înființarea culturii.

Particularitățile culturii de mure

Perioada optima pentru plantarea murului este la sfârșitul toamnei, în lunile octombrie și noiembrie, dar și în primăvară, în lunile martie și aprilie. Butașii de mure se plantează la o distanță de 3 metri între rânduri și 1,5 metri între plante. Pentru plantare se sapă gropi de 40 de cm adâncime, și de 30 de cm diametru, iar în ele se pune un amestec de pământ și gunoi de grajd.

Pentru irigare se recomandă sistemul prin picurare, iar în ceea ce privește cantitatea, pe timp de vară e nevoie de până la 5 litri de apă la fiecare plantă, în fiecare zi.

Cele mai frecvente boli ale murului sunt rugina, pătarea albă și putregaiul cenușiu, pentru care se fac tratamente cu fungicide. În ceea ce privește combaterea buruienilor, cultivatorii recomandă ca această operațiune să se facă manual, prin plivire.

4. Afinele

Afinele, ca și murele și căpșunile, sunt folosite în alimentație, dar și în medicina alternativă. Pot fi folosite la gemuri, dulcețuri, siropuri, sucuri sau ceaiuri și tincturi. Culturile de afine pot fi foarte productive și profitabile, chiar și pe suprafețe mici și se adaptează excelent la condițiile climatice montane.

Particularitățile culturii de afine

Plantarea afinului se face, în zonele secetoase, toamna (octombrie-noiembrie) sau primăvara devreme, în zonele mai umede. Plantarea se face în gropi cu diametrul de 40 de cm și adâncimea de 30 de cm în care se pune în prealabil turbă acidă. După plantare, se udă abundent cu câte 10-15 l de apă, fiecare plantă.

Cultura de afine necesită următoarele lucrări: curățarea solului de buruieni, mulcirea, fertilizarea (40-50 kg P2O5, 40-60 kg K2O, 80-120 kg N la hectar), tăieri de formare, rodire și regenerare.

Cei mai frecvenți dăunători ai afinelor sunt: gărgărița fructelor de afin, musca afinului, cicada afinului, viermele afinelor și păduchii țestoși. Bolile cele mai des întâlnite la cultura de afin sunt monilioza și arsura ramurilor. Pentru combaterea și tratarea lor se aplică insecticide, respectiv fungicide.

Recoltarea se face când fructele capătă culoarea specifică pentru soiul cultivat - roșu, negru, albastru. Fructele se depozitează în temperaturi de 10-12 grade Celsius timp de 4-5 zile, sau la temperaturi de 0-2 grade timp de o lună.

5. Zmeura

Zmeura este una dintre cele mai apreciate fructe de pădure și este utilizată în industria alimentară, la fel ca și căpșunile, afinele sau murele. O suprafață de dimensiuni reduse cultivată cu zmeură poate deveni profitabilă în scurt timp de la înființarea culturii și pe termen lung poate deveni un business profitabil.

Particularitățile culturii de zmeură

Zmeura se cultivă pe terenuri însorite, ferite de vânturi puternice și de temperaturi geroase. Se dezvoltă bine pe soluri lutoase și bine drenate. Se cultivă după cerealele păioase sau după leguminoase.

Zmeurul se plantează atât toamna, cât și primăvara, iar între plante se păstrează o distanță de 2,5 - 3 metri. Între plante, se lasă 0,4 - 0,6 metri. Înainte de plantare, plantele se umezesc și se mocirlesc, iar după plantare sunt obligatorii irigările, mai ales în cazul în care plantarea se face primăvara și în primele zile de după plantare nu plouă.

Culturile de zmeură necesită fertilizare, în special cu azot (N) și necesită irigații prin aspersiune sau picurare. Vara se fac 1-2 udări pe săptămână pe solurile grele și 2-3 udări pe săptămână pe solurile ușoare. Sunt necesare și lucrări de tăiere.

Bolile și dăunătorii cei mai frecvenți ai zmeurului sunt rugina, uscarea, putregaiul cenușiu, pătarea brună și antracnoza, respectiv viermii zmeurului, molia zmeurului, gărgărița zmeurului. Combaterea lor se face cu ajutorul fungicidelor și insecticidelor.

Zmeura se recoltează manual când fructele devin roșii și moi. Nu este un fruct rezistent, astfel încât chiar și în depozite frigorifice nu poate fi păstrată mai mult 5 zile. Zmeura se poate, însă, congela, caz în care va rezista cu brio și câteva luni, iar ulterior poate fi utilizată la prăjituri.

6. Goji

Fructele de goji au câștigat popularitate în ultimii ani și au devenit foarte apreciate. Sunt consumate deshidratate și sunt folosite în medicina naturistă, dar și în cosmetică. Deși au început să fie cultivate în țara noastră de relativ scurtă vreme, sunt bine adaptate și pot aduce profituri mari cu eforturi și investiții relativ mici.

Particularitățile culturii de goji

Goji se plantează pe soluri permeabile, în zone însorite, iar la un hectar sunt necesari între 3.000 și 3.500 de arbuști. Distanța de plantare pe rând este de 1,5 m și de 2 m între rânduri, însă în cazul culturii semi-intensive este recomandat să lăsăm 2 m - 2,5 m distanță între rânduri. Perioada recomandată pentru plantarea arbuștilor de goji este toamna sau primăvara devreme.

Goji începe să înflorească în mai și rodește din iunie până în octombrie-noiembrie. Este sensibil la temperaturi extreme, însă rezistă, totuși până -25 de grade Celsius și până la +40 de grade Celsius. Sunt necesare circa 2-3 udări pe lună, în timpul verii. Cultivatorii trebuie să acorde o grijă sporită buruienilor și să acționeze prin erbicidări.

7. Cireșul

Cireșele sunt fructe foarte apreciate și sunt consumate ca atare, dar și în produse precum gemuri sau sucuri. Totodată, cireșele sunt folosite în industria alimentară la produsele de patiserie și diverse dulciuri. Chiar și pe suprafețe mici, cireșii pot aduce profituri substanțiale, mai ales dacă se respectă rigorile impuse de acest pom fructifer.

Particularitățile culturii de cireși

Într-o plantație de un hectar intră circa 350 - 500 de cireși, la o distanță de 5 metri intre rânduri și între pomi. Cireșii se plantează toamna, cu două săptămâni înainte de îngheț (20 octombrie-20 noiembrie) sau primăvara, în perioada 1 martie - 20 aprilie. Este de preferat, însă, să îi plantăm în toamnă.

Cireșul se plantează în soluri luto-nisipoase, care nu rețin apa în cantități mari, motiv pentru care se dezvoltă mai bine pe dealuri. La plantare, cireșul are nevoie de 8-10 litri de apă Cireșul are nevoie de multă lumină, de tăieri constante, de fertilizări și de tratamente împotriva dăunătorilor, în mod special împotriva moniliozei. Pentru combaterea moniliozei la cireș sau vișin, BASF recomandă aplicarea fungicidului Signum^®, în doza omologată de 0,5 kg/ha, în perioada înfloritului și, opțional, la intrarea fructelor în pârgă. Aplicat preventiv, acesta acționează și împotriva altor boli, precum monilioza florilor, antracnoza fructelor sau mucegaiul (Rhizopus spp.)

În primii 3 ani de la plantare, cireșii nu produc fructe și abia în anul 5 sau chiar 6 ating potențialul de producție. În același timp, chiar dacă durează câțiva ani până pomii încep să rodească, o livadă poate produce fructe și timp de 4 decenii. Recoltarea se face la maturitatea deplină a fructelor și se depozitează în camere frigorifice.

8. Nucii

Cultivarea nucilor poate fi și ea profitabilă pe suprafețe mici. Cultivarea acestor fructe nu este greoaie, însă are, desigur, câteva cerințe specifice.

Particularitățile culturii de nuci

Deși între pomi e nevoie de o distanță mare - 12 chiar 20 de metri - pentru că vorbim despre niște arbori viguroși și de dimensiuni mari, un singur pom dă foarte multe fructe, astfel încât se poate vorbi despre profituri chiar și pe suprafețe mici.

Plantarea se face după ce pământul a fost desfundat sau arat, bine curățat de buruieni, pietre și buturugi. Plantarea se face în gropi de 2*2*0,80 metri, iar în primul an e nevoie de umiditate permanentă. Nucii sunt bine adaptați la condițiile climatice din țara noastră și rezistă chiar și la temperaturi extreme. Totodată, cultivatorii de nuci se pot dedica și altor culturi, deoarece nucii nu au cerințe mari de îngrijire, iar între pomi pot fi plantate cu succes plante anuale in primii ani de viață a plantației.

9. Alun

Plantațiile de alun nu sunt foarte răspândite la noi în țară, însă pot aduce fermierilor profituri la scurt timp după înființare, deoarece prețul alunelor este unul ridicat, însă investițiile nu sunt cu mult mai mari în comparație cu alte culturi. De asemenea, lipsa multor plantații de alun face ca piața să se împartă în mai puțini productori.

Particularitățile culturii de alun

Înainte de plantare, terenul trebuie bine nivelat. Densitatea plantelor pe hectar este de 833 pomi în sistem clasic și 1333 în sistem intensiv, iar distanța între plante ar trebui să fie de 3-4 m între rânduri și 2,5 - 3 m, în funcție de forma de conducere.

Udarea se face astfel încât în perioada de vegetație umiditatea din sol să se mențină la 70-80% la o adâncime de 50-60 cm. Bolile care fac cele mai multe pagube în cultura alunului sunt mozaicul alunului, atrofierea lăstarilor, atrofia fructelor, bacterioze (Psanthomonas corylina), micoze (Cytospora corylicola, Gleosporium corylii, Phyllactinia suffultta, Monilinia fructifera, Botrytis cinerea). Dintre dăunători, trebuie să fim atenți în mod special la gărgărița alunelor (Balaninus nucum) și viermele alunelor (Mellissopus latiffereanus).

Culturile de alun se erbicidează și se tratează cu insecticide și fungicide de mai multe ori pe an.

10. Roșiile (tomatele)

Roșiile sunt legume profitabile mai ales dacă sunt cultivate în spații protejate - sere și solarii. Și producția de vară, dar mai ales cea din sezonul rece poate aduce venituri însemnate, chiar și pe un teren de dimensiuni reduse.

Particularitățile culturii de roșii

Cultura tomatelor în spații protejate - solarii și sere - se realizează în perioada 25 martie – 15 septembrie, iar în câmp epoca de înființare a culturii de roșii din răsad începe când în sol, la 10 cm adâncime, temperatura este de circa 10-12 grade C. Printre lucrările de îngrijire necesare culturii de roșii se numără palisarea, copilitul, cârnitul și defolierea. În cazul culturilor din spații protejate vorbim despre lucrări mai complexe ce cuprind conducerea plantelor, afânarea solului, mulcirea, polenizarea suplimentara cât și dirijarea factorilor de mediu (lumină, temperatură, umiditate, aer).

Bolile care afectează roșiile sunt mana, pătarea cafenie, putregaiul cenușiu, septorioza, alternarioza. Dăunătorii cei mai comuni sunt omida fructelor și molia minieră a frunzelor de tomate. Pentru a combate bolile și dăunătorii, culturile se tratează cu insecticide și fungicide special concepute pentru tomate.

Tehnologia de protecție a culturii de tomate, propusă de BASF, cuprinde o serie completă de produse, între care erbicidele Stomp^® Aqua (buruieni monocotiledonate și unele dicotiledonate), Stratos^® Ultra (buruieni monocotiledonate anuale și perene), fungicidele Polyram^® DF (mană, pătarea cenușie, alternarioza, septorioza), Acrobat® MZ 69 WG (mană), Cabrio^® Top (alternarioză, făinare, mana tomatelor, pătarea albă a frunzelor, pătarea cafenie a frunzelor), Signum^® (putregaiul cenușiu), precum și insecticidul Alverde^® . (omida fructelor și molia minieră).

11. Castravetele amar

Castravetele amar este o plantă ce seamănă cu castravetele, care are cerințe particulare cu privire la factorii de mediu, dar care poate aduce profituri mult mai mari decât cultura de castravete clasic, românesc.

Particularitățile culturii de castravete amar

Culturile de castravete amar nu rezistă bine la temperaturi mai mici de 3 grade Celsius și se dezvoltă cel mai bine la temperaturi cuprinse între 22 și 30 de grade, motiv pentru care, în țara noastră castravetele amar poate fi cultivat doar în spații protejate. Are cerințe mari de apă și este recomandat ca solul să fie menținut în permanență reavăn. Răsadurile se plantează la distanță de 15 cm între rânduri și 40 de cm între plante, iar printre lucrările necesare se numără fertilizarea, palisarea, copilitul, îndepărtarea manuală a buruienilor.

Printre bolile castravetelui amar se numără mana, făinarea, ofilirea vasculara. În ceea ce privește dăunătorii, trebuie amintiți coropișnița, musculița albă, musca minieră, acarienii, afidele, limaxul cenușiu, viermii sârmă. Se impun tratamente fitosanitare pentru a preveni atacul acestora.

12. Cartofii mov

Cartoful mov este o altă cultură de nișă ce merită atenția celor cu un teren de mici dimensiuni. Pentru că este o cultură mai rară la noi în țară, dar și în general, în lume, cartoful mov are și un preț de vânzare ridicat (între 7 și 15 lei kilogramul), ce poate înapoia fermierilor investiția în doar câțiva ani de la înființarea culturii.

Particularitățile culturii de cartofi mov

Pregătirea terenului pentru cultura cartofului mov începe din toamnă, cu administrarea îngrășămintelor și arătura. Primăvara, cu câteva zile înainte de plantare, terenul se mărunțește bine. Plantarea se face mecanizat, la distanțe de 20-25 cm între plate și de aproximativ 60-70 cm între rânduri. La două zile după plantare terenul se erbicidează, iar după ce cartofii încep să răsară, se administrează tratamentele fungice și cu insecticide, mai ales împotriva gândacului din Colorado .

Recoltarea cartofilor mov se face la aproximativ 5 luni de la plantare.

13. Ardeii iuți

Ardeii iuți sunt profitabili pentru că se folosesc în mai multe arii și se consumă tot timpul anului. Totodată, ardeii iuți sunt bine adaptați la clima din țara noastră, iar cultivarea lor nu implică o investiție foarte mare.

Particularitățile culturii de ardei iuți

Plantarea ardeilor iuți începe când în sol se înregistrează 15 grade Celsius, în perioada 5-20 mai. Distanța de plantare la ardeiul iute pe rând este de aproximativ 10 cm, cu o densitate de 80-130 mii plante pe hectar.

Lucrările necesare în culturile de ardei iuți sunt completarea golurilor (la 4-5 zile de la plantare), prășile mecanice și manuale pe rând, mușuroitul, irigarea, fertilizarea. Ardeiul iute se cultivă în mod special în spații protejate în care este indicat să menținem solul afânat prin 2-3 prașile între rânduri, mulcire, menținerea unei temperaturi constante de 22-24 de grade Celsius, irigări și fertilizări faziale.

Cele mai frecvente boli din culturile de ardei sunt: pătarea bacteriană a ardeilor, putrezirea fructelor de ardei sau alternarioza, făinarea, fuzarioza, mana, putregaiul umed, putregaiul cenușiu. Pentru a le evita se fac tratamente fitosanitare. Recoltarea ardeilor se face la 2-3 luni de la plantare.

14. Bame

Bamele - hibiscus esculentus - sunt mai puțin cunoscute în țara noastră, însă în ultimii ani au devenit tot mai utilizate în bucătării, mai ales datorită renumelui de plantă cu beneficii multiple asupra sănătății.

Particularitățile culturii de bame

Semințele de bame se seamănă din a doua jumătate a lunii mai, când temperatura pe zi înregistrează deja undeva la 20 de grade Celsius și nu mai există riscul de îngheț și ger. Se seamănă câte două rânduri de plante la distanța de 30-40 cm între rânduri și 40-50 cm între plante. Pentru a se dezvolta bine, bamele au nevoie de apă și căldură din plin.

Pentru a înființa un hectar cu bame este nevoie de 10-12 kilograme de sămânță și se obțin la un hectar între 3 și 6 tone de păstăi.

15. Sparanghelul

Sparanghelul este considerat o adevărată delicatesă la noi în țară și are un preț care reflectă acest lucru - 25 de lei 500 de grame. Un cost la vânzare atât de ridicat înseamnă și profit însemnat pentru cultivatori, astfel încât sparanghelul se numără printre plantele profitabile și pe suprafețe mici.

Particularitățile culturii de sparanghel

Sparanghelul se plantează pe teren însorit, cu un sol bine drenat. Pregătirea terenului începe încă din toamnă, cu un arat adânc, iar plantarea se face în primăvară, în luna aprilie. Distanța dintre plante ar trebui să fie de 25-30 de cm, iar între rânduri este de un metru și jumătate. Sparanghelul are nevoie de udări repetate în perioada verii, însă plantele nu trebuie inundate.

Recoltarea sparanghelului se face primăvara devreme, iar depozitarea se face în frigidere sau camere frigorifice. La temperatura camerei, sparanghelul se alterează repede.

16. Topinamburul

Topinamburul merită toată atenția cultivatorilor care au un teren limitat la dispoziție. Supranumit și nap românesc, topinamburul este tot mai apreciat, mai ales de cei interesați de medicina naturistă.

Particularitățile culturii de topinambur

Plantarea topinamburului se face la început de toamnă sau primăvara, pe un teren bine afânat. Distanța de plantare este de 30-50 cm între plante și 70 cm între rânduri. Topinamburul are nevoie de multă apă, așa că irigarea terenului este foarte importantă pentru o producție ridicată.

Bolile care afectează topinamburul sunt Sclerotinia și Botrytis, iar dăunători sunt șoarecii de câmp și cârtițele. Nu e nevoie de erbicidare, deoarece planta de topinambur umbrește pământul și buruienile nu se dezvoltă.

17. Rubarba

Rubarba a devenit foarte apreciată în ultimii ani în țara noastră, așa că ea și-a făcut loc printre rafturile supermarketurilor și în piețe, de cele mai multe ori din import. Rubarba poate fi, însă, cultivată și în țara noastră și poate aduce profituri mari chiar și din suprafețe mici.

Particularitățile culturii de rubarbă

Rubarba se plantează la sfârșitul toamnei sau la începutul primăverii, prin răsaduri. Nu e nevoie de un sistem de irigație și nici de tratamente fitosanitare, într-un hectar se plantează cam 10.000 (15.000 plante daca distanta este de 0,8m) de plante, iar distanța de plantare este de 0,8 × 0,8 metri.

Se recoltează la sfârșitul primăverii și toamna. Se folosește tulpina în mod special, însă există întrebuințări și pentru rădăcină. Frunzele de rubarbă sunt otrăvitoare și nu trebuie consumate.

18. Varza kale

Varza kale este considerată un super-aliment, iar în ultimii ani consumul a crescut enorm. Se folosește în alimentație, fiind un aliment cu numeroase vitamine și minerale. La noi în țară cultivarea acestui tip de varză a început în urmă cu puțin timp, însă fermierii care au pariat pe el, se pot considera câștigători.

Particularitățile culturii de varză kale

Varza kale se cultivă toamna sau primăvara devreme. Semințele pot fi semănate direct în sol, sau se poate merge pe varianta răsadnițelor, iar apoi răsadurile se transplantează la 4-6 săptămâni. Planta rezistă la temperaturi de -6 grade Celsius, dar este sensibilă la temperaturi înalte.

Distanța recomandată pentru plantare este de 10 cm între plante și 40 - 50 cm între rânduri. Este o plantă cu cerințe ridicate de apă, așa că e nevoie de irigare. Varza kale este gata de recoltare la circa 3 luni de la plantare.

19. Ricin

Uleiul de ricin este, probabil, cel mai cunoscut produs din ricin și este utilizat în cosmetică și în medicina naturistă. Pentru că acest ulei este considerat benefic pentru o serie de afecțiuni, dar și pentru proprietățile sale cosmetice, ricinul a devenit o plantă foarte căutată și, prin urmare, profitabilă.

Particularitățile culturii de ricin

Semănatul se face primăvara, în aprilie, iar răsărirea are loc după circa o săptămână de la semănat. Ricinul nu este o plantă rezistentă la ger, mai ales când plantele sunt tinere, astfel încât plantarea trebuie să se facă într-o perioadă în care nu există riscul de îngheț. Distanța de plantare este de 55-70 cm între rânduri şi de 60-70 cm între plante.

Ricinul are nevoie de mult soare și de apă în cantități moderate. În ceea ce privește îngrijirea culturii, sunt necesare prășilele, erbicidarea, răritul plantelor și aplicarea tratamentele fitosanitare.

20. Gălbenele

Gălbenelele sunt folosite în mod special în medicina naturistă. Unguentul de gălbenele, dar și ceaiul, au o mulțime de utilizări și se găsesc în aproape orice casă. Consumul este foarte ridicat, așa că veniturile provenite dintr-o cultură de gălbenele nu sunt deloc de neglijat.

Particularitățile culturii de gălbenele

Gălbenelele se seamănă primăvara devreme, iar densitatea recomandată este de 10-12 kg semințe la hectar. Distanta de semănat este de 50 cm între rânduri și între 20 cm intre plante, iar adâncimea de semănat este de 2-3 cm.

Cultura de gălbenele are nevoie de erbicidare și de tratamente cu insecticide și fungicide. Printre bolile care produc cele mai însemnate pagube se numără făinarea, pătarea brună a frunzelor, pătarea cenușie a frunzelor și putregaiul rădăcinilor.

Recoltarea se face din iulie până în octombrie, iar depozitarea lor se face astfel încât florile să se usuce, deci nu în grămezi.

21. Lavandă

De multe ori denumită „aurul mov”, lavanda a devenit foarte căutată în ultimii ani. Ceaiuri, creme, parfumuri, odorizante de cameră și de mașină, repelenți pentru molii - acestea sunt doar câteva dintre produsele care se fac din lavandă. Cu atât de multe întrebuințări, lavanda este, în mod cert, o plantă foarte profitabilă, care merită mai multă atenție din partea fermierilor.

Particularitățile culturii de lavandă

Plantarea lavandei se face toamna, dar și primăvara, pe un teren însorit și bine drenat. Este o plantă care rezistă bine la temperaturi extreme, chiar și la geruri de -20, -30 de grade Celsius.

Irigarea se face prin picurare și trebuie să fim foarte atenți ca apa sa nu băltească pe sol, deoarece lavanda va putrezi. Cultura de lavandă are nevoie și de tratamente cu erbicide, însă nu are nevoie de fungicide sau insecticide, deoarece nu există prea mulți dăunători ai acestei plante.

22. Menta

O plantă atât de cunoscută românilor, menta poate fi și foarte profitabilă. Menta se folosește în industria cosmetică, dar și în cea medicală și nu are cerințe deosebite când vine vorba despre cultivare. De multe ori, menta creștea în voie în curțile oamenilor, fără niciun fel de tratament special.

Particularitățile culturii de mentă

Plantarea mentei se face toamna sau primăvara, după ce pământul a fost arat la o adâncime de 20 - 30 de cm. Stolonii de mentă se plantează la o adâncime de 5-10 cm, la o distanță între rânduri de 7 cm și între plante de 5-10 cm.

Norma de udare este de 400 m cubi la hectar și sunt recomandate între 3 și 5 udări și o nouă udare după recoltare pentru noile plante. Trebuie să acordăm o atenție sporită buruienilor, așa că se recomandă o erbicidare. Recoltarea se face vara, în luna iulie, de regulă.

23. Ștevia dulce

Ștevia dulce (Stevia rebaudiana) este extrem de căutată în țara noastră și nu numai. Un îndulcitor natural cu proprietăți mult superioare zahărului rafinat, stevia a devenit utilizată în locul zahărului, cerința a crescut, așa că fermierii care o produc pot obține venituri importante.

Particularitățile culturii de ștevie dulce

Plantarea șteviei se face primăvara sau toamna, pe un sol bine afânat. Distanța recomandată între rânduri este de 30 de cm. Stevia dulce se dezvoltă bine pe soluri umede, bine drenate. Plantele se irigă regulat, și se aplică fertilizări la plantare și vara, în iunie.

Ștevia poate fi atacată de două tipuri de ciuperci Septoria steviae și Sclerotinia sclerotiorum, iar dacă este cultivată în spații protejate are dăunători precum afidele, tripșii, musculițele albe de seră. Plantele se recoltează înaintea înfloririi sau toamna târziu, când începe înflorirea.

În final, orice persoană tentată să lanseze o afacere în domeniul agriculturii trebuie să știe că toate culturile au nevoie de îngrijire constantă și specifică. Totodată, dincolo de aspectele ce țin de cerințele culturilor, foarte importantă rămâne găsirea unui distribuitor (pentru preluarea producției sau livrarea pesticidelor, semințelor etc.) și a unei piețe de desfacere.