Totul despre Kinto® Plus, noul tratament sămânță la cereale
11.08.2021
Protejează-ți investiția în cultura de cereale folosind tratamentul pentru sămânță cu cel mai larg spectru de combatere
Fermierii profesioniști nu doar își protejează cultura de cereale, ci profitul potențial. Atâta vreme cât ei vor să culeagă roadele efortului lor și să obțină randamentul dorit, trebuie să se asigure că toate verigile tehnologice sunt respectate. Pentru aceasta, fermierii profesioniști oferă culturii de cereale protecția necesară chiar de la început, prin tratarea semințelor. Una dintre soluții este tratamentul inovator pentru sămânță de la BASF Agricultural Solutions: Kinto® Plus
Ce este Kinto® Plus
Tratamentul pentru semințele de cereale Kinto® Plus este cel mai recent produs din portofoliul BASF și reprezintă un nou standard în combaterea bolilor cu transmitere prin sămânță sau sol la culturile de cereale.
Există numeroase boli care se transmit prin sămânță și/sau sol, având potențial mai mare sau mai mic să producă pierderi semnificative de producție. Însă noul tratament Kinto® Plus beneficiază de un spectru larg de combatere și o eficacitate excelentă împotriva acestora, grație unei combinații unice de substanțe active.
Ce conține și cum funcționează fungicidul Kinto® Plus
Tratamentul pentru sămânță Kinto® Plus este un fungicid sistemic și de contact de lungă durată. Produsul are o formulare inovatoare, sub formă de suspensie și conține 3 substanțe dovedite pentru tratarea semințelor de cereale:
- Fluxapiroxad 33,3 g/L
- Triticonazol 33,3 g/L
- Fludioxonil 33,3 g/L
Cele 3 substanțe active oferă 3 moduri de acțiune diferite. Substanța activă triticonazol, din grupa triazolilor, acționează interferând cu sinteza sterolului, care duce astfel la întreruperea funcției membranei celulare, scurgerea conținutului citoplasmatic și moartea hifelor. Substanța activă fludioxonil, din grupa fenilpirolilor, inhibă procesul de transport în membranele celulare, afectând trasportul osmotic. Astfel, duce la blocarea creșterii ciupercii. Substanța activă fluxapiroxad face parte din grupa SDHI. Inhibă enzima succinat dehidrogenază (SDHI) și oprește creșterea ciupercii prin întreruperea producerii de energie la nivel celular.
Utilizând Kinto® Plus, se poate asigura o protecție de lungă durată și un start sănătos culturii de cereale. Indiferent de grupele de cereale (grâu, orz, triticale, secară sau ovăz) din planul de culturi, tratamentul de la BASF va fi mereu alegerea ideală, deoarece va proteja din start culturile.
Cum se aplică produsul
Kinto® Plus se poate aplica ca atare, sau diluat cu apă, într-un raport maxim de 1 unitate produs la 7 unități de apă. Dacă se aplică produsul diluat, rezervorul mașinii de tratat se umple cu apă până la jumătate, ulterior se adaugă cantitatea necesară de produs, după care se va completa cu restul de apă. Soluția preparată trebuie bine agitată în timpul umplerii și al aplicării. Pentru omogenizare sunt necesare 10 minute. Ulterior, produsul se poate utiliza cu echipamente de tratat pe cale umedă, cu flux continuu sau discontinuu, calibrate în prealabil.
Produsul nu se va amesteca cu alte tratamente sau produse de natură chimică fără a se verifica înainte compatibilitatea și efectul asupra semințelor prin efectuarea unui test de germinație. De asemenea, nu trebuie depășită o doză pe hectar de 0,3 – 0,375 l/ha, la un maximum de 250 kg de semințe/ha.
Iată și câteva recomandări suplimentare, pentru a asigura un tratament 100% eficient:
- Omogenizează bidonul de Kinto® Plus înaintea tratamentului. Chiar dacă formularea este extrem de performantă și stabilă, există un mic grad de sedimentare care nu poate fi evitat în totalitate
- Folosește semințe fără impurități precum: resturi de paie, semințe sparte, pietre, praf, noroi sau altele
- Încearcă să eviți pe cât de mult posibil deplasarea semințelor
- Recalibrează mașina de tratat ori de câte ori schimbi semințele sau soluția de tratat
- Poartă echipamentul de protecție
Dacă aplici Kinto® Plus în amestec cu alte produse, soluția respectivă se pregătește astfel:
- Ordinea introducerii substanțelor în amestec este: apă, Kinto® Plus, alte produse chimice, aditivi sau adjuvanți, micronutrienți
- Amestecă în mod constant preparatul
- Nu amesteca prea tare, ca să nu introduci aer în soluția preparată.
Ce boli combate Kinto® Plus
Tratamentul pentru sămânță Kinto® Plus se poate utiliza pentru toate culturile de cereale, pentru combaterea unui spectru larg de boli cu transmitere prin sol sau sămânță. Doza omologată este de 0,120 – 0,150 l/100 kg de semințe. Produsul se aplică doar pentru tratamentul semințelor, înainte de însămânțarea acestora. Odată aplicat, fungicidul Kinto® Plus are efect benefic asupra semințelor, oferind protecția necesară fără a afecta întrucâtva germinația sau dezvoltarea plantelor.
- Aplicat la grâu, în doza omologată de 0,120 – 0,150 l/100 kg de semințe, Kinto® Plus poate combate:
- Microdochium nivale (Monographella nivalis) – Mucegaiul de zăpadă
- Fusarium sp. - Fuzarioza
- Tilletia caries (Tilletia tritici) - Mălura
- Aplicat la orz, în doza de 0,120 – 0,150 l/100 kg semințe, produsul combate:
- Microdochium nivale (Monographella nivalis) – Mucegaiul de zăpadă
- Fusarium sp. - Fuzarioza
- Ustilago nuda – Tăciunele orzului
- Ustilago hordei – Tăciunele îmbrăcat al orzului
- Pyrenophora graminea – Sfâșierea frunzelor
- Typhula incarnata – Mucegaiul gri de zăpadă
- Aplicat la secară, în doza de 0,120 – 0,150 l/100 kg semințe, fungicidul combate:
- Microdochium nivale (Monographella nivalis) – Mucegaiul de zăpadă
- Fusarium sp. - Fuzarioza
- Ustilago nuda tritici – Tăciunele zburător
- Urocystis occulta – Tăciunele frunzelor
- Aplicat la triticale, Kinto® Plus combate:
- Microdochium nivale (Monographella nivalis) – Mucegaiul de zăpadă
- Fusarium sp. - Fuzarioza
- Ustilago nuda fsp. tritici – Tăciunele zburător
- La cultura de ovăz, produsul combate cu succes boli precum:
- Microdochium nivale (Monographella nivalis) – Mucegaiul de zăpadă
- Fusarium sp. - Fuzarioza
- Ustilago avenae – Tăciunele zburător al ovăzului
Protecție maximă, indiferent de vreme
Condițiile meteorologice nu sunt o problemă pentru fermierii care utilizează Kinto® Plus la semințele de cereale, deoarce tratamentul poate asigura un start perfect pentru culturile de cereale, indiferent de condițiile climatice de la momentul semănatului. Chiar dacă temperaturile sunt ridicate sau scăzute, dacă umiditatea este excesivă sau dimpotrivă, solul este uscat, nimic nu va mai împiedica germinarea și răsărirea plantelor odată ce s-a folosit Kinto® Plus.
Beneficiile Kinto® Plus pentru culturile de cereale
Indiferent că ești orientat spre obținerea celui mai mare profit la hectar sau că vrei să folosești cea mai bună tehnologie de protecție disponibilă în momentul de față, tratamentul pentru sămânță Kinto® Plus îți vine în ajutor securizând investiția ta în cultură cu cel mai bun control al bolilor dar și cel mai larg spectru de combatere, comparativ cu produsele similare. De asemenea, Kinto® Plus oferă și numeroase efecte fiziologice benefice pentru culturile de cereale.
Sistemul radicular se dezvoltă mult mai bine
Kinto® Plus asigură o dezvoltare excelentă a rădăcinilor. Acest aspect este esențial mai ales în primele etape de dezvoltare ale plăntuțelor de cereale. După aplicare, fungicidul lucrează și în interiorul plantelor, asigurând creșterea unor rădăcini mai lungi și mai puternice. Plantele de cereale vor fi astfel mai bine ancorate în sol și mai capabile să extragă eficient nutrienții, efectele benefice fiind semnificative.
Optimizarea timpului și cheltuielilor din fermă cu ajutorul Kinto® Plus
Orice fermier profesionist încearcă să optimizeze cheltuielile din fermă, indiferent că acestea sunt financiare sau de timp. Oferind posibilitatea de a trata toate tipurile de semințe de cereale cu același produs, Kinto® Plus îți poate salva atât timp, cât și bani. Vei munci astfel mai puțin, grație formulării stabile care îmbunătățește procesul de tratare a semințelor și calitatea semințelor.
Economiile oferite de Kinto® Plus pornesc chiar de la momentul aplicării tratamentului. Fungicidul asigură o calitate excelentă a semințelor, iar aceasta se păstrează până la momentul semănatului, oferind un nou standard în domeniu. De asemenea, manipularea semințelor este optimizată. Testele de curgere a semințelor de grâu, efectuate de BASF, au arătat că materialul semincer tratat cu Kinto® Plus are o curgere și fluiditate constantă.
În plus, producătorii de semințe vor aprecia și reducerea semnificativă a cantităților de praf și miros iritant emise în timpul tratării semințelor. Folosind testul Heubach, specialiștii BASF au demonstrat că produsul Kinto® Plus diminează semnificatul nivelul de praf, comparativ cu produsele competitoare, fiind mult mai prietenos cu personalul implicat în fluxul de tratare a semințelor de cereale.
De asemenea, semințele vor curge mai bine, iar procesul de tratare va fi mai rapid. Acest beneficiu îi privește direct pe producătorii și procesatorii de material semincer, oferind un grad mai mare de productivitate.
Utilizând Kinto® Plus pentru tratamentul semințelor de cereale vei obține beneficii importante precum:
- Protecție maximă împotriva a numeroase boli cu transmitere prin sol sau sămânță
- Germinare mai bună a semințelor indiferent de vreme
- Vitalitate mai mare pentru plante, chiar de la germinație
- Sistem radicular mai bine dezvoltat
- Producții mai mari și de mai bună calitate
- Productivitate mai mare pentru procesatorii de material semincer