Concursul ”Povești cu vinuri românești 2018” s-a încheiat. Acestea sunt cele mai bune vinuri alese de juriul ADAR
25.04.2018
În total, micii viticultori au înscris aproape 390 de probe de vin. Marii câștigători vor primi premiile în valoare de 5.000 de euro fiecare
A treia ediție a concursului BASF ”Povești cu vinuri românești” a luat final, în aplauzele a cei peste 170 de participanți. Început în luna februarie, la nivel național, concursul a ajuns în fiecare dintre cele 4 regiuni principale ale țării: Moldova, Muntenia și Dobrogea, Oltenia și Transilvania. Concursul s-a adresat tuturor producătorilor mici și mijlocii, cu suprafețe de viță de vie mai mici de 100 de hectare.
În total, viticultorii au înscris 388 dintre cele mai bune vinuri produse în ultimii trei ani. La fiecare dintre cele patru etape regionale s-au ales 9 vinuri finaliste, câte trei pentru fiecare categorie: alb, rosé, roșu. Cele 36 de vinuri calificate în marea finală de la Cluj au fost din nou evaluate de comisia formată din experții Asociației Degustătorilor Autorizați din România. Miza a fost importantă. Compania BASF a pus la bătaie trei mai premii, în valoare de 5.000 de euro fiecare, constând, la alegere, într-un utilaj de aplicare a tratamentelor la vița de vie sau un pachet de promovare.
Marea finală a concursului ”Povești cu vinuri românești 2018” s-a desfășurat la Cluj
Dacă finalele primelor două ediții au avut loc la Alba Iulia, respectiv Sibiu, de data aceasta, invitații s-au reunit într-un cadru de gală, la Cluj Napoca. ”A fost un eveniment extraordinar. Din toate cele trei finale de până acum, aceasta a fost cel mai bine primită. Am simțit o atmosferă familiară, prietenoasă. Am simțit, într-adevăr, că putem discuta despre perenitatea acestui eveniment, având suportul celor pentru care, de fapt, am organizat acest concurs: fermierii mici și mijlocii, precum și distribuitori, ambalatori și reprezentanți ai fitofarmaciilor”, spune Robert Băicoianu, directorul de vânzări pentru culturile horticole în cadrul Diviziei pentru Protecția Plantelor BASF România.
Participanții au avut ocazia de a afla informații despre cele mai noi produse BASF destinate protecției culturii de viță de vie. Invitați speciali în cadrul galei, Berk Kucukkara, Crop Manager Specialty Crops Central Europe - APE/O și Răzvan Boc, manager tehnic culturi horticole pentru Europa Centrală și de Est, au prezentat noile produse ale companiei, Delan® Pro și Sercadis® .
Juriul ADAR a evaluat 36 de vinuri finaliste, calificate din cele 4 faze regionale
Bineînțeles, întreaga gală a fost condimentată de prestanța extraordinară a gazdei, bine-cunoscutul actor Claudiu Bleonț, dar și de momentele de dans și modă, create pentru a ilustra într-un mod plastic și inedit beneficiile noilor produse BASF.
Comisia de evaluare ADAR nu a avut o sarcină deloc ușoară la această finală a concursului ”Povești cu vinuri românești”. Juriul, prezidat de una dintre personalitățile ilustre ale vinului, domnul Georgel Costache, a avut în componența sa pe domnii Dorin Popa, Cătălin Genoiu, Gabriel Stoica și Florin Aldea, cu toții experți recunoscuți la nivel național și internațional și totodată membri ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România.
Vinurile premiate în finala concursului BASF ”Povești cu vinuri românești”
Evaluarea celor 36 de probe de vin, câte 9 pentru fiecare dintre cele trei categorii, s-a făcut cu o zi înaintea galei de premiere. Președintele juriului, Georgel Costache, a fost cel ce a anunțat câștigătorii. Marele premiu la categoria vinuri albe a fost primit de un Sauvignon Blanc, sec, din 2017, creat de Crama Corcova. ”Am fost foarte încântați să primim premiul cel mare și ne bucurăm să vedem că au fost apreciate calitățile vinului nostru”, a declarat Ștefan Dâmboviceanu, proprietarul Cramei Corcova.
La categoria vinuri rose, marele câștigător vine din Muntenia. Mai exact, de la Domeniile Dealu Mare. Este vorba de un cupaj realizat în 2017 de oenologul Claudiu Porumb, din Fetească Neagă, Shiraz, Pinot Noir și Cabernet Sauvignon. ”M-a copleșit. În primul rând, eram emoționat de când am văzut nominalizările. Tocmai îmi anunțam colegii că am fost nominalizați, când s-a anunțat numele câștigătorului. A fost o surpriză imensă.
Domnul Costache mă aștepta să vin pe scenă, iar eu încă nu mă ridicam de pe scaun. Vedeam scris Domeniile Dealu Mare și nu îmi venea să cred, eram blocat. Am avut foarte mari emoții, chiar dacă am trecut prin multe concursuri”, mărturisește Claudiu Porumb, oenologul a cărui semnătură o poartă vinul rose câștigător al celei de-a treia ediții a concursului BASF.
Crama Licorna a câștigat marele premiu pentru al treilea an la rând
Marele câștigător al categoriei de vinuri roșii a fost o Fetească Neagră din 2015, produsă de Crama Licorna. Este pentru al treilea an la rând când Gabriel Lăcureanu, oenologul Licorna Winehouse urcă pe scena finalei ”Povești cu vinuri românești” în calitate de mare câștigător. ”Te simți încurajat în ceea ce faci Este o confirmare la cel mai înalt nivel a timpului pe care ți-l dedici acestei activități. Este rezultatul muncii unei echipe care, din punctul meu de vedere, confirmă încă o dată profesionalismul, rigoarea și constanța efortului depus în tot ceea ce facem.
Suntem, bineînțeles, bucuroși pentru acest premiu, pentru a treia confirmare consecutivă pe care o primește brandul Licorna Winehouse. Produsele care pleacă de pe poarta noastră sunt la cel mai înalt standard și vreau să menționez contribuția companiei BASF care, prin premiile oferite, ne-a ajutat atât din punct de vedere al vizibilității, cât și în ceea ce privește creșterea calitativă a producției, datorită utilajului de aplicare a tratamentelor”, a spus Gabriel Lăcureanu, oenologul Cramei Licorna.
După gala de premiere, cei peste 170 de invitați au avut ocazia de a degusta toate vinurile finaliste, precum și alte vinuri, în afara celor calificate în finală.
”Ne face mare plăcere că am putut fi și anul acesta alături de micii viticultori. Bineînțeles, ne gândim deja, ca de fiecare dată, să îmbunătățim conceptul concursului din 2019. Am luat în calcul ca ediția regională pentru Muntenia și Dobrogea să se desfășoare mai aproape de Marea Neagră, pentru a facilita accesul viticultorilor din zonă. De asemenea, urmează catalogul acestei ediții, al cărui scop este promovarea și mai bună a cramelor și vinurilor finaliste”, a declarat Robert Băicoianu