Tinerii și micii fermieri pot depune dosarele pentru cererile de finanțare
14.08.2018
AFIR a lansat sesiunile de primire a solicitărilor pentru dezvoltarea fermelor din PNDR
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a anunțat lansarea sesiunilor de primire a solicitărilor de finanțare pentru tinerii fermieri și pentru dezvoltarea fermelor mici prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Fermierii tineri și mici vor beneficia de fonduri totale de peste 62 de milioane de euro. Cele două submăsuri deschise pentru sesiunea din acest an sunt: submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Intervalul de primire a cererilor de finanțare este cuprins între 1 august 2018, ora 9:00 și 31 decembrie 2018, ora 16:00.
Alocarea financiară disponibilă tinerilor fermieri în sesiunea 2018, prin sM 6.1, este de 11 milioane de euro. Primul prag de calitate lunar (aferent perioadei 1 – 31 august 2018) este de 90 de puncte și scade treptat până la pragul minim de depunere de 25 de puncte, în intervalul 1 – 31 decembrie 2018, cu încadrare în alocarea bugetară. Fondurile alocate în sesiunea 2018 prin sM 6.3 pentru investiții în dezvoltarea fermelor mici sunt în valoare de 51,5 milioane de euro, din care 3,71 milioane de euro sunt disponibili solicitanților din teritoriul ITI – Delta Dunării. Pragul de calitate pentru prima etapă lunară (1–31 august 2018) este de 55 de puncte și scade până la pragul minim de 15 puncte, în perioada 1–31 decembrie 2018.
„Tinerii fermieri și fermele mici sunt doi piloni importanți, ce pot să suțină dezvoltarea durabilă a mediului rural românesc. Având în vedere că nevoia de fonduri europene este mult mai mare decât alocarea disponibilă, am stabilit împreună cu Autoritatea de Management pentru PNDR praguri de calitate lunare, astfel încât să putem finanța cele mai bune proiecte”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general AFIR.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat pe site și Ghidul Solicitantului, care detaliază modul de întocmire a cererilor de finanțare, documentația necesară și anexele aferente. Acestea sunt disponibile gratuit pentru descărcare pe www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR” iar depunerea documentației se realizează on-line, pe pagina oficială de internet a Agenției. Depunerea cererilor de finanțare se poate opri înainte de termenul limită (31 decembrie 2018, ora 16:00), dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 200% din alocarea sesiunii. În primele 5 zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere și sesiunea rămâne deschisă chiar dacă suma alocată a fost epuizată.
”Dorim să prioritizăm acele planuri de afaceri care au șanse mari să se materializeze în investiții ce se pot dezvolta pe termen lung. Așa cum am afirmat și cu alte ocazii, lansăm în acest an ultimele apeluri de primire a proiectelor pentru tinerii fermieri și le recomand tuturor solicitanților să completeze cu atenție cererile de finanțare și, ulterior, să respecte cu strictețe planul de afaceri pentru care au primit finanțarea PNDR”, a mai spus directorul general al AFIR.
Reprezentanții AFIR au mai declarat în cadrul dezbaterii ”Agricultura – prioritate pentru Presedintia Romaniei la Consiliul Uniunii Europene” că nu sunt de acord cu diminuarea plafonului Politicii Agricole Comune sau a fondurilor europene pentru dezvoltarea rurală. „Vom demara realizarea Planului National Strategic post 2020 și suntem convinși că putem folosi atât experiența beneficiarilor, cât și a Agenției, astfel încât viitoarea programare financiară sa corespundă nevoilor reale din mediul rural românesc,” a declarat șeful Agenției pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.